Se strică treaba la Real Madrid! Eliminarea din Champions League, în sferturi, după dubla cu Bayern Munchen, a fost urmată de „furtuna“ declanșată, în vestiar, de președintele Florentino Perez.
În acest moment, singura șansă a echipei, de a salva un sezon dezolant, e câștigarea titlului. Dar și în La Liga, situația e disperată. Cu șapte etape înainte de final, Real e pe 2, la nouă puncte de liderul Barcelona. Chiar dacă va fi un meci direct, de șase puncte, pe 10 mai, pe terenul catalanilor, distanța e tot foarte mare.
Aurelien Tchouameni a rupt tăcerea: „Sunt huiduit și criticat pe nedrept“
Având în vedere acest tablou dezolant, jucătorii au început să reacționeze. Iar mijlocașul francez, Aurelien Tchouameni (26 de ani), tocmai a ajuns la capătul răbdării.
„Am fost transformat într-un țap ispășitor! Am observat că sunt huiduit și fluierat de suporteri, la fiecare atingere de balon. O asemenea situație nu te poate lăsa neafectat. Deocamdată însă, singurul lucru la care mă pot concentra e randamentul pe care îl dau pe teren. Dar presiunea de la Real Madrid e altceva! Aici, lumea comentează tot ce faci, indiferent că e bine sau e rău. Dar m-am cam obișnuit și cu asta. Mi-am dat seama că, indiferent de ce voi face, lumea va vorbi. Așa că ignor totul“, a spus internaționalul francez.
Tchouameni a încercat să-și încheie răbufnirea, văzând jumătatea plină a paharului.
„Să joci la Real Madrid, înseamnă să ajungi pe cea mai importantă scenă sportivă din lume. Așa că presiunea care vine la pachet e, de fapt, un privilegiu“, a încheiat starul Realului.
