BOR anunță scenariul de rezervă, dacă Sfânta Lumină de Paște nu va putea fi adusă de la Ierusalim

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va fi continuată şi în acest an, dar, în cazul în care evenimentul nu va putea avea loc din cauza unei eventuale escaladări a conflictului din Orientul Mijlociu, la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de pe Dealul Mitropoliei din București se va oferi Sfânta Lumină adusă în 2025, care a fost păstrată acolo.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, în seara zilei de sâmbătă este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni, potrivit Agerpres.

Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.

Sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Patriarhul Daniel.

„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută. Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv”, a transmis Patriarhia.

Aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcaşurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii şi unităţii ecleziale, precum şi o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, a evidenţiat Patriarhia Română.

Editor : M.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *