În Germania, un litru de motorină a ajuns la un nou nivel record, chiar în condițiile în care autoritățile au introdus recent reguli menite să limiteze creșterile zilnice. În a șaptea zi de la introducerea regulii care permite o singură creștere de preț pe zi, preţul mediu al motorinei la staţiile de alimentare din Germania a urcat marţi la prânz până la 2,502 euro pe litru, fiind pentru prima dată când a fost depăşit pragul de 2,50 euro, potrivit Automobil Clubului german (ADAC), transmite DPA.
În conformitate cu o reglementare care a fost introdusă de la 1 aprilie, în contextul exploziei preţurilor carburanţilor ca urmare a războiului din Iran, benzinăriile din Germania au voie să majoreze preţurile doar o dată pe zi, la prânz.
Este un nou record negativ, după ce cu puțin timp înainte prețul era de 2,41 euro.
Benzina Super a rămas la 2,29 euro pe litru, iar Super E10 la 2,24 euro, valori similare cu cele din ziua precedentă.
Deși reducerea prețurilor este permisă în orice moment al zilei, realitatea din piață arată altfel. De la introducerea acestei reguli, prețurile au atins aproape zilnic noi maxime, cu mici variații temporare în timpul zilei, urmate de reveniri rapide la niveluri ridicate.
Faţă de preţurile medii înregistrate luni, scumpirile sunt relativ mici, de 0,3 eurocenţi la motorină şi 0,1 eurocenţi la benzina E10, dar trendul ascendent continuă. Săptămâna trecută, preţurile creşteau cu câţiva eurocenţi în fiecare zi.
Creşterile au pus sub semnul întrebării noua regulă a guvernului, pe fondul acuzaţiilor de majorare a preţurilor de către producătorii de combustibil.
Sepp Muller, care conduce grupul parlamentar al alianţei cancelarului Friedrich Merz, a criticat companiile petroliere companiilor, acuzându-le că „profită în mod nechibzuit de pe urma situaţiei”. Sepp Muller a cerut Autorităţii pentru Concurenţă din Germania să controleze producătorii de combustibil, adăugând că noile legi mai stricte oferă Autorităţii mijloacele necesare. De asemenea, Muller a cerut măsuri pentru a-i ajuta pe cei mai afectaţi. „Nu vom compensa totul la pompă. Povara pentru un membru al parlamentului sau un şofer de Porsche nu trebuie uşurată. Aceşti bani ar trebui să meargă acolo unde este cu adevărat nevoie”, a spus liderul de grup parlamentar.
Editor : M.C
