„Regina ketaminei” a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea actorului Matthew Perry

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată, miercuri, la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală actorului Matthew Perry, informează Reuters, potrivit Agerpres. 

Jasveen Sangha, care a recunoscut că a gestionat un depozit de narcotice ilegale în casa ei din districtul North Hollywood al oraşului Los Angeles, a pledat vinovată în septembrie 2025 la cinci capete de acuzare vizând infracţiuni legate de droguri, care decurg din decesul lui Matthew Perry din 2023.

Sangha, în vârstă de 42 de ani, o femeie cu dublă cetăţenie, americană şi britanică, risca o pedeapsă de până la 65 de ani de închisoare. Judecătoarea federală Sherilyn Garnett a pronunţat o sentinţă de 15 ani, mai severă decât pedepsele primite de oricare dintre ceilalţi patru inculpaţi din acest proces, printre care s-au aflat şi doi medici.

Procurorii federali au recomandat o pedeapsă de 15 ani de închisoare. Apărarea a solicitat judecătorului să limiteze pedeapsa lui Sangha la perioada deja executată. Ea se află în închisoare din august 2024.

Matthew Perry a fost găsit de asistentul său personal, care locuia în aceeaşi reşedinţă, plutind cu faţa în jos şi fără suflare într-o cadă cu hidromasaj din vila sa din Los Angeles, pe 28 octombrie 2023. Starul american avea 54 de ani.

Raportul autopsiei a concluzionat că Matthew Perry a murit din cauza „efectelor acute ale ketaminei”, care, în combinaţie cu alţi factori, au determinat pierderea cunoştinţei şi înecul actorului hollywoodian.

Ketamina este un anestezic cu acţiune scurtă, dar puternic, cu proprietăţi halucinogene, care este prescris uneori pentru tratarea depresiei şi a altor tulburări psihologice. De asemenea, ketamina a devenit tot mai populară în rândul publicului – fiind folosită ca drog ilicit pentru petreceri.

Lupta cu dependența

Matthew Perry recunoscuse public că a suferit din cauza abuzului de substanţe timp de decenii, perioadă care a coincis cu apogeul faimei sale, când îl interpreta pe sardonicul, dar fermecătorul Chandler Bing în serialul de comedie de mare succes „Friends”, difuzat de NBC în anii 1990.

Moartea celebrului actor a survenit la un an după publicarea memoriilor sale, „Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing”, care relatau luptele sale cu dependenţa de alcool şi de analgezice eliberate pe bază de reţetă, despre care scria că au fost pe punctul de a-i curma viaţa de mai multe ori.

În lunile de dinaintea morţii sale, Matthew Perry susţinea că renunţase la consumul abuziv de alcool şi de droguri. Însă, potrivit oficialilor federali, actorul urma un tratament sub supraveghere medicală cu perfuzii de ketamină pentru depresie şi anxietate la o clinică, unde a devenit dependent de acest medicament.

Când medicii de acolo au refuzat să-i mărească doza, Matthew Perry a apelat la furnizori fără scrupule, dispuşi să-i exploateze dependenţa de droguri pentru a obţine beneficii financiare, au declarat autorităţile americane.

După doar câteva săptămâni, starul a murit în urma unei supradoze de ketamină furnizată de Jasveen Sangha, cunoscută de clienţii ei de pe stradă drept „Regina ketaminei”. Jasveen Sangha a recunoscut că i-a vândut în total 51 de flacoane de ketamină unui intermediar, Erik Fleming, care, la rândul său, i-a vândut dozele lui Matthew Perry prin intermediul asistentului personal al acestuia, Kenneth Iwamasa.

Procurorii au afirmat că Iwamasa a fost cel care i-a administrat ulterior lui Matthew Perry cel puţin trei doze de ketamină din flacoanele furnizate de Jasveen Sangha, ceea ce a dus la moartea actorului.

Ca parte a înţelegerii sale cu procurorii, Sangha a pledat vinovată la acuzaţia de gestionare a unui local implicat în traficul de droguri, plus trei acuzaţii de distribuire ilegală de ketamină şi o acuzaţie de distribuire de ketamină care a dus la un deces.

Jasveen Sangha a recunoscut atunci că ştia că flacoanele pe care i le-a vândut lui Fleming îi erau destinate lui Matthew Perry. De asemenea, ea a recunoscut că, în august 2019, i-a vândut ketamină unei persoane care a murit câteva ore mai târziu în urma unei supradoze.

Fleming, Iwamasa şi cei doi medici acuzaţi în acest proces – Mark Chavez şi Salvador Plasencia – au pledat cu toţii vinovaţi la acuzaţii privind comiterea unor infracţiuni federale legate de droguri.

Editor : C.L.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *