Un atac armat într-un supermarket din Kiev s-a soldat cu cel puțin șase morți și paisprezece răniți, după ce un bărbat înarmat a deschis focul și s-a baricadat în interior, fiind ulterior ucis de forțele speciale în urma unei intervenții.
ACTUALIZARE 19.33: Olena Zelenska a transmis un mesaj de condoleanțe pe X după atacul din Kiev. „Condoleanțele mele familiilor și celor apropiați victimelor atacului armat din Kiev. Este o brutalitate greu de înțeles. Nu există nicio justificare pentru uciderea și rănirea unor oameni care pur și simplu mergeau pe stradă, intrau într-un magazin sau lucrau acolo. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la oprirea atacatorului și la prevenirea altor victime”, a spus soția președintelui Ucrainei.
Știre inițială
Procurorul general Ruslan Kravcenko a declarat că atacatorul era un bărbat de 58 de ani, originar din Moscova, care a folosit o armă automată. După atac, acesta s-a baricadat în interiorul magazinului, potrivit Kyiv Independent.
Ministrul de interne Ihor Klimenko a anunțat că suspectul a fost neutralizat în momentul în care forțele speciale au intervenit pentru a-l reține. Unitățile de intervenție rapidă ale Poliției Naționale (KORD) au luat cu asalt supermarketul în care atacatorul se baricadase.
Oficialii au precizat că atacatorul a luat ostatici și a deschis focul asupra unui polițist în timpul operațiunii. Înainte de intervenție, negociatorii au încercat să ajungă la o rezolvare pașnică. De asemenea, a izbucnit un incendiu într-un apartament în care suspectul era înregistrat, potrivit informațiilor preliminare.
Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, 10 persoane rănite au fost internate și primesc îngrijiri medicale. Patru ostatici au fost salvați. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat anterior că un copil a fost rănit și transportat la spital.
Zelenski a adăugat că anchetatorii Poliției Naționale și ai Serviciului de Securitate al Ucrainei lucrează pentru a stabili toate circumstanțele atacului. Autoritățile au precizat că informațiile despre victime sunt încă în curs de verificare, iar noi detalii vor fi comunicate pe măsură ce vor fi disponibile.
Editor : M.I.
