Medic ucis și incendiat în Capitală: menajera victimei, reținută după cinci zile. Noi detalii din anchetă

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Principalul suspect în cazul medicului ucis și incendiat în locuința sa din Capitală a fost reținut după cinci zile de la crimă. Este vorba despre menajera bărbatului, o femeie în vârstă de 39 de ani care, potrivit unor surse din anchetă, citate de News.ro, ar fi recunoscut fapta, însă susține că a acționat în legitimă apărare. Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală pentru omor, distrugere și furt calificat și au cerut arestarea preventivă.

Anchetatorii au făcut percheziții la locuința femeii și nu exclud ca aceasta să fi avut un complice. Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, femeia, care era menajera anestezistului în vârstă de 72 de ani, ar fi recunoscut fapta, însă le-ar fi spus anchetatorilor că ar fi fost legitimă apărare. În apartamentul incendiat al medicului au fost găsite și duse la laborator mai multe cuțite, pentru a se stabili arma crimei.

Procurorii bucureșteni au pus în mișcare acțiunea penală împotriva femeii în vârstă de 39 de ani, acuzată de uciderea unui medic anestezist și de incendierea locuinței acestuia din Sectorul 3 al Capitalei, informează oficial, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Infracțiunile vizate sunt de omor, distrugere și furt calificat.

Potrivit procurorilor, la data de 31 martie, în jurul orei 21:00, aflându-se în locuința victimei, un bărbat în vârstă de 72 de ani, inculpata a folosit un cuțit pentru a înjunghia victima în mai multe zone ale corpului, provocându-i multiple plăgi, inclusiv o plagă toracică anterioară, în zona inimii.

„Ulterior, inculpata a sustras telefonul victimei și, prin folosirea unor substanțe și materiale inflamabile, a incendiat apartamentul, părăsind locul faptei. La fața locului au intervenit pompierii, care au extras victima din locuință și au lichidat incendiul. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, personalul medical a constatat decesul victimei”, precizează sursa citată.

În urma investigațiilor desfășurate pe parcursul a cinci zile, inculpata a fost identificată și depistată la locuința sa din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.

„Inculpata a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, arată aceeași sursă.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, Direcției Operațiuni Speciale, Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor București și Serviciului Acțiuni Speciale.

Polițiști de la trupele speciale au descins, duminică, la locuința femeii, după ce au format un cerc de suspecți care au fost în locuința medicului în ultima perioadă, printre care și menajera sa.

Medicul de 72 de ani a fost găsit în viață de pompierii chemați să stingă incendiul izbucnit marți seară, pe 31 martie, într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei, pe Calea Vitan. Bărbatul avea arsuri și era înjunghiat în mai multe zone ale corpului. A fost resuscitat, dar nu a putut fi salvat.

Surse din anchetă spun că incendiul ar fi fost provocat în două dintre încăperile apartamentului. Din lista de persoane suspecte au fost excluse fosta soție, concubina și un bărbat care îl mai ajuta cu treburile gospodărești.

„Incendiul s-a manifestat în interiorul unui apartament, cu degajări mari de fum pe scara blocului (…) Au fost evacuate 18 persoane din imobilul în cauză. De asemenea, 2 persoane expuse la fum au fost transportate la spital, iar o persoană a decedat”, potrivit unui comunicat transmis de ISU București-Ilfov. Odată ce incendiul a fost stins, polițiștii au descoperit că victima, medic anestezist, în vârstă de 72 de ani, a fost înjunghiată.

Editor : Ș.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *