Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, declară că premierul Ilie Bolojan este în pragul pierderii susţinerii politice din partea PSD pentru că reformele sale „au deranjat acolo unde doare”, respectiv a tăiat din pensiile speciale, a redus aparatul de stat şi a scos politicul din companiile de stat.
„Este timpul să alegem: continuăm reformele sau revenim la trecut. Fondurile din PNRR ne-au oferit o şansă istorică: 21 de miliarde de euro pentru a moderniza această ţară. Cu doar 6 luni înainte de termenul final, miliarde de euro sunt încă neabsorbite, iar jaloane esenţiale riscă să fie ratate – nu din lipsă de soluţii, ci din lipsă de responsabilitate”, a scris duminică, pe Facebook, preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, potrivit News.ro.
Potrivit acestuia, „problema nu e la cifre sau la buget, ci la faptul că reformele lui Ilie Bolojan au deranjat acolo unde doare: pensiile speciale (o premieră la noi), reducerea aparatului de stat, care a crescut necontrolat, scoaterea politicului din companiile de stat care merg pe pierdere”.
Abrudean afirmă de asemenea, că „batem la uşa OCDE – un club select care ne-ar aduce stabilitate şi investiţii – dar acest obiectiv depinde direct de continuitatea reformelor”.
„Suntem la câţiva paşi de final. Ar fi păcat să pierdem totul acum, doar pentru a proteja nişte privilegii vechi. Curajul unui premier care nu s-a temut să facă toate acestea ar trebui susţinut, promovat şi nu criticat”, este de părere Abrudean.
PSD urmează să voteze luni dacă retrage sprijinul politic premierului Bolojan, dar din declaraţiile tuturor liderilor partidului pare că decizia a fost deja luată.
Marţi, se reuneşte Biroul Politic Naţional al PNL, pentru a decide paşii de urmat, în funcţia deciziei PSD.
Editor : B.P.
