Incendiu puternic într-un bloc din Constanța: 160 de oameni evacuați. Patru copii și cinci adulți la spital. Un bărbat în stare critică

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un incendiu puternic a izbucnit marţi seară la un bloc social din cartierul Henri Coandă din Constanţa, fiind evacuați aproximativ 160 de locatari. Nouă persoane au ajuns la spital, printre care patru minori, unul dintre adulţi aflându-se în stare critică. Autorităţile au pregătit 60 de locuinţe pentru relocarea celor afectaţi, în timp ce la faţa locului au intervenit peste 90 de cadre şi numeroase echipaje de intervenţie.

Actualizare 23.48 Potrivit ultimelor informații, nouă persoane, între care patru minori, au rămas internate, marţi seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în timp ce alte trei au refuzat internarea.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa, un pacient, bărbat în vârstă de 64 de ani, prezintă arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corporală. Acesta este intubat, iar starea sa este critică.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 58 de ani are arsuri pe aproximativ 6% din suprafaţa corpului.

Alţi şase pacienţi, printre care şi o femeie cu arsuri pe antebraţe, au fost intoxicaţi cu fum şi au primit terapie cu oxigen, dintre care trei au refuzat internarea.

Patru minori, cu vârste între 10 şi 17 ani, de asemenea intoxicaţi cu fum, au fost internaţi la secţia de Pediatrie a spitalului pentru monitorizare şi tratament de specialitate, a mai precizat sursa citată.

Actualizare 23.17 Primăria Constanţa a transmis că aproape 160 de persoane au fost evacuate din blocul cuprins de incendiu şi că sunt pregătite 60 de unităţi locative pentru relocarea oamenilor, 41 dintre acestea fiind în acelaşi cartier. Poliţia Locală păzeşte blocul, în timp ce echipe ale municipalităţii evaluează situaţia fiecărei familii.

„Primăria Municipiului Constanţa este alături de locatarii blocului HC 7 de pe Aleea Umanităţii, afectaţi de incendiul devastator produs în această seară (…) Au fost evacuate 157 de persoane, inclusiv copii, care au fost puse în siguranţă imediat. Toate persoanele afectate vor avea un acoperiş deasupra capului”, a transmis, marţi seară, Primăria Constanţa.

Instituţia a precizat că are disponibile 60 de unităţi locative, dintre care 41 au fost deja pregătite pentru relocarea imediată a oamenilor, chiar în cadrul aceluiaşi cartier.

„Din fericire, până la acest moment, nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti. Echipajele Poliţiei Locale Constanţa sunt la faţa locului pentru securizarea perimetrului, facilitarea accesului pompierilor şi menţinerea siguranţei în cartier. Totodată, echipele Primăriei Municipiului Constanţa şi ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGAS) sunt prezente în teren pentru a evalua situaţia fiecărei familii”, a mai transmis Primăria Constanţa.

Instituţia a mai transmis că a fost demarată o anchetă în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiului.

Actualizare 21.22 Incendiul care a cuprins blocul social din cartierul Henri Coandă a fost lichidat, iar Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat după ora 21:00, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea.

În urma intervenţiei, nouă persoane, dintre care trei minori, au fost transportate la spital.

Potrivit pompierilor, la UPU Constanţa au ajuns șase adulţi şi trei minori, unul dintre adulţi fiind intubat.

La faţa locului au intervenit peste 90 de cadre şi numeroase echipaje, inclusiv autospeciale de stingere, ambulanţe SMURD şi SAJ, dar şi autospeciale pentru transport victime multiple.

Actualizare 20.35 Aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat sau au fost ajutate de vecini să iasă din bloc, iar alte opt au fost evacuate de pompieri, după izbucnirea incendiului, care ar fi pornit la etajul unu.

Până în acest moment, șapte persoane au fost transportate la spital, printre care și o minoră intoxicată cu fum.

De asemenea, la fața locului a avut loc o altercație între locatari și pompieri, fiind necesară intervenția polițiștilor și jandarmilor pentru calmarea situației.

Actualizare 20.28 O fată în vârstă de 9 ani şi un adult au fost transportaţi la spital în urma incendiului care a izbucnit, marţi seara, la un bloc social din cartierul Henri Coandă, în municipiul Constanţa, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Dobrogea’.

Conform sursei citate, minora a fost intoxicată cu fum, iar adultul în vârstă de 65 de ani are insuficienţă respiratorie.

Știrea inițială

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au anunțat că pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament situat pe Aleea Umanității din municipiul Constanța.

„Se activează Planul Roșu de Intervenție. Incendiul se manifesta generalizat la întregul bloc”, au transmis pompierii.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul imobilului (regim de înălţime P+2), existând informaţii preliminare potrivit cărora mai multe persoane ar fi surprinse în interior”.

Pompierii au mai transmis că toate resursele medicale disponibile din județ au fost direcționate către locul intervenției, pentru acordarea primului ajutor și transportul eventualelor victime.

În sprijinul forțelor de intervenție acționează și două autospeciale de stingere din cadrul ISU Ialomița.

Echipajele operative desfășoară în continuare misiuni de stingere a incendiului și de căutare-salvare.

ISU Constanța a precizat că un bărbat în vârstă de 58 de ani, intoxicat cu fum, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.

Pompierii au mai transmis că incendiul s-a produs la un bloc social situat în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța.

Plan Roșu de Intervenție în Constanța: incendiu generalizat la un bloc social. Foto: ISU Constanța
Plan Roșu de Intervenție în Constanța: incendiu generalizat la un bloc social. Foto: ISU Constanța

Editor : Ș.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *