Guvernul decide luni cum intervine pentru a tempera scumpirile accelerate la carburanți, într-un moment în care piața petrolului traversează, potrivit experților, cea mai gravă criză din ultimele decenii. Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a avertizat, la Digi24, că scenariile indică o posibilă explozie a prețurilor, cu motorina care ar putea ajunge până la 14 lei pe litru, în lipsa unor măsuri fiscale rapide, iar efectele se vor transmite în lanț în economie, inclusiv în prețul alimentelor de bază, precum pâinea, care s-ar putea scumpi semnificativ în următoarele luni.
Pe masa Executivului se află accizarea dinamică. Mai exact, taxa pe combustibil nu va mai fi fixă, ci va varia în funcție de evoluția prețului petrolului pe piețele internaționale. Astfel, atunci când cotațiile cresc, statul ar putea reduce acciza pentru a limita scumpirile.
Pe piața carburanților, situația rămâne explozivă. Asociația Energia Inteligentă vede trei scenarii posibile. În scenariul cel mai probabil, cu petrol la aproximativ 130 de dolari/baril, motorina trece de 11 lei/litru și se stabilizează la peste 10 lei/litru la final de an.
In varianta pesimistă, la 200 dolari/baril, motorina poate depăși 14 lei/litru, iar ulterior rămâne în jur de 12 lei/litru.
Chiar și în scenariul optimist, scăderile sunt limitate, iar motorina rămâne peste 9 lei/litru.
Scenarii pentru carburanți: între 9 și 14 lei/litru
În paralel, analizele din piață indică o evoluție îngrijorătoare a prețurilor. Asociația Energia Inteligentă a conturat trei scenarii posibile:
- Scenariul optimist: motorina rămâne peste 9 lei/litru
- Scenariul mediu: poate atinge 11 lei/litru și se stabilizează peste 10 lei/litru
- Scenariul pesimist: poate depăși 14 lei/litru, ulterior coborând în jur de 12 lei/litru
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a explicat la Digi24 că varianta cea mai probabilă este cea intermediară, cu creșteri semnificative în perioada următoare.
„În momentul de față, din analizele noastre, probabilitatea cea mai mare este de a merge către zona scenariului mediu, cel care practic presupune o creștere în continuare, cu un maxim care ar putea să fie atins în trei luni de zile la 12 lei pe litru”, a declarat acesta.
El a explicat că, chiar și în cazul unei detensionări a situației internaționale, revenirea pieței ar dura.
„Există un termen de șase luni și merge până la câțiva ani de reluare și de refacere integral, ceea ce face ca prețul să rămână în continuare unul ridicat […] la sfârșitul anului am putea să avem un 10 lei, 10,5 lei pe litru”, a mai spus Chisăliță.
Rezervele mai temperează creșterile, dar doar pe termen scurt
Potrivit expertului, piața a absorbit relativ bine șocul inițial, inclusiv datorită utilizării rezervelor.
„Creșterea, chiar dacă a existat, a fost cu foarte multe corecții […] rezervele comerciale, cât și rezervele strategice […] au absorbit șocul care a fost legat de lipsa trecerii vaselor prin strâmtoarea Ormuz”, a explicat acesta.
Totuși, situația s-ar putea deteriora dacă blocajele persistă.
„Dacă peste trei luni […] vom avea în continuare strâmtoarea blocată, atunci […] vom discuta de o discrepanță reală între cerere și ofertă”, a avertizat Chisăliță, adăugând că în scenarii extreme petrolul ar putea ajunge chiar la 200 de dolari/baril.
Incertitudini privind rezervele României
În ceea ce privește nivelul rezervelor, potrivit acestuia, informațiile publice sunt neclare.
„A existat la un moment dat această informație […] că de fapt jumătate în aceste stocuri se găsesc în alte țări […] și din păcate, de la acel moment nu mai avem nicio informație”, a spus Chisăliță.
Chiar și așa, acesta consideră că pe termen scurt nu există riscuri majore.
„Un management corespunzător la nivelul României nu va determina o situație periculoasă […] cel puțin nu în următoarele șase luni”, a adăugat el.
Reducerea accizei, soluția cea mai rapidă, dar costisitoare
În acest context, Guvernul analizează măsuri fiscale pentru a limita scumpirile, însă impactul bugetar este semnificativ.
„Dacă se duce acciza cu 0,10 RON […] impactul […] este undeva la aproape 1 miliard de lei […] 20 de bani înseamnă aproape 2 miliarde de lei”, a explicat Chisăliță.
Acesta a avertizat că reducerile de taxe pot afecta veniturile statului.
„Pot să apară probleme legate de plata anumitor pensii sau salarii”, a spus el.
Soluția propusă vizează o intervenție temporară.
„Cred că foarte important ar fi o reducere a accizei […] pe termen de trei luni de zile, în funcție de dinamica ce va urma”, a precizat expertul.
El a menționat și alte măsuri posibile, precum eliminarea TVA aplicat accizei sau contribuții de solidaritate din partea companiilor.
Efect în lanț: scumpiri în toate produsele, inclusiv pâinea
Creșterea prețurilor la combustibili se transmite rapid în economie, inclusiv în alimente.
„27% reprezintă costurile cu energie electrică, gaze și motorină […] 30% a crescut motorina în acest an”, a explicat Chisăliță, referindu-se la costurile de producție ale pâinii.
În acest context, prețul pâinii ar putea crește semnificativ.
„În șase luni, costul pâinii poate să varieze între 15% și […] până undeva la 38%”, a spus acesta.
O criză mai gravă decât cele din ultimele decenii
Expertul avertizează că situația actuală este mai complicată decât crizele energetice anterioare.
„Din punctul meu de vedere e de departe cea mai complicată situație […] mai complicate decât criza din ’73 […] și cu siguranță mai complicată decât cea din 2022”, a declarat Chisăliță.
Diferența majoră este dezechilibrul dintre cerere și ofertă.
„În momentul de față avem un deficit de cel puțin 7% între cerere și ofertă […] tindem către 13%, adică dublu față de cea din ’73”, a explicat acesta.
Editor : Ș.A.
