Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a fost audiat și a fost pus sub acuzare într-un dosar al Parchetului Militar, referitor la modul în care a gestionat primirea unui elicopter SMURD din Marea Britanie, potrivit unor surse Digi24. În replică, șeful DSU acuză procurorii Parchetului Militar că duc o campanie de discreditare la adresa lui și că includerea în anchete penale este „artificială”. Parchetul Militar a confirmat oficial că a început urmărirea penală față de 17 persoane, acuzate de contrabandă, în acest dosar.
ACTUALIZARE 15:20 Parchetul Militar a confirmat oficial că a pus sub urmărire penală 17 persoane pentru infracțiunea de contrabandă.
Parchetul Militar mai confirmă oficial că dosarul vizează modul în care Inspectoratul General de Aviație a obținut sub formă de despăgubire, în anul 2017, un elicopter pe care l-a importat în România.
- Despăgubirea venea pe fondul unui incident aviatic din 2016, când un elicopter aflat în misiune SMURD în Republica Moldova s-a prăbușit în Haragîș. Atunci, România a avut de ales dacă acceptă despăgubiri în bani sau un alt elicopter.
„S-a constatat că introducerea acestei aeronave în România și exploatarea sa ulterioară a avut loc fără efectuarea formalităților vamale, cu consecința producerii unei pagube bugetului de stat, de natura TVA datorat în vamă, în cuantum de 4.435.269 de lei”, potrivit comunicatului Parchetului Militar.
Comunicatul oficial al Parchetului Militar poate fi citit aici.
Știrea inițială
Anterior, a existat informația eronată potrivit căreia Raed Arafat ar fi audiat într-un dosar de angajări fictive la DSU.
Între timp, însă, potrivit unor surse Digi24, s-a stabilit că Raed Arafat a fost pus sub acuzare într-un alt dosar.
Este vorba de un dosar deschis de Parchetul Militar și care vizează infracțiunea de contrabandă.
Potrivit surselor Digi24, după incidentul aviatic din Siutghiol, autoritățile din Marea Birtanie au trimis în 2017 către SMURD un elicopter nou.
Aceleași surse susțin că elicopterul nu ar fi urmat procedurile vamale de import, iar Parchetul Militar arăta că ar fi trebuit achitată TVA de 1 milion de euro.
DSU, însă, ar fi primit încă din 2017 un document oficial care ar arăta că nu trebuia să plătească TVA pentru elicopter.
Potrivit informațiilor Digi24, Parchetul Militar consideră că Raed Arafat este complice la infracțiunea de contrabandă.
Raed Arafat acuză o campanie de discreditare
Raed Arafat a publicat și o postare pe Facebook, prin care arată că își afirmă „disponibilitatea deplină de a coopera cu autoritățile competente” și „de a sprijini orice demers legitim de clarificare a situației”.
„Cu toate acestea, subliniez că, până în prezent, nu au fost prezentate niciun fel de elemente concrete care să indice existența unor fapte de natură penală. Persistența și extinderea acestor investigații cu privire la persoana mea și la activitatea mea profesională, în absența unor indicii reale și verificabile, ridică serioase semne de întrebare cu privire la temeinicia și proporționalitatea lor”, a transmis șeful DSU.
Șeful DSU mai arată că includerea lui în anchetele penale ale procurorilor (cea legată de elicopterul SMURD și cea a angajărilor fictive din DSU) „apare ca fiind forțată și artificială”.
„O asemenea asociere nejustificată nu poate trece neobservată și este de natură să genereze consecințe semnificative asupra reputației mele, lucru care, de altfel, pare a fi urmărit în mod direct. În acest context, devine tot mai evident că aceste acțiuni depășesc cadrul strict juridic, conturând caracteristicile unei campanii de discreditare”, a mai precizat Raed Arafat.
Raed Arafat sugerează că demersurile procurorilor sunt alimentate „de factori de natură personală”.
„Consider esențial ca acțiunile autorităților să fie fundamentate exclusiv pe probe, legalitate și bună-credință și îmi exprim încrederea că adevărul va prevala, iar toate aceste aspecte vor fi evaluate cu obiectivitate, echilibru și responsabilitate”, a fost concluzia lui Raed Arafat.
Editor : M.G.
