Vicepreședintele american JD Vance a declarat vineri că așteaptă cu interes negocierile „constructive” cu Iranul, în momentul în care a plecat spre Pakistan pentru discuții, adresând în același timp un avertisment Teheranului să nu „se joace cu noi”, relatează Reuters.
„Așteptăm cu interes negocierile. Cred că vor fi constructive”, a declarat Vance reporterilor înainte de a părăsi Washingtonul.
„Așa cum a spus președintele Statelor Unite, dacă iranienii sunt dispuși să negocieze cu bună-credință, suntem cu siguranță dispuși să le întindem o mână de ajutor”, a declarat Vance. „Dacă vor încerca să se joace cu noi, vor descoperi că echipa de negociere nu este chiar atât de receptivă.”
Amintim că războiul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 42-a zi. Negocierile americano-iraniene urmează să înceapă în acest weekend la Islamabad, după ce prim-ministrul pakistanez a invitat oficial ambele părți să participe la discuții.
Ambasadorul Iranului la ONU, Ali Bahreini, a transmis că Teheranul va aborda negocierile de pace cu Statele Unite cu mult mai multă prudență decât în cazul negocierilor anterioare, din cauza unei lipse de încredere.
„Nu avem deloc încredere în cealaltă parte. Forțele noastre militare își mențin starea de alertă, dar între timp vom participa la negocieri pentru a vedea cât de serioasă este cealaltă parte”, a spus el, potrivit Reuters.
Citește și:
Editor : A.M.G.
