Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivull acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi. Premierul mai spune că Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor, dimpotrivă, iar veniturile fiscale suplimentare generate de creşterea preţurilor sunt mult mai mici decât costul crizei pentru finanţele publice.
Premierul Ilie Bolojan scrie sâmbătă pe Facebook despre criza combustibililor, arătând că, la o lună de zile de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, efectele blocării transportului de ţiţei şi produse derivate către ţările lumii se simt atât pentru cetăţeni, cât şi pentru guverne.
„Aceste efecte se manifestă în special prin creşterea preţurilor la combustibili, la îngrăşăminte pentru agricultură şi prin rate ale dobânzilor mai mari.
Dacă se prelungeşte conflictul, creşterea economică va fi mai mică peste tot în lume, iar inflaţia va creşte la nivel global. Toate ţările din economia globală vor fi afectate, iar România nu poate fi o excepţie. Nu putem anula aceste efecte, ci putem doar să limităm costurile în limita posibilităţilor pe care le avem”, precizează şeful Executivului, potrivit News.ro.
„Am limitat adaosul comercial în lunile următoare la nivelul mediu al anului trecut”
Premierul prezintă măsurile luate de Guvern.
„Ce am făcut? În martie, pentru transportatori, am crescut, la aproape o treime, acciza care le va fi rambursată anul acesta. Pentru buget, înseamnă un efort de peste 600 de milioane de lei în acest an. De săptămâna viitoare vom începe plăţile pentru motorina achiziţionată în ultimul trimestru al anului trecut. Am luat măsuri şi pentru urgentarea decontărilor. Susţinerea acestui sector are efecte asupra întregii economii, preţul final al oricărui produs fiind influenţat de costul transportului”, spune Bolojan.
El arată că, pentru agricultori, au prelungit rambursarea accizei de 2,7 lei/litru şi în acest an. „Asta înseamnă un efort bugetar de peste 1,5 miliarde lei anul acesta, din care peste 500 de milioane reprezintă plăţi pentru ultimele luni ale anului trecut”, explică premierul.
Ilie Bolojan mai afirmă că sprijinul pentru agricultori are efecte atât asupra competitivităţii sectorului, cât şi asupra preţului alimentelor.
„Am limitat adaosul comercial în lunile următoare la nivelul mediu al anului trecut, în sectorul combustibililor, pentru a evita creşterea speculativă a preţurilor. Asta a însemnat în principal un efect de limitare a creşterilor de preţuri la combustibili pe zona de rafinare. Ca urmare, săptămâna aceasta, pentru produsele ieşite din rafinăriile din ţară, creşterea preţului a fost limitată sau chiar preţurile au scăzut. Asta s-a văzut în preţul la staţii, la unele reţele de benzinării”, explică prim-ministrul.
„Nu este o reducere mare, dar este ceea ce ne permitem acum”
Bolojan mai spune că vineri, în şedinţa de Guvern, a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă prin care se reduce cu 11% acciza la motorina standard, adică cu 30 de bani pe litru.
„Asta înseamnă un preţ mai mic la pompă de săptămâna viitoare, de marţi. Nu este o reducere mare, dar este ceea ce ne permitem acum. La un consum de aproape 700 de milioane de litri lunar, asta înseamnă un efort bugetar de aproximativ 200 de milioane lunar”, declară premierul Bolojan.
El răspunde şi la întrebarea de ce măsura a vizat doar motorina, nu şi benzina.
„De ce doar motorina? În România, consumul de motorină reprezintă peste 75% din consumul total de combustibil, benzina reprezentând sub 25%. În plus, la motorină creşterile de preţ au fost duble faţă de cele de la benzină. De asemenea, costul motorinei afectează preţul transportului de mărfuri şi de călători, costul pentru funcţionarea maşinilor şi utilajelor grele din construcţii şi industrie, preţurile din economie, în general, şi, implicit, costul vieţii”, apreciază Ilie Bolojan.
Premierul menţionează că au supraimpozitat profiturile excepţionale ale companiilor care exploatează ţiţeiul românesc. „Sumele ce vor fi încasate vor acoperi parţial reducerile de accize pe care le-am acordat. Cei care profită, prin preţurile mai mari ale petrolului, de consecinţele războiului trebuie să-şi aducă contribuţia la reducerea poverii asupra cetăţenilor. Din această taxă de solidaritate, conform estimărilor Finanţelor, ar urma să se încaseze între 90 şi 100 de milioane lei lunar, în funcţie de preţurile ţiţeiului”. arată premierul.
„Acţionăm în limita posibilităţilor pe care le avem”
Şeful Executivului subliniază că scopul acestor măsuri este să limiteze efectele acestor scumpiri şi să păstreze lucrurile cât mai stabile pentru oameni şi pentru economie.
„Acţionăm în limita posibilităţilor pe care le avem, ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi şi a constrângerilor din prezent. Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor la carburanţi. Dimpotrivă. Veniturile fiscale suplimentare generate de creşterea preţurilor sunt mult mai mici decât costul crizei pentru finanţele publice. Din estimările Finanţelor, într-o lună s-ar încasa suplimentar din creşterea veniturilor din TVA între 100 şi 110 milioane lei, la un preţ mediu al carburanţilor de 10–10,2 lei. Asta pentru că sub jumătate din vânzările de carburanţi se fac către persoanele fizice, iar peste jumătate se fac către firme care deduc TVA-ul”, afirmă Ilie Bolojan.
Potrivit premierului, toate încasările suplimentare sunt returnate sub forma reducerii accizei. „Chiar dacă adăugăm şi veniturile din taxa de solidaritate, acoperim doar o parte din costurile bugetare ale sprijinului pe care îl acordăm”, adaugă premierul.
Bolojan mai spune că criza preţului petrolului are pentru economie costuri indirecte şi mai mari şi creşterea generală a preţurilor are un efect de scădere a consumului, de frânare a creşterii economice şi afectează veniturile statului.
„În plus, apare un cost suplimentar pentru stat ca urmare a creşterii ratei dobânzilor; de la începutul crizei, dobânzile la datoria publică au crescut cu până la 1 punct procentual. Dacă perioada de instabilitate se prelungeşte, costurile cu dobânzile pot creşte semnificativ, afectând echilibrul bugetar”, explică premierul în postare.
Editor : Liviu Cojan
