Apare o nouă formațiune politică în România: partidul ISSUS. Oamenii au păreri împărțite cu privire la denumire

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Apare partidul ISSUS. Cu dublu S. Partid naționalist, interzis foștilor și actualilor parlamentari. L-a fondat un cetățean din Călărași, cu ucenicia politică făcută prin USR și AUR. Se recomandă om deștept, antreprenor, merge rar la biserică și nu se spovedește din lipsă de păcate.

Reporter: Partidul ISSUS!?
Mihai Toader, președinte ISSUS: ISSUS.
Reporter: Chiar, care-i pronunția?
Mihai Toader: ISSUS. Inițiativa Suverană Solidaritate și Unitate Socială. Asta-i denumirea. Iar acronimul…
Reporter: Accentul îl punem pe… ?
Mihai Toader: Pe S.

Vestea apariției partidului ISSUS parcă a pus Bărăganul în repaos. Clopotele au amuțit, a revenit frigul, plouă ca toamna, iar oamenii par că se tot miră.

Bărbat: Doamne ferește! Așa ceva? Cum să-l facă el pe Iisus Hristos, partid? Ce vrea să însemne asta? Iisus a fost partid politic? Iisus a fost pentru înțelegere între oameni, și pentru tot ce era bine pentru omenire.
Femeie: Acum ne vindem pentru tot? Nu se poate așa. Noi avem doar un Dumnezeu! Atât. N-avem 100. De unde și până unde? Nu există, doar un Dumnezeu, atât. Nu avem nevoie de vânzarea lui Dumnezeu. Nu! Nu ne vindem pentru nimic în lume.

E, într-adevăr, o controversă. Dar cred că este benefică pentru oameni”

Pentru contestatari, președintele partidului ISSUS are un mesaj scurt: răutate.

Mihai Toader, președinte ISSUS: Doar oameni răutăcioși ar putea ataca acest acronim. E, într-adevăr, o controversă. Dar cred că este benefică pentru oameni. Dacă le aduce aminte de Domnul… e ok.
Reporter: Președintele partidului ISSUS merge la biserică? Se spovedește?
Mihai Toader: Cu ocazia sărbătorilor. De spovedit, nu. N-am nimic pe suflet.
Reporter: V-ați spovedit vreodată?
Mihai Toader: Niciodată. Să meargă cei care au ceva pe suflet.

Bărăganul are și cetățeni dispuși să ștampileze acronimul lui Toader. Din dezamăgire față de clasa politică actuală și din convingere că partidul ISSUS le-ar putea fi salvatorul.

Reporter: O să votați partidul ISSUS, sau ați vota partidul ISSUS?
Femeie: Da, aș vota!
Reporter: V-ați înscrie în partidul ISSUS?
Femeie: Da!
Reporter: Dumneavoastră?
Bărbat: Păi, ce să facem? Până la urmă, e ceva normal. Partidele astea se schimbă de la unul la altul… fac ce vor cu poporul nostru, am ajuns de râsul lumii. E bine! Un partid creștin ar fi cel mai bun.
Reporter: Partidul ISSUS
Bărbat: Partidul Iisus! Votăm!
Reporter: O să vă înscrieți în partidul ISSUS?
Bărbat: Da, da, da! Sută la sută!

Dacă tribunalul nu permite, bineînțeles că avem o rezervă”

Partidul ISSUS nu primește, deocamdată, membri noi. Așteaptă ca tribunalul să-i legalizeze actele și acronimul. Verdictul se anunță pe 15 mai. Mihai Toader are emoții, dar și un as în mânecă.

Mihai Toader, președinte ISSUS: Dacă tribunalul nu permite, bineînțeles că avem o rezervă. Atacăm, întâi, putem ataca decizia. Avem… 9R. Cifra 9 și litera R: De la Noua Republică.
Reporter: Deci, renunțați la ISSUS și treceți pe 9 R!?
Mihai Toader: Dacă tribunalul sau instanțele ne opresc, o să trecem la 9R.

Editor : Liviu Cojan

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *