Explozie puternică într-un bloc din Caracal: 25 de persoane evacuate, o femeie a ajuns la spital. Care a fost cauza deflagrației

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O explozie s-a produs, sâmbătă seară, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Caracal, judeţul Olt, nefiind urmată de incendiu. Proprietara locuinţei a fost transportată la spital cu arsuri. Un număr de 25 de persoane au fost evacuate din bloc.

ACTUALIZARE 20:10: Explozia produsă sâmbătă după amiaza într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Caracal ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze de la un aragaz, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

La locul exploziei, care a afectat patru locuinţe din blocul respectiv, s-a deplasat şi o echipă de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a stabili dacă a fost sau nu afectată structura de rezistenţă a clădirii.

„Din datele preliminare puse la dispoziţie de echipa Inspectoratului de Stat în Construcţii, structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată. Acumularea de gaz s-a produs, cel mai probabil, de la un aragaz. Locatarii se pot întoarce în locuinţe”, a declarat Alin Băsăşteanu.

În urma deflagraţiei, proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 57 de ani, a suferit arsuri de gradul I şi II pe faţă şi pe mâini, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina de către un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, iar 25 de locatari din bloc au fost evacuaţi.

Alimentarea cu gaze pe scara afectată de explozie a fost sistată.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit ISU Olt, citat de News.ro, o explozie s-a produs, sâmbătă seară, într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuinţe din Caracal. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.

Acolo intervin echipaje din cadrul Detaşamentului Caracal şi Detaşamentului Slatina, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, o autospecială pentru intervenţie CBRN (chimică, biologică, radiologică, nucleară), o autospecială pentru primă intervenţie şi un microbuz de intervenţie, precum şi două echipaje ale SAJ.

„Până în acest moment, din imobilul cu regim de înălţime parter + 4 etaje, au fost evacuate 25 de persoane. Proprietara apartamentului în care s-a produs explozia prezintă arsuri pe aproximativ 10% din suprafaţa corporală şi a fost transportată la Spitalul Caracal. Din evaluarea preliminară sunt afectate 4 locuinţe”, a precizat sursa citată.

Editor : C.S.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *