Ședința Coaliției: grup de lucru înființat pentru reducerea accizei la carburanți, plafonarea adaosului la alimente va fi prelungită

Moderator Florin Mihai
7 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

La Palatul Victoria a avut loc luni dimineață o „ședință de lucru” privind noi măsuri pentru stoparea creșterii prețului carburanților, a informat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu. Nu au fost luate decizii, ci au fost prezentate scenarii, ulterior discutate în ședința coaliției de la ora 13:00. Potrivit unor surse Digi24, principala variantă analizată este reducerea treptată a accizei. La ședință nu au participat liderii PSD, USR și UDMR, ci reprezentanți din eșalonul doi. În cele din urma s-a decis analizarea într-un grup de lucru a reducerii accizei la carburanți. Totodată, măsura plafonării adaosului comercial la alimente va fi prelungită cu trei luni.

ACTUALIZARE 16.40 Potrivit surselor Digi24.ro, Guvernul analizează aplicarea măsurii propuse de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, adică reducerea cu 5% până la maximum 25% a accizei pentru carburanți. Decizia va fi luată săptămâna viitoare, în prezent fiind efectuate o serie de calcule. Potrivit acelorași surse, nu este luată în calcul modificarea TVA la carburanți.

Grup de lucru înființat pentru problema scumpirii carburanților, plafonarea adaosului la alimente, prelungită

ACTUALIZARE 16:26 Potrivit unui comunicat de presă, în urma ședinței de astăzi, Coaliția a mandatat grupul de lucru format din viceprim-miniștrii Marian Neacșu și Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan și ministrul Economiei, Irineu Darău, să propună un nou set de măsuri în ceea ce privește măsurile necerare în contextul scumpirii carburanților. Principala măsură luată în calcul este reducerea accizei la carburanți.

Totodată, Coaliția a decis plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni.

Reducerea accizei ar putea fi aplicată treptat

ACTUALIZARE 14:20: Potrivit informațiilor obținute pe surse de Digi24, în ședința coaliției au fost discutate mai multe scenarii privind reducerea prețului carburanților, principala variantă analizată fiind reducerea accizei.

Surse politice susțin că se ia în calcul o reducere inițială de aproximativ 5% a accizei, cu posibilitatea extinderii etapizate, însă fără a depăși un plafon de 25%, din cauza limitărilor bugetare.

De asemenea, măsura ar urma să fie condiționată de evoluția prețurilor: pentru fiecare creștere de aproximativ 5% a prețului petrolului sau la pompă, acciza ar putea fi redusă proporțional.

În spațiul public a fost vehiculată și varianta unei reduceri de până la 45%, însă surse din Ministerul Finanțelor afirmă că aceasta nu este sustenabilă și nu există resurse bugetare pentru aplicarea ei.

Totodată, reducerea TVA nu mai este luată în calcul, în contextul deficitului bugetar ridicat și al constrângerilor europene. Decizia finală urmează să fie anunțată după finalizarea ședinței coaliției și va fi transpusă într-o ordonanță de urgență.

Ședință în coaliție la ora 13.00

ACTUALIZARE 11:21 Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a guvernului, a confirmat că întâlnirea a avut loc la ora 09:00 și a transmis că „ședința a fost una de lucru, nu au fost luate decizii, au fost prezentate scenarii, ipoteze și cifre în pregătirea ședinței de coaliție”, în contextul analizării unor noi măsuri pentru piața carburanților, precum reducerea TVA sau a accizei.

Ședința coaliției, în care vor fi discutate aceste scenarii, va avea loc de la ora 13:00, însă fără participarea președinților PSD, USR și UDMR, care vor trimite reprezentanți din eșalonul doi în locul lor, potrivit surselor Digi24.ro.

Știrea inițială

La doar câteva zile după adoptarea măsurilor pentru piața carburanților, Guvernul pregătește unele noi. Acestea vor fi discutate, într-o ședință luni, de premierul Ilie Bolojan, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Energiei Bogan Ivan și vicepremieri. Printre soluțiile luate în considerare sunt reducerea TVA sau a accizei. 

„Au trecut câteva zile de când în România a fost instituită situație de criză pe plan energetic, astfel încât prețurile de la pompă ar trebui să scadă sau măcar să stagneze. Însă, dacă ne uităm la pompă, vedem că se întâmplă contrariul, iar prețurile continuă să crească. Este motivul principal pentru care astăzi, în jurul orei 09:00, atât ministrul Finanțelor, cât și cel al Energiei, alături de premierul Ilie Bolojan, se vor întâlni într-o ședință de lucru pentru a discuta noi măsuri pentru limitarea prețului carburanților ce ar putea fi adoptate chiar de zilele următoare”, relatează jurnalistul Digi24 Sebastian Boldea.

PSD propune două soluții

În timp ce ministrul Energiei susține că nu va accepta nimic altceva în afară de scăderea cotei standard de TVA de 21% sau o reducere a accizei, premierul României susține că o reducere a cotei de TVA ar putea fi imposibilă în contextul european în care ne aflăm în momentul acesta.

„O scădere reală a preţului final la pompă poate să vină, pe lângă mecanismele de reglare de piaţă, pe lângă mecanismele de reglare a adaosurilor comerciale şi a supraimpozitării unor venituri excepţionale, poate să vină doar din două surse care au legătură directă cu segmentul de fiscalitate a preţului combustibililor. (…)Acest lucru reprezintă fie diminuarea TVA, care în momentul de faţă a fost aplicată în câteva state europene, dar în România e în continuare o opţiune, şi doi – reducerea proporţională a accizei, cu un mecanism extrem de clar.

Pe de-o parte, în această perioadă statul român are venituri suplimentare din creşterea preţurilor, încasare suplimentară din TVA. Se calculează tot ce încasează suplimentar Ministerul de Finanţe, în această perioadă, în luna martie, plus cele 3 luni de criză în domeniul carburanţilor. Iar toţi aceşti bani, într-o formă foarte clară şi transparentă, se întorc înapoi în buzunarul oamenilor”, a declarat ministrul Ivan, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Brăila.

Anterior, Ilie Bolojan a anunţat că va fi luat un nou set de măsuri „până la finalul zilei de luni” pentru reducerea preţurilor la carburanţi, cel mai probabil prin reducerea accizei.

Iar Ministerul Finanțelor pregătește o ordonanță de urgență pentru introducerea unui mecanism de accize dinamice la carburanți, care să atenueze creșterea prețurilor la pompă în contextul noii crize energetice, a anunțat Alexandru Nazare, vineri după reuniunea Eurogroup.

Editor : A.G. | C.L.B.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *