Două încetări ale focului, în Iran și Liban, descrise drept fragile, ar putea deschide o fereastră rară pentru progrese istorice în Orientul Mijlociu, pe fondul unui moment considerat plin atât de oportunități diplomatice, cât și de riscuri majore, arată BBC într-o analiză.
O încetare a focului care avantajează Iranul?
La prima vedere, anunțul de joi seara privind o pauză de 10 zile în luptele dintre Israel și miliția Hezbollah, susținută de Iran, reprezintă o victorie pentru Iran.
Regimul de la Teheran ceruse un armistițiu în Liban, afirmând că nu se poate aștepta ca negocierile cu SUA să progreseze fără acesta. Odată cu intrarea în vigoare a pauzei, Iranul a răspuns, declarând Strâmtoarea Ormuz „complet deschisă”.
După cum a arătat sesiunea maraton de negocieri de la Islamabad de weekendul trecut, progresul era de fapt posibil, chiar și în timp ce luptele din Liban continuau (n.r. Israelul limitându-se la evitarea unor noi atacuri asupra Beirutului). Dar atât Iranul, cât și Pakistanul au insistat ca Libanul să fie inclus.
Acest lucru s-a întâmplat acum, spre marea furie a israelienilor care locuiesc în apropierea frontierei de nord și care cred că prim-ministrul lor, Benjamin Netanyahu, a cedat presiunii americane, în loc să se asigure că Hezbollah nu va mai lansa niciodată o rachetă asupra țării lor.
Pentru unii din Israel, încetarea focului joacă exact în favoarea Iranului, permițând dușmanului mortal al Israelului să dicteze cursul evenimentelor.
„Acordul de încetare a focului echivalează, practic, cu aprobarea de către Israel a exact acelei situații pe care țara încerca să o evite: legitimarea legăturii dintre Iran și teatrul de operațiuni libanez”, a scris în această dimineață Shirit Avitan Cohen în popularul cotidian de dreapta Israel Hayom.
„Joi, Hezbollah a primit, de asemenea, confirmarea definitivă că stăpânul său – și al Libanului – deține în continuare controlul și continuă să dicteze ceea ce se întâmplă în regiune.”
Toți actorii au ceva de câștigat
De fapt, toți actorii implicați în aceste conflicte care se suprapun au de câștigat din ultimul acord, arată BBC.
Pentru președintele american Donald Trump și conducerea Iranului, este o ocazie de a-și asuma meritul pentru obținerea unui armistițiu.
Netanyahu poate sublinia faptul că trupele israeliene rămân pe teren în sudul Libanului, în timp ce guvernul libanez, după luni de încercări, are acum negocieri directe cu Israelul.
Hezbollah, care afirmă că va respecta încetarea focului (insistând totuși că încă are „degetul pe trăgaci”), nu a fost învins și insistă că nu va fi dezarmat.
„Nu până la un armistițiu adecvat, unul real. Nu până la retragerea israeliană. Înainte de întoarcerea prizonierilor, înainte de întoarcerea persoanelor strămutate și înainte de reconstrucție. Până atunci, nu este posibil să vorbim despre armele Hezbollah”, a declarat joi pentru BBC liderul de rang înalt al Hezbollah, Wafiq Safa.
Obstacole majore în calea păcii dintre Israel și Liban
Lina Khatib, de la centrul de studii Chatham House din Londra, afirmă că încetarea focului deschide calea pentru ca Israelul și Libanul să-și continue discuțiile directe, dar că obstacolele din calea unui acord de pace între cele două părți sunt enorme.
„Problema este foarte complicată”, spune ea. „Are legătură cu delimitarea frontierei, dezarmarea Hezbollahului și retragerea Israelului de pe teritoriul libanez.”
Israelul și Libanul se află, din punct de vedere tehnic, în stare de război din 1948, iar cele două țări nu au relații diplomatice.
Însă, departe de a consolida poziția Iranului în regiune, Khatib susține că discuțiile directe de săptămâna aceasta de la Washington dintre ambasadorii israelieni și libanezi au declanșat procesul de eliberare a Libanului din mâinile Iranului.
„Echilibrul regional al puterii se îndepărtează de Iran”, spune ea. „Acum, acesta nu va mai putea folosi Libanul ca monedă de schimb.”
Negocierile SUA-Iran, cheia următoarei etape
Însă multe depind încă de ceea ce se va întâmpla în cadrul celuilalt proces diplomatic, între SUA și Iran. Reducerea a ceea ce America și Israelul consideră a fi comportamentul dăunător al Iranului în Orientul Mijlociu va figura pe agenda Washingtonului, dacă și când va avea loc a doua rundă de negocieri, așteptată cu mare interes, la Islamabad.
În special pentru Israel, este vital ca sprijinul Iranului pentru Hezbollah, Hamas și Houthi din Yemen să fie restrâns, punând capăt deceniilor în care „Axa Rezistenței” a Iranului a putut să amenințe și să hărțuiască statul evreu.
Iranul nu va renunța ușor la ceea ce consideră a fi un instrument vital de influență regională. Dar aceasta este doar una dintre provocările formidabile care ne așteaptă.
Programul nuclear și miza uraniului îmbogățit
Celelalte – soarta programului nuclear al Iranului și viitorul Strâmtorii Hormuz – vor necesita negocieri.
Trump, ca întotdeauna, face tot posibilul să pară că deține controlul, afirmând că un acord cu Iranul este „foarte aproape”, că războiul decurge „fără probleme” și spunând reporterilor că Iranul a acceptat deja să predea aproximativ 440 kg de uraniu puternic îmbogățit (n.r. președintelui SUA îi place să-l numească „praf nuclear”) despre care se crede că este îngropat sub dărâmăturile unei instalații din Isfahan bombardate anul trecut.
Iranul nu a comentat public această afirmație îndrăzneață, dar un oficial anonim, citat de agenția de știri Mizan, condusă de sistemul judiciar, a declarat că „nu au existat niciodată negocieri cu privire la niciun fel de materiale nucleare către America”.
Însă orice acord privind dosarul nuclear va necesita, de asemenea, un angajament din partea Iranului de a nu construi niciodată o armă nucleară, precum și un acord cu privire la durata pentru care ar fi dispus să suspende activitățile de îmbogățire a uraniului.
Strâmtoarea Ormuz, noua pârghie strategică
Apoi, mai există și cealaltă armă a Iranului, care a făcut întotdeauna parte din arsenalul țării, dar care a fost folosită abia recent: închiderea Strâmtorii Ormuz.
Iranul afirmă că dorește un nou set de protocoale care să reglementeze traficul maritim prin strâmtoarea îngustă, înlocuind actualul său control strict cu un cadru juridic care să recunoască ceea ce consideră a fi dreptul său suveran, alături de Oman, de a controla ce intră și iese din Golf.
Între timp, ministrul iranian de Externe, Abbas Aragchi, salutând încetarea focului în Liban, afirmă că strâmtoarea este „complet deschisă pentru perioada rămasă a încetării focului” – cu alte cuvinte, pentru săptămâna viitoare.
Există o rezervă: navele vor trebui să utilizeze ceea ce Aragchi a numit „ruta coordonată, așa cum a fost deja anunțată de Organizația Porturilor și Maritimă a Republicii Islamice Iran”.
Aceasta pare să se refere la noi rute, care trec mult mai aproape de continentul iranian, la nord de cele două benzi de separare a traficului utilizate înainte de război.
Rămâne de văzut cât de repede va ușura acest lucru blocajul navelor prinse în interiorul Golfului.
Trump afirmă, în stilul său caracteristic, că strâmtoarea este „COMPLET DESCHISĂ ȘI GATA PENTRU TRECERE LIBERĂ”, iar piețele par să fi reacționat pozitiv.
Lecțiile acordurilor din trecut
Însă căpitanii ar putea să se simtă amenințați, iar Trump afirmă că blocada americană asupra porturilor iraniene rămâne în vigoare, deocamdată.
În ciuda acestor evoluții pozitive, se poate spune cu certitudine că negociatorii au încă mult de lucru.
Ultimul acord major cu Iranul, Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA) din 2015, a necesitat aproximativ 20 de luni de negocieri și a abordat doar problema nucleară. Trump a retras America din acord în 2018, ducând la prăbușirea acestuia.
Trump adoră să-și proiecteze imaginea unui negociator rapid, uitându-se rar înapoi pentru a vedea ce anume au realizat de fapt acordurile sale, dacă au realizat ceva.
În ciuda întregului tam-tam din jurul celor două summituri cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, din 2018-2019, întâlnirile au realizat, de fapt, foarte puțin. Phenianul continuă să-și dezvolte programul nuclear.
Dar, după evenimentele tumultuoase din ultimele șase săptămâni, un fel de proces diplomatic este acum în plină desfășurare și va primi un impuls în urma încetării focului în Liban.
Editor : C.A.
