PSG – Toulouse 2-1, ACUM pe VOYO! Show în prima repriză

Moderator ZIAR NOVA
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

PSG – Toulouse 2-1, live pe VOYO acum

Min. 45+2: La pauză PSG – Toulouse este 2-1!

Min. 35: GOL PSG! Dembele îți trece în cont dubla, marcând de această dată cu poarta goală.

Min. 27: GOL Toulouse! Nicolaisen egalează printr-o lovitură de cap după o greșeală comisă de portarul Safonov.

Min. 23: GOL PSG! Dembele deschide scorul la prima mare ocazie a meciului. Balonul de Aur a șutat din voleu, de la marginea careului, imparabil pentru portarul advers.

Min. 22: PSG are o posesie de 77%, însă nu reușește să își creeze până acum o ocazie mare pentru a marca. 

Min. 1: A început meciul!

LIVE EXCLUSIV pe VOYO de la ora 21:45 și LIVE VIDEO pe Sport.ro, PSG și Toulouse se întâlnesc în primul meci din etapa cu numărul 28 din Ligue 1.

Campioana Europei și campioana en-titre din Franța are momentan un punct peste revelația Lens, singura echipă care continuă lupta pentru titlu în acest sezon.

Clasamentul din Ligue 1: PSG vs Lens pentru titlul de campioană

Salariile de la PSG! Campioana Europei dă bani cu găleata

Atacantul Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur în 2025, este cel mai bine plătit jucător din prima ligă franceză de fotbal – Ligue 1, după plecarea lui Kylian Mbappe, într-un top al salariilor dominat autoritar de Paris Saint-Germain, ai cărei reprezentanţi ocupă primele 10 poziţii în clasament, conform raportului prezentat în aprilie de L’Equipe.

Dembele, 26 de ani, este lider cu un salariu lunar brut de 1,5 milioane de euro (18 milioane de euro brut pe an), urmat de coechipierii Marquinhos – 1,12 milioane de euro (13,45 milioane de euro), Achraf Hakimi – 1,10 milioane de euro (13,20 milioane de euro), Lucas Hernandez – 1,10 milioane (13,20 milioane de euro), Warren Zaire-Emery – 950.000 de euro (11,40 milioane de euro), Vitinha – 900.000 de euro (10,80 milioane), Khvicha Kvaratskhelia – 900.000 de euro (10,80 milioane), Joao Neves – 900.000 de euro (10,80 milioane) etc.

Clubul parizian are 16 jucători în primii 30 cei mai bine plătiţi din liga franceză. Top 30 este completat de Olympique Marseille (8 jucători), Monaco (2), Rennes (2), Lyon (1) şi Nice (1).

Primii jucători de la alte cluburi care apar în top sunt Adrien Rabiot (Olympique Marseille, plecat între timp la AC Milan) şi Alexandre Lacazette (Olympique Lyon), ambii cu un salariu brut de aproximativ 500.000 de euro.

Piaţa transferurilor şi salariile din Franţa au intrat într-o fază de „austeritate” forţată din cauza prăbuşirii veniturilor din drepturile TV (o scădere de aproximativ 20% faţă de contractul precedent şi mult sub aşteptările iniţiale de 1 miliard de euro).

Care sunt salariile antrenorilor: cât câștigă Luis Enrique

Scăderea la o medie de aproximativ 90.000 de euro pe lună pentru restul ligii (fără PSG) este raportată în contextul unei diminuări generale a veniturilor faţă de sezoanele anterioare (2023-2024 şi 2024-2025). Dacă includem jucătorii de la Paris Saint-Germain, media ligii rămâne ridicată (în jur de 150.000 de euro), dar cifrele sunt distorsionate de salariile colosale ale vedetelor pariziene.

La nivel de antrenori, Luis Enrique (PSG) are cel mare salariu, 1 milion de euro brut, urmat de Roberto De Zerbi (Olympique Marseille, plecat între timp) – 550.000 de euro şi Paulo Fonseca (Olympique Lyon) – 320.000 de euro, scrie Agerpres.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *