Măsuri de criză la Spitalul Floreasca din București, care riscă să rămână fără bani de medicamente și materiale sanitare. Ce spune CNAS

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Spitalul Floreasca, una dintre cele mai mari unități sanitare de urgență din România, este la un pas să rămână fără bani de medicamente și materiale sanitare. Managerul unității medicale a anunțat șefii de secții că trebuie să prioritizeze și să reprogrameze pacienții.

ACTUALIZARE 12:28 Casa Națională de Asigurări de Sănătate a criticat decizia luată de Spitalul Floreasca din Capitală și a anunțat că va trimite corpul de control la unitatea medicală. În plus, CNAS susține că situația din domeniul medical este una temporară, cauzată de adoptarea cu întârziere a bugetului din acest an.

Știrea inițială. S-a ajuns la această situație pentru că, în primele trei luni ale acestui an, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca a avut mai mulți pacienți decât a prevăzut în contractul cu Casa. În bani, acest lucru înseamnă o depășire a contractului cu peste 10 milioane de lei. Spitalul are în medie pe lună 2.500 de pacienți, iar în aceste trei luni a fost o depășire cu 500 de pacienți. Și se întâmplă acest lucru pentru că este un spital de ultim rang, care primește pacienți din toată țara și care tratează politrauma.

Managerul spitalului a anunțat șefii de secție să prioritizeze pacienții și să fie luate următoarele măsuri: prioritizarea internărilor pentru cazurile urgente, reprogramarea cazurilor cronice care nu reprezintă caracter de urgență pentru luna următoare și optimizarea tipului de internare prin orientarea către spitalizare de zi”.

Conducerea spitalului a mai spus că, de obicei, până acum, Casa Națională de Sănătate făcea acte adiționale la contractul pe care îl avea și obținea bani în plus, lucru care nu s-a mai întâmplat în acest an. Dacă nu ar fi luate aceste măsuri, spune managerul spitalului, în cele din urmă, unitatea sanitară ar rămâne fără bani de medicamente și materiale sanitare. Cei de la Casa Națională de Sănătate cunosc această situație și spun că încearcă să dea acești bani spitalului.

Editor : Ș.R.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *