Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), a declarat marți, în plenul reunit al Parlamentului, că moțiunea de cenzură și criza politică generată în jurul ei au un cost direct, afirmând că statul a cheltuit deja 2,2 miliarde de euro pentru a evita deprecierea leului.
„Acest circ, această criză fabricată în laboratoarele de la București și de la Moscova, deja costă românii. Deja românii plătesc. 2,2 miliarde de euro plătim ca să nu se prăbușească leul. 2,2 miliarde de euro am plătit deja pentru mârșăvia politicianistă pe care ați numit-o pompos moțiune de cenzură. Vestea bună este însă că românii astăzi văd foarte clar cum se separă apele în politica din România. PSD mai este pro-european doar cu steagul, când și-l pune pe la conferințele de presă”, a spus aceasta.
Românii s-au săturat de „hoție” și „clientelism”, a declarat ministrul, subliniind că România „nu mai poate fi un stat captiv unor parlamentari și oameni politici”. Ea a precizat că s-a confruntat cu „grupuri de interese” încă din primele zile de mandat.
Potrivit acesteia, aceste grupuri au încercat să protejeze construcțiile ilegale de pe plaje și să mențină ascunse activități precum balastierele ilegale.
Ministrul a susținut că nemulțumirea lor actuală este legată de faptul că moțiunea de cenzură nu vizează interesul public sau economia, ci „privilegii”, acuzând că se încearcă menținerea accesului la fonduri publice.
Totodată, ministrul a avertizat că „milioane de români” le vor cere explicații celor care susțin moțiunea de cenzură. Ea a arătat că, în timp ce anumite persoane ar beneficia de pe urma acesteia, există numeroși români care muncesc cinstit și își câștigă veniturile în mod corect, fără a depinde de relații sau contracte preferențiale.
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentari din partea Partidul Social Democrat, Alianța pentru Unirea Românilor și PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan este dezbătută și votată marți în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.
Editor : A.D.
