Sfânta Lumină de la Ierusalim urmează să fie adusă sâmbătă şi oferită delegaţilor eparhiilor, prezenţi la Aeroportul Otopeni. Patriarhia Română a anunţat recent că există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă în țara noastră, așa cum se întâmplă în fiecare an, dar, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar „într-un caz de forţă majoră neprevăzută”. Într-o astfel de situaţie, Sfânta Lumină va fi oferită de la Catedrala Patriarhală, unde Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială.
Biserica Sfântului Mormânt și-a deschis porțile
ACTUALIZARE 11.33 La Ierusalim, Biserica Sfântului Mormânt, locul unde, în fiecare an de Paște, se aprinde Lumina Sfântă, și-a deschis porțile, așa cum prevede tradiția. Ușile au fost deschise de reprezentanți ai celor două familii de palestinieni care dețin, de generații, cheile și lacătele bisericii.
Ceremonia este monitorizată de un număr important de forțe de ordine, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Din cauza situației din regiune, Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge și în România, fiind adusă cu un zbor special și apoi distribuită către fiecare parohie.
Știrea inițială
Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei Române, citați de news.ro, tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată şi în acest an.
„În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor”, arată aceştia.
Tot sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Conform sursei citate, aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcaşurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii şi unităţii ecleziale, precum şi o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută. Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv”, precizau reprezentanţii Patriarhiei Române la începutul acestei săptămâni.
Citește și:
Slujba de Înviere 2026: La ce oră începe și când pot lua credincioșii lumina sfântă
Editor : C.A.
