Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor al României, înmormântat cu onoruri la Cimitirul Bellu. „A trăit pentru fotbal”

Moderator Florin Mihai
12 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Legendarul antrenor Mircea Lucescu a fost înhumat cu onoruri militare, vineri, la Cimitirul Bellu din Capitală, la trei zile după ce a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Ceremonia a fost una restrânsă, unde au participat doar familia și apropiații, însă mii de oameni și-au luat rămas-bun în zilele precedente, la Arena Națională, unde au venit aproximativ 15.000 de fani, oficiali și oameni de fotbal din România și din străinătate.

Funeraliile antrenorului Mircea Lucescu, in Bucuresti, 10 aprilie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
Funeraliile antrenorului Mircea Lucescu, in Bucuresti, 10 aprilie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea

Ultimul omagiu pentru „Il Luce”: „vizionar al fotbalului” și simbol respectat în toată lume

ACTUALIZARE 13:10 Slujba de înmormântare a avut loc la biserica Biserica Sfântul Elefterie, unde sicriul marelui Lucescu, înfăşurat în tricolor, a fost purtat pe petale de flori.

Mircea Lucescu a fost iubit şi respectat în întreaga lume. Fotbaliştii vorbesc despre el ca despre un adevărat părinte, iar cei care au colaborat cu el şi-au arătat admiraţia pentru caracterul său, pentru cultura sa şi iubirea pentru fotbal.

„A fost un om care s-a născut, a trăit şi a murit pentru fotbal”, spunea Edward Iordănescu în urmă cu o zi. „Un gentleman, un adevărat vizionar”, „un mentor”, „OM”, “o inspiraţie”, au fost alte caracterizări ale oamenilor de fotbal şi presei.

Prietenul său bun, miliardarul patron al clubului Şahtior, Rinat Ahmetov, a venit în România, la Arena Naţională, să îi aducă un ultim omagiu.

Familia lui Mircea Lucescu a stat neclintită lângă el şi a dat mâna cu toţi oamenii care au venit să se încline în faţa sa pentru că l-au iubit şi apreciat.

Peste hotare, i s-au adus omagii marelui antrenor la meciurile din Liga Campionilor şi Liga Europa, momente emoţionante privite de mii de spectatori din tribune şi de milioane de telespectatori la televizor. „“Eu rar m-am simţit foarte emoţionat pe Camp Nou. Aseară mi-au tremurat genunchii când am văzut pe ecran”, spunea joi Gheorghe Popescu.

În Turcia şi în România, se vor ţine momente de reculegere în memoria legendarului tehnician în toate eşaloanele profesioniste, timp de câteva zile.

Slujba de înmormântare s-a încheiat. Cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu

ACTUALIZARE 11:31 Slujba de înmormântare de la Biserica Sfântul Elefterie pentru Mirceal Lucescu s-a încheiat după aproximativ două ore. 

Cortegiul funerar al marelui antrenor Mircea Lucescu a părăsit Biserica Sfântul Elefterie și se îndreaptă către Cimitirul Bellu, unde legendarul antrenor va fi înmormântat cu onoruri militare.

Sicriul a fost purtat pe treptele bisericii și acoperit cu petale de flori, într-un moment de profund omagiu.

La ceremonie au fost prezenți, printre alții, Ioan Andone, Gheorghe Hagi, Ionuț Lupescu, George Copos, Mircea Geoană, Răzvan Burleanu, Mihai Stoica, Gigi Nețoiu, Dorin Mateuț și Gigi Becali.

Ultimul drum al lui Mircea Lucescu către Cimitirul Bellu urmează traseul: Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu.

La cimitir, ceremonia de înhumare va începe la ora 12:20 și va fi precedată de onoruri militare, în semn de respect pentru contribuția sa la fotbal.

Accesul publicului va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind rezervată exclusiv familiei și apropiaților, conform dorinței acesteia.

Gigi Becali, la înmormântarea lui Il Luce: „Era un super om. Talent și geniu”

ACTUALIZARE 10:46 Gigi Becali este prezent, vineri la Biserica Sfântul Elefterie din București, unde are loc slujba de înmormântare a antrenorului Mircea Lucescu.

„Era un Om”, a spus Becali, adăugând că „toată lumea a vorbit la superlativ”. El a mai afirmat: „M-a uimit”, „este talent și este geniu”, scrie News.ro.

„Mai vorbisem cu doctorii și știam, se știa. Orice om când moare e o tristețe. Cel mai mult e familia. Noi spunem condoleanțe, a pierdut fotbalul, e adevărat. Problema este: am văzut cum au fost toate televizoarele lumii – Lucescu. Toată lumea a vorbit despre el superlativ. Și eu l-am cunoscut, am rămas mască. Am stat cu el două ore. Cultură. Toată lumea a vorbit numai la superlativ. Era un Om, super om, bun. Lasă succesele, dar era om bun. Ca dovadă că toată lumea… Comemorare peste tot”, a afirmat Becali la biserică.

„Cea mai frumoasă amintire, a venit la mine acasă și m-a luat când a fost treaba cu ucrainenii, ca să poată echipa Ucrainei să vină la bază. Atunci mi-a povestit lucruri, din istorie, m-a uimit. Cât am stat eu cu el, foarte important, el nu bârfea pe nimeni, dacă îi spuneai ceva de cineva muta vorba. El… e greu să înveți pasiunea, te naști cu ea, e greu să înveți talentul, te naști cu el. El le avea. Ce a făcut Lucescu nu poți să înveți. Este talent și este geniu”, a adăugat Gigi Becali.

El consideră că acum un rol important îi revine lui Răzvan Lucescu.

„Dar acum e momentul pe care nimeni nu l-a spus. El a spus Răzvan n-a avut nevoie să se ocupe numai de fotbal, am avut eu grijă să-i rezolv toate. Acum o să-i spun, Răzvane, nimeni nu poate ajuta acum, numai el poate să-l ajute și voi (către presă – n.r.). Trece un cerșetor, îi dai 100 de lei, zici pentru nea Mircea. Dar e prea puțin ca să poți să ridici sufletul. Ca să poată Răzvan trebuie să intre în rol, o să-i spun ce să facă. El se poate ocupa de sufletul lui”, a mai spus Becali.

Slujba de înmormântare a început la Biserica Sfântul Elefterie

ACTUALIZARE 9:37 Cortegiul funerar a ajuns, în urmă cu câteva momente, la Biserica Sfântul Elefterie. După câteva zeci de minute, slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu a început la Biserica Sfântul Elefterie din Capitală și va dura aproximativ două ore. Marele antrenor va fi înhumat la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.

Cortegiul funerar a plecat de la Arena Națională sub escorta Poliției și a ajuns la biserica Sfântul Elefterie, unde se află, printre alții, Gheorghe Hagi, Mircea Rednic, Dănuț Lupu și Ionel Ganea.

După slujbă, sicriul învelit în drapelul național va fi transportat către Cimitirul Bellu, pe traseul: Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu, unde ceremonia de înhumare va începe la ora 12:20.

Înhumarea va fi precedată de onoruri militare, în semn de recunoaștere a meritelor regretatului antrenor.

Conform dorinței familiei, accesul publicului va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind rezervată exclusiv cercului restrâns de apropiați.

Traseul cortegiului și programul ceremoniei din București

ACTUALIZARE 9:25 Cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsuflețit al marelui antrenor Mircea Lucescu a plecat de la Arena Națională spre Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde va avea loc slujba de înmormântare.

Deplasarea cortegiului se face pe traseul: Str. Maior Coravu – Șos. Mihai Bravu (cu întoarcere în zona Vatra Luminoasă) – Șos. Mihai Bravu – Piața Muncii – Bd. Decebal – Piața Alba Iulia – Bd. Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – Piața Operei – Biserica Sfântul Elefterie.

Slujba de înmormântare este programată la ora 10:00, la Biserica Sfântul Elefterie, cu acces strict limitat la familie și invitați apropiați.

Ulterior, începând cu ora 12:00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, pe traseul Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu, unde ceremonia de înhumare va începe la ora 12:20.

Înhumarea va fi precedată de onoruri militare, în semn de recunoaștere a meritelor regretatului antrenor. La ora 13:10 este programată înhumarea propriu-zisă, iar accesul publicului va fi restricționat, conform dorinței familiei.

Știrea inițială

Peste 15.000 de oameni au trecut pe la catafalc, unde a stat Răzvan Lucescu, dar şi copiii săi Matei şi Marilu. Astăzi, cortegiul funerar se va deplasa de la Arena Naţională către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.

Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20, la cimitirul Bellu. Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Ora 13:10: Înhumarea propriu-zisă. Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.

Citește și: Ceremonia funerară a lui Lucescu de vineri va afecta circulația în București: Detalii despre traseul cortegiului și drumuri închise

Mircea Lucescu a murit, marţi, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială.

El şi-a dedicat peste 60 de ani fotbalului, fiind unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi antrenori din lume.

Omagiile au curs necontenit în ultimele trei zile, iar Il Luce va rămâne pentru totdeauna în istoria şi în inimile suporterilor din fotbalul românesc, turc şi mondial. 

Editor : A.P. | Ș.R.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *