Cel mai nou film al lui Cristian Mungiu este nominalizat la Festivalul de la Cannes. Este vorba despre „Fjord”, în care joacă Sebastian Stan. Distincția Palm d’Or a mai fost câștigată de România în 2007, tot pentru un film regizat de Cristian Mungiu – „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. „Nu cred deloc că filmul de artă trebuie să fie ceva care să fie dificil de consumat sau plicticos, doar că trebuie să aibă ceva de spus”, spune regizorul la Digi24, precizând că filmul poate intra în cinematografe către sfârșitul anului sau începutul anului viitor.
Mungiu a spus că s-a simțit „ușurat” când a aflat că filmul său a fost nominalizat la Cannes. „M-am simțit ușurat, ca să fiu cinstit, pentru că vedeți, rezultatul faptului că am fost întotdeauna la Cannes cu filmele mele este că toată lumea se așteaptă ca oricând fac un alt film să fiu automat la Cannes. Ori lucrurile nu merg așa. La Cannes, după cum probabil știți, se urmăresc undeva la 3.000 de filme în fiecare an ca să se aleagă aceste 20 de filme din competiție, așa că nu poți să fii niciodată sigur. Trebuie ca de fiecare dată să reușești să împrospătezi ceea ce faci, să existe un interes pentru ceea ce face în acel moment. Și m-a bucurat foarte mult pentru că de-a lungul întregului film toată lumea avea această așteptare și acum, în sfârșit, mi-a luat cel puțin această piatră de pe inimă”, a spus regizorul.
Este greu ca filmul tău să fia ales din alte 3.000, explică Mungiu. „Contează să fie original, contează sau ai anumită putere, de astea sunt până la urmă generalități. Sunt convins că de data asta o mică diferență a făcut-o și casting-ul pe care l-am avut în film, am făcut acest pas de a ieșit din zona mea de confort. E primul film pe care îl fac care nu e română ci e în engleză și în norbegiană că acolo se întâmplă acțiunea și pentru acest film l-am avut pe Sebastian Stan dar și pe Renate Reinsve, care este o actriță foarte cunoscută, a fost nominalizată la Oscar anul trecut și sunt sigur, simt lucrul ăsta din reacțiile pe care le avem, actorii aduc cu ei foarte multă curiozitate, foarte mult interes. Am avut așa un vârf de de reacție legat doar de faptul că filmul a fost anunțat să fie la Cannes și sunt convins că sunt foarte mulți oameni în lumea asta care vor veni să vadă filmul și din pricina castigului”, spune regizorul.
Cu Sebastian Stan pe platou
Mungiu povestește că a lucrat foarte bine cu Sebastian Stan și „partea bună e că am lucrat așa într-un mod absolut pașnic și fără niciun fel de vedetisme”. „El e un tip extraordinar a înțeles să se plieze cumva la modul nostru de de lucru, însemnând că n-a venit cu niciun fel de protocol la filmare, doar ar trebui să așteptăm să-și încheie sarcinile de la Oscar, că știți că s-a întâmplat ca anul trecut a fost punctul lui de maximă vizibilitate,a fost nomializat la Oscar și atunci am amânat un pic filmarea pentru el. Dar în afară de asta a venit fără agent, a venit fă atașat de presă, am lucrat așa în tihnă în acest mic sătuc din fundul Norvegiei, să zic așa, într-un loc minunat, extraordinar care ne-a umplut de energie. Am încercat să apelez pe cât posibil la această dorință a lui de a juca și în română, de a fi și într-un film românesc”.
Povestea filmului
La Digi24 Cristian Mungiu a acceptat să spună câte ceva din povestea filmului. „E filmat în mare măsură în Norvegia, pentru că bună măsură acolo să se întâmplă acțiunea. E pornit nu de la un caz real, cit de la un fel de situație care relevă raportul ăsta de diferență de cultură între noi și cei din nord și mai în general spus între cei mai tradiționali, cei mai progresiști și mai departe este o întâlnire între două familii. Sunt două familii între care una nou mutată și una care locuia deja în acel fjord, care să întâlnesc, copiii se împrietenesc… Asta e ocazia ca să vadă că deși se înțeleg foarte bine, sunt și multe lucruri în privința valorilor fundamentale pe care le văd diferit. Și e important să vedem cum gestionăm lucrul ăsta, pentru că, vedeți, societățile noastre de astăzi sunt, din păcate, foarte despărțite ca valori și am ajuns la momentul la care sunt așa niște grupuri sociale care n-au niciun simpatie și nicio nicio înțelegere unele față de celelalte. Ori asta nu e definiția unei societăți moderne în care să putem trăi.”
Grupuri sociale, comunicare, toleranță
„Tema asta e ceva ce, dacă vă uitați un pic vedem în toată lumea, și anume că există această dificultate de a mai avea astăzi comunicare între aceste grupuri sociale foarte diferite și până la urmă filmul nu poate să dea soluții, dar poate să aducă în discuție această temă. Și eu cred că asta e tema cea mai importantă din momentul de față”.
„Trebuie să avem un fel de toleranță față de ceilalți și asta pleacă de la curiozitate, în clipa în care tu crezi că deja știi și că adevărul, e unul singur și îl stăpânești tu și că ceilalți sunt spălați pe creier, e foarte greu să comunici”, crede Mungiu. ”Și e foarte important să reușim să depășim momentul ăsta și cumva tema corelată cu chestiunea asta e legată de raportul ăsta între intimitatea pe care o ai tu în familie și deciziile pe care lei tu pentru tine și pentru copiii tăi și momentul de la care această libertate să încheie și societate are și ea ceva de spus. Și societatea îți spune ce poți să faci tu la tine acasă și de unde încolo trebuie să respecți mai degrabă regulile sociale. Sunt convins că în momentul în care o să vedeți filmul o să înțelegeți lucrurile astea care par abstracte acuma când le formulez eu mai bine”
O dorință, la final? „Mi-aș dori foarte mult ca cei care intră în sală să VADĂ filmul ăsta. Să nu intre cu ideea că știu de la început care e situația, observă, știu care era adevărul și ies cu aceeași părere care au intrat. E un film, făcut să pe cât posibil să te îndemne să te îndoiești din când în când de părerile tale, să te gândești mai bine”, explică cineastul.
Editor : Sebastian Eduard
