Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu legea de aprobare a OUG nr. 22/2025 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, susținând că actul normativ este neconstituțional și a fost adoptat cu încălcarea principiului bicameralismului, care presupune ca ambele camere ale Parlamentului să dezbată în mod real același conținut al unei legi. Legea a fost trimisă la promulgare pe 21 martie.
În acest caz, forma adoptată de Senatul României a fost modificată substanțial în Camera Deputaților, fără ca Senatul să mai aibă ocazia să analizeze noile prevederi. Mai mult, toate modificările făcute de Senat au fost eliminate, iar deputații au introdus un punct complet nou, care nu a fost discutat anterior.
Președintele avertizează că, în aceste condiții, legea riscă să intre în vigoare conținând prevederi asupra cărora Senatul nu s-a pronunțat.
Ce modificări au stârnit controverse
Legea reglementează modul de conducere al companiilor de stat și aduce modificări privind beneficiile acordate membrilor consiliilor de administrație.
Un articol modificat prevede că plata asigurării de răspundere profesională este suportată de întreprinderea publică și nu face parte din remunerație. Totodată, contractele de mandat pot include și alte beneficii, cu condiția ca totalul acestora să nu depășească anual echivalentul a două indemnizații fixe brute lunare.
Diferența față de forma anterioară a legii este că au fost eliminate exemplele concrete de cheltuieli care puteau fi decontate, precum transportul, diurna sau cheltuielile de reprezentare.
În opinia președintelui, eliminarea acestor limitări poate duce la extinderea neclară a beneficiilor acordate. Astfel, aproape orice tip de cheltuială ar putea fi inclus ca beneficiu, în limita plafonului stabilit.
Această modificare ar putea îngreuna verificarea modului în care sunt cheltuiți banii publici și ar afecta activitatea instituțiilor care monitorizează performanța și cheltuielile întreprinderilor de stat.
Șeful statului susține că astfel sunt afectate inclusiv prevederile constituționale privind protejarea intereselor economice naționale.
Ce urmează
Curtea Constituțională a României urmează să analizeze sesizarea și să decidă dacă legea respectă sau nu Constituția.
Dacă judecătorii constituționali vor admite sesizarea, legea va fi retrimisă Parlamentului pentru reexaminare. În caz contrar, aceasta va putea fi promulgată și va intra în vigoare.
Editor : A.D.
