Premierul britanic, Keir Starmer, se află la Doha, în ultima etapă a unui turneu început miercuri în țările din Golf. De acolo, el a ținut să dea un răspuns atacurilor repetate lansate de președintele american Donald Trump la adresa aliaților din statele NATO, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, scrie Le Monde.
„NATO ne-a permis să rămânem în siguranță mult mai mult decât am fi fost altfel”, iar această alianță este „în interesul Americii, în interesul Europei”, a declarat jurnaliștilor prim-ministrul britanic.
Cu o zi înainte, liderul laburist și președintele american, Donald Trump, au discutat la telefon despre „necesitatea unui plan funcțional” pentru restabilirea traficului în strâmtoarea Ormuz, a precizat Downing Street.
Marea Britanie a organizat săptămâna trecută o reuniune virtuală a reprezentanților a aproximativ patruzeci de țări dispuse să se mobilizeze pentru a asigura securitatea acestei rute maritime strategice. Prim-ministrul britanic, care s-a angajat să crească cheltuielile de apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) până în 2034, a îndemnat din nou, vineri, aliații europeni să „facă mai mult”.
De câteva luni, președintele american amenință în mod regulat cu retragerea Statelor Unite din NATO.
„NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei și nu vor fi acolo dacă vom avea din nou nevoie de ei”, a criticat el joi pe rețeaua sa, Truth Social, după o întâlnire la Casa Albă cu șeful Alianței, Mark Rutte.
Potrivit Wall Street Journal, administrația sa ar avea în vedere retragerea trupelor americane staționate în țările care nu au susținut ofensiva militară împotriva Iranului, pentru a le muta în țări considerate mai cooperante.
Editor : M.C
