Șeful ARR, Cristian Anton, a fost arestat preventiv. Care era rolul lui în gruparea care frauda examenele pentru atestate profesionale

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Șeful Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, era liderul unei grupări care încasa peste o sută mii de euro pentru trei examene, de la mai mulți candidați care au fost dispuși să plătească pentru a obține fraudulos atestate de pregătire profesională, subliniază Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un comunicat de presă. Examenele fraudate erau organizate în anumite centre preferate de șeful ARR, iar candidații primeau, odată cu subiectele de la proba teoretică, foi cu rezolvările. Anton, alături de alte două persoane, află miercuri, 1 aprilie, dacă vor fi arestați preventiv. 

ACTUALIZARE 18:30 Șeful ARR, Cristian Anton, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit surselor Digi24.ro.

Știrea inițială

Potrivit DNA, Cristian Anton era liderul grupării care, „contra unor sume de bani primite ca mită”, a permis „fraudarea examenelor teoretice pentru obținerea atestatelor/certificatelor de pregătire profesională”, atât proba la calculator, cât și proba scrisă.

  • Reamintim că la domiciliul lui Cristian Anton procurorii au găsit 500.000 de euro cash. Din stenogramele obținute de jurnaliști reiese că Anton era monitorizat în timp ce își număra banii, în șoaptă, în propria casă. Detalii, aici

În acest grup infracțional descris de procurori erau implicați un administrator al unei școli de șoferi și atestate și un patron al unui centru de pregătire profesională.

Procurorii arată că Anton „ar fi coordonat și gestionat activitatea de fraudare a examenelor teoretice și a probei la calculator”.

În acest sens, șeful ARR ar fi primit liste cu candidații care au dat mită pentru fraudarea examenului, dar și sumele colectate de la ei, ar fi acționat în așa fel încât „să se evite deconspirarea” și ar fi decis cine face parte din comisiile de examen.

În unele cazuri, DNA arată că șeful ARR era și examinator și permitea ca subiectele să fie rezolvate de alte persoane în locul candidaților care ar fi dat mita. În cazul subiectelor teoretice, candidații primeau, odată cu foile de examen, o altă foaie cu răspunsurile, potrivit DNA.

  • Un caz concret documentat de procurori a avut loc în martie, la examene organizate în Arad și București. DNA arată că șeful ARR ar fi primit 60.000 de euro pentru fraudarea acestora.
  • Pentru alte trei examene desfășurate în București, Arad și Mehedinți, din februarie-martie, Cristian Anton ar fi primit 34.000 de euro.

Cei doi care l-au ajutat ar fi primit cel puțin 113.000 euro de la mai mulți candidați pentru fraudarea examenelor, potrivit DNA. Doar pentru un examen din 21 februarie, grupul ar fi făcut rost de 22.000 de euro de la peste 100 de candidați.

În total, din grupul infracțional descris de DNA fac parte 10 persoane, care aveau diverse roluri: de la identificarea candidaților care pot da mită în schimbul obținerii atestatului, la organizarea candidaților la locațiile de examinare preferate de aceștia, colectarea mitei sau instruirea candidaților.

„Cu ocazia efectuării perchezițiilor menționate în comunicatul din data de 31 martie 2025, la domiciliul inculpatului Anton Cristian a fost identificată suma de Care era rolul șefului ARR, Cristian Anton, în gruparea care frauda examenele pentru atestate profesionale. Acuzațiile oficiale ale DNAaproximativ 500.000 de euro, iar la domiciliile celorlalți inculpați au fost identificate sume de bani și bunuri în valoare totală de aproximativ 100.000 de euro, acestea fiind ridicate în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurător”, mai arată DNA.

Editor : M.G.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *