Un astronaut italian va putea ajunge pe Lună, în urma unui acord încheiat cu NASA, care prevede implicarea Agenției Spațiale Italiene în programul Artemis. Anunțul a fost făcut marți de ASI, care subliniază că parteneriatul vizează inclusiv dezvoltarea unui modul locuibil pe suprafața selenară, informează ANSA și Agerpres.
Acest lucru este prevăzut în acordul semnat la Washington de Adolfo Urso, ministrul pentru Afaceri și „Made in Italy”, care are atribuții în domeniul spațial, și de administratorul actual al NASA, Jared Isaacman.
Președintele Agenției Spațiale Italiene (ASI), Teodoro Valente, a transmis pe rețeaua de socializare X următorul mesaj: „O cooperare spațială de lungă durată, devenită de acum și mai profundă, între NASA și ASI va duce la crearea unei baze locuibile pe Lună și la un astronaut italian care va păși pe suprafața Lunii.”
„Datorită acestui acord, modulul italian locuibil pe Lună, MPH, devine parte integrantă a programului Artemis”, a adăugat el.
Editor : Ș.A.
