Situația medicală a fostului selecționer s-a agravat în ultimele ore, iar la acest moment se află în comă indusă.
Mihai Stoichiță a mers în vizită la Mircea Lucescu
Mihai Stoichiță a ajuns la Spitalul Universitar luni, la orele prânzului.
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a fost întâmpinat în parcarea spitalului de către Mugur, apropiatul familiei Lucescu. Cei doi au purtat un dialog timp de câteva minute, apoi s-au îndreptat împreună către intrarea la secția ATI.
Întrebat dacă a aflat detalii noi despre starea fostului selecționer, Stoichiță a răspuns succint: ”Acum mă duc, de asta am venit. Am venit de la federație să vedem ce e. Ne interesăm. (n.r. Reporter: S-a schimbat ceva?) Nu. (n.r. O să intrați la dânsul, nu?) Da, da”, a spus Mihai Stoichiță la intrarea în spital.
