Soldatul israelian care a deteriorat o statuie a lui Iisus în Liban va fi reţinut 30 de zile

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au anunţat marţi că un soldat care a deteriorat o statuie a lui Iisus Hristos în sudul Libanului va fi retras din serviciu militar şi va executa 30 de zile de detenţie militară, relatează dpa.

Armata israeliană a declarat că o anchetă „a constat că, în timpul activităţii IDF în zona satului creştin Debel din sudul Libanului, un soldat israelian a deteriorat un simbol religios creştin, în timp ce un alt soldat a fotografiat incidentul”.

„Alţi şase soldaţi au fost prezenţi la faţa locului şi nu au acţionat pentru a opri incidentul sau a-l raporta. Ancheta a stabilit că modul în care soldaţii au acţionat a încălcat complet ordinele şi valorile IDF”, a declarat armata israeliană.

Soldatul care a fotografiat incidentul a primit aceeaşi pedeapsă ca cel care a deteriorat simbolul religios, a declarat IDF, adăugând ca soldaţii care au asistat au fost „chemaţi pentru discuţii de clarificare”.

„IDF îşi exprimă regretul profund pentru incident şi subliniază că operaţiunile sale din Liban sunt îndreptate exclusiv împotriva organizaţiei teroriste Hezbollah şi a altor grupări teroriste, şi nu împotriva civililor libanezi”, a adăugat armata.

Armata israeliană a lansat o anchetă după publicarea duminică a unei fotografii în care apare un bărbat în uniformă israeliană lovind cu un ciocan capul unei statui a lui Iisus Hristos răstignit care căzuse de pe cruce, notează dpa, citată de Agerpres.

IDF a declarat că va ajuta comunitatea locală la restaurarea statuii.

Circa o treime din populaţia Libanului este creştină.

Editor : Liviu Cojan

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *