Blocada maritimă a SUA pune în pericol armistițiul: Iranul amenință cu represalii în Marea Roșie

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Iranul a ameninţat, miercuri, cu blocarea Mării Roşii, cu care nu se învecinează direct, în cazul în care Statele Unite vor menţine blocada împotriva porturilor sale, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Dacă Statele Unite îşi menţin blocada maritimă şi „creează insecuritate pentru navele comerciale ale Iranului şi petroliere”, acesta va constitui „preludiul” unei încălcări a încetării focului în vigoare din 8 aprilie, a afirmat generalul Ali Abdollahi, şeful comandamentului forţelor armate iraniene.

„Puternicele forţe armate ale Republicii islamice nu vor permite niciun export sau import în Golful Persic, în Marea Oman sau în Marea Roşie”, a adăugat generalul iranian, potrivit unui comunicat difuzat de televiziunea de stat.

Între timp, surse oficiale americane au declarat pentru Washington Post că SUA vor trimite alte câteva mii de soldați în Orientul Mijlociu.

Conform articolului, această măsură face parte dintr-o încercare a administrației Trump de a exercita presiuni asupra Iranului pentru a ajunge la un acord de încetare a focului care să pună capăt conflictului.

Se așteaptă ca aproximativ 6.000 de soldați să sosească la bordul portavionului USS George H.W. Bush și al mai multor nave de război din grupul său, a relatat The Washington Post.

Totodată, este de așteptat ca alți 4.200 de soldați să sosească până la sfârșitul lunii aprilie, ca parte a Grupului Amfibiu Boxer.

Citește mai mult AICI

 

Editor : C.L.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *