China cere redeschiderea Strâmtorii Ormuz și continuarea armistițiului SUA-Iran. Ce spune despre acuzațiile privind livrările de arme

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

China a cerut luni reluarea unei navigații „fără obstacole” în Strâmtoarea Ormuz și menținerea încetării focului între Statele Unite și Iran, cu doar câteva ore înainte de blocada porturilor iraniene anunțată de armata americană, potrivit AFP. În același timp, Beijingul a respins ca „nefondate” acuzațiile potrivit cărora ar furniza armament Teheranului.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, Strâmtoarea Ormuz este o rută comercială esențială pentru bunuri și energie, iar securitatea și stabilitatea acesteia sunt în interesul întregii comunități internaționale.

Citește și: LIVE TEXT Război în Orientul Mijlociu, ziua 45. Trump amenință Iranul cu blocada, Teheranul promite „control permanent” asupra Strâmtorii Ormuz

China cere calm și soluții diplomatice

Oficialul chinez a declarat că tensiunile din regiune sunt cauzate în principal de conflictul declanșat de Statele Unite și Israel și a subliniat că soluția constă într-o încetare imediată a focului.

Beijingul a cerut tuturor părților implicate să dea dovadă de reținere și să evite reluarea ostilităților, insistând asupra necesității continuării dialogului diplomatic, chiar și după eșecul recentelor negocieri dintre Washington și Teheran, desfășurate la Islamabad.

China ar fi jucat, potrivit unor surse diplomatice, un rol important în actualul armistițiu, deși a acționat discret.

Înainte de conflict, peste 80% din exporturile de petrol iranian erau destinate Chinei, potrivit datelor companiei de analiză Kpler.

De asemenea, mai mult de jumătate din importurile maritime de petrol ale Chinei provin din Orientul Mijlociu și tranzitează Strâmtoarea Ormuz, ceea ce explică interesul Beijingului pentru menținerea fluxurilor comerciale.

Beijingul respinge acuzațiile privind livrări de arme

Autoritățile chineze au respins ferm informațiile apărute în presa americană, potrivit cărora China ar fi livrat sau ar urma să livreze echipamente militare Iranului.

Publicația New York Times și postul CNN au relatat, citând surse din serviciile de informații americane, că Beijingul ar putea furniza sisteme de rachete Iranului, inclusiv prin intermediul unor state terțe.

China a calificat aceste informații drept „calomnii fără fundament” și a subliniat că aplică reguli stricte în ceea ce privește exporturile de armament, în conformitate cu legislația internă și obligațiile internaționale.

Oficialii chinezi au precizat că sunt dispuși să joace în continuare un rol „pozitiv și constructiv” în eforturile de detensionare a situației, în contextul în care ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, este așteptat în vizită în China în zilele următoare.

Citește și: Prețul petrolului a depășit 100 de dolari pe baril după blocada anunțată de SUA împotriva Iranului

Editor : A.D.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *