Armata rusă nu a obţinut în luna martie pe ansamblu niciun câştig teritorial în Ucraina, o premieră din septembrie 2023, şi chiar a pierdut teren pe frontul de sud-est, pierderi compensate de câştiguri pe frontul de est, relevă o analiză efectuată joi de AFP pe baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA.
Înaintarea armatei ruse a încetinit de la sfârşitul anului 2025, pe fondul contraofensivelor ucrainene pe sectoare ale frontului din sud-est, ocupând în februarie numai 123 de kilometri pătraţi suplimentari, avans care deja era cel mai mic în perioada scursă din aprilie 2024. scrie Agerpres.
În al patrulea an al războiului declanşat prin invazia rusă lansată pe 24 februarie 2022 unităţile armatei ruse au ocupat 4.524 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean, mai mult decât în al doilea şi al treilea an de război împreună.
Al doilea an al conflictului, din februarie 2023 până în februarie 2024, s-a încheiat cu o perioadă de relativă stabilizare a frontului, dar în anul următor trupele ruse au ocupat încă 4.143 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean.
Dinamica s-a schimbat însă în defavoarea trupelor ruse în primele trei luni ale anului în curs, când câştigurile teritoriale ruseşti au fost la jumătate faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului 2025.
Evoluţia nu este însă aceeaşi pe toate sectoarele frontului. Astfel, în luna martie, la fel ca în februarie, unităţile ruse au pierdut teren pe frontul sud-estic, în special în provincia Dnipropetrovsk. În această provincie trupele ruse au intrat pentru prima dată în iunie 2025 şi au ocupat acolo peste 400 de kilometri pătraţi, suprafaţă redusă acum la circa 144 de kilometri pătraţi după contraofensivele ucrainene.
Situaţia este în schimb nefavorabilă armatei ucrainene mai la nord, în regiunea Doneţk, în direcţia celor două redute majore ale oraşelor Kramatorsk şi Sloviansk. La est de acesta din urmă, trupele ruse au avansat circa 50 de kilometri pătraţi într-o lună.
Cât a ocupat Rusia din teritoriul Ucrainei
Armata rusă ocupă în total puţin peste 19% din teritoriul acestei ţări, suprafaţă ocupată în mare parte în primele săptămâni ale războiului. Aproximativ 7% din teritoriul Ucrainei, inclusiv peninsula Crimeea şi părţi din Donbas, se afla deja sub controlul Rusiei sau al separatiştilor pro-ruşi în momentul invaziei lansate pe 24 februarie 2022.
În primele săptămâni ale invaziei trupele ruse ajunseseră chiar la porţile capitalei Kiev. Însă, confruntată cu dificultăţi logistice şi cu contraatacurile ucrainene, armata rusă s-a retras de acolo şi din toată partea de nord a Ucrainei, pentru a se concentra pe fronturile de est şi de de sud.
Editor : Sebastian Eduard
