Am intrat în a 29-a zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile de ambele părți nu contenesc și nici nu scad în intensitate, alimentate cu suplimentarea de trupe. Zele militari americani au fost răniți într-o bază din Arabia Saudită, în vreme ce în Abu Dhabi s-au înregistrat două incendii provocate de resturile rezultate în urma interceptării unei rachete balistice. Armata israeliană a anunţat că a detectat lansarea unei rachete din Yemen, iar rebelii Houthi amenință că vor lua măsuri dacă noi aliați se alătură SUA și Israelului în războiul lor împotriva Iranului.
Kuweit: Atac cu drone asupra aeroportului, pagube importante
ACTUALIZARE 11:52 Aeroportul internaţional din Kuweit a fost vizat de un atac cu drone, care a provocat pagube importante, au anunţat sâmbătă autorităţile, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Atacul nu s-a soldat cu victime, dar sistemul radar a fost puternic avariat, potrivit purtătorului de cuvânt pentru aviaţia civilă, citat de agenţia de ştiri oficială a ţării.
Tot sâmbătă, a fost auzită o explozie în împrejurimile aeroportului internaţional din Erbil, capitala Kurdistanului autonom din nordul Irakului, unde sunt cantonaţi consilierii americani ai coaliţiei internaţionale anti-jihadiste, informează AFP citând un jurnalist de la faţa locului.
O coloană de fum era vizibilă pe cer în împrejurimile aeroportului, potrivit unui martor. Trupele coaliţiei sunt vizate cu regularitate de atacuri ale grupurilor armate pro-Iran, comise cu drone explozive care sunt în general interceptate şi doborâte de apărarea antiaeriană.
Reuniune Pakistan, Arabia Saudită, Turcia şi Egipt
Miniştrii de externe din Pakistan, Arabia Saudită, Egipt şi Turcia se vor reuni duminică şi luni la Islamabad pentru a discuta despre războiul din Orientul Mijlociu, a anunţat sâmbătă guvernul pakistanez, relatează AFP.
Miniştrii de externe din aceste ţări se vor reuni, la invitaţia omologului lor pakistanez Ishaq Dar, „la Islamabad pe 29 şi 30 martie” pentru a purta „discuţii aprofundate privind o serie de subiecte, inclusiv eforturi vizând reducerea tensiunilor în regiune”, a anunţat Ministerul pakistanez al Afacerilor Externe într-un comunicat.
Ei urmează să aibă întâlniri cu prim-ministrul pakistanez, Shehbaz Sharif.
Ministrul turc al afacerilor externe, Hakan Fidan, a evocat de vineri posibilitatea unei astfel de reuniuni în patru.
„Iniţial, am intenţionat să desfăşurăm această reuniune în Turcia (…), între Turcia, Pakistan, Egipt şi Arabia Saudită. Totuşi, cum omologii noştri pakistanezi trebuiau să rămână în ţară, am mutat reuniunea la Islamabad. Este posibil să ne reunim în acest weekend”, a declarat el pe canalul privat turc Haber.
Întrucât şi-a păstrat legăturile atât cu Iranul cât şi cu SUA, precum şi numeroase contacte cu ţările Golfului, Pakistanul a apărut în ultimele zile ca un posibil mediator în negocierile dintre cele două tabere în războiul din Orientul Mijlociu.
Chiar dacă Iranul refuză să recunoască „discuţii” cu SUA, iranienii au transmis „oficial”, prin intermediul mediatorului pakistanez, un răspuns la un plan american în 15 puncte, potrivit unei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul citată joi de agenţia de presă iraniană Tasnim.
Emisarul american Steve Witkoff a afirmat vineri că speră că reuniuni între Iran şi Washington vor avea loc în cursul săptămânii pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu.
Explozie puternică în apropierea aeroportului din Erbil (Kurdistanul irakian)
ACTUALIZARE 10:31 O explozie puternică s-a auzit, sâmbătă, în apropierea aeroportului internaţional din Erbil, capitala Kurdistanului Autonom, în nordul Irakului, unde îşi au sediul consilierii americani ai coaliţiei internaţionale antijihadiste, relatează lefigaro.fr.
Un nor de fum era vizibil pe cer în apropierea aeroportului, potrivit unui martor.
Trupele coaliţiei aflate acolo sunt ţinta regulată a atacurilor grupurilor armate pro-Iran, efectuate cu drone explozive care sunt, de obicei, interceptate şi doborâte de apărarea antiaeriană.
Iranul anunţă un nou atac asupra centralei sale nucleare de la Bushehr
ACTUALIZARE 10:17 Iranul a denunţat un nou atac asupra centralei sale nucleare de la Bushehr (sud), al treilea în zece zile, a anunţat sâmbătă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Nicio pagubă asupra reactorului activ şi nicio emisie de radiaţie nu au fost semnalate, iar condiţiile centralei sunt normale”, a postat AIEA pe platforma X citând responsabili iranieni.
Potrivit agenţiei iraniene Fars, lovitura a avut loc vineri, la ora 23:40 (21:10 GMT).
Singura centrală nucleară operaţională din Iran, unitatea de la Bushehr a fost deja atacată pe 17 şi 24 martie, fără a se raporta pagube.
După a doua lovitură, Rusia a anunţat evacuarea personalului său care lucra în centrala cu tehnologie rusă, intrată în serviciu la începutul anilor 2010 şi care are două reactoare.
Bushehr are o capacitate de producţie de 1.000 de megawaţi. Înainte de începutul conflictului, Rusia se pregătea să construiască două noi reactoare ale centralei.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, Israelul a anunţat că a lovit două situri nucleare în centrul Iranului, reactorul cu apă grea de la Arak şi o uzină de tratare a uraniului în provincia Yazd.
Cel puţin 12 soldaţi americani răniţi în Arabia Saudită (presă)
ACTUALIZARE 09:19 Un atac iranian asupra unei baze militare din Arabia Saudită s-a soldat cu rănirea a cel puţin 12 soldaţi americani, dintre care doi grav, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
Atacul asupra bazei aeriene Prince Sultan de la Al-Kharj, la sud-est de Riad, a fost implicat cel puţin o rachetă şi mai multe drone, au relatat New York Times şi Wall Street Journal, citând responsabili care au dosit să-şi păstreze anonimatul.
Soldaţii se aflau într-o clădire a bazei la momentul atacului, potrivit Wall Street Journal, care afirmă că acesta s-a produs vineri.
Tot potrivit media americane, mai multe avioane de realimentare în zbor au fost de asemenea avariate în timpul atacului.
Pentagonul şi Comandamentul central american nu au răspuns până în prezent unor solicitări ale AFP de a comenta informaţia.
Treisprezece militari americani au fost ucişi de la începutul conflictului cu Iranul pe 28 februarie, dintre care şapte în ţările Golfului şi şase în Irak. Alţi peste 300 au fost răniţi.
Israel: Un mort şi mai mulţi răniţi în urma unor tiruri cu rachete din Iran
Un bărbat a fost ucis şi doi răniţi vineri seară la Tel Aviv, în Israel, potrivit serviciilor de salvare, după ce armata israeliană a anunţat tiruri cu rachete din Iran, relatează AFP.
Potrivit Magen David Adom (MDA), echivalentul israelian al Crucii Roşii, un bărbat de 52 de ani a fost ucis şi doi bărbaţi de 65 şi 50 de ani au fost răniţi la Tel Aviv, şi alte două persoane de 37 şi 21 de ani la Kuseife, în sudul ţării, de bucăţi de şrapnel.
Şeful comandamentului intern al armatei israeliene, Miki David, a declarat într-o înregistrare video publicată pe reţelele sociale că un apartament dintr-un „imobil rezidenţial” din centrul Israelul a fost lovit de o rachetă cu muniţie cu fragmentaţie, care a provocat „distrugeri considerabile”.
„Apartamentul a fost lovit de o bombă cu fragmentaţie (…) care a traversat acoperişul, a traversat un etaj, apoi a explodat la etajul al doilea”, a explicat el.
Bombele cu fragmentaţie explodează în plin zbor şi dispersează zeci sau sute de bombe mai mici pe o zonă întinsă. Iranul şi Israelul se acuză reciproc de utilizarea acestui tip de armă foarte periculoasă pentru populaţia civilă.
Imagini difuzate de media israeliene au arătat un dispozitiv de salvare important desfăşurat la locul impactului.
Cu puţin timp înainte, armata israeliană a avertizat pe Telegram privind tirurile cu rachete din Iran, adăugând că „sistemele de apărare” au „intrat în acţiune pentru eliminarea ameninţării”. De asemenea, ea a anunţat trimiterea de echipe de căutare şi salvare spre zonele de impact, în centrul ţării.
Sirenele au răsunat la Ierusalim şi zgomote de explozii au fost auzite la Ierihon, în Cisiordania ocupată, potrivit unor jurnalişti ai AFP.
Câteva ore mai târziu, armata israeliană a anunţat o nouă salvă de rachete care se îndreaptă spre teritoriul său. Potrivit media israeliene, acest ultim atac a venit atât din Iran, cât şi din Liban, unde armata israeliană se luptă cu mişcarea pro-iraniană Hezbollah.
După decesul de vineri, serviciile de urgenţă şi autorităţile israeliene au anunţat că 18 civili au fost ucişi în Israel în urma atacurilor de la începutul războiului, în urmă cu o lună.
Două incendii în apropierea Zonei Economice Khalifa din Abu Dhabi
ACTUALIZARE 08:04 Abu Dhabi se confruntă cu două incendii în apropierea Zonei Economice Khalifa din Abu Dhabi, sau KEZAD, provocate de resturile rezultate în urma interceptării unei rachete balistice, au declarat autorităţile sâmbătă dimineaţa, informează The Guardian.
Această informaţie vine într-un moment în care Emiratele Arabe Unite adoptă o poziţie mai dură faţă de Teheran, după ce au fost antrenate în conflictul dintre Iran, SUA şi Israel.
O simplă încetare a focului nu va fi suficientă, potrivit ambasadorului Emiratelor Arabe Unite la Washington, care a declarat acest lucru săptămâna aceasta.
„Avem nevoie de un rezultat concludent care să abordeze întreaga gamă de ameninţări din partea Iranului: capacităţile nucleare, rachetele, dronele, grupările teroriste şi blocarea rutelor maritime internaţionale”, a declarat Yousef Al Otaiba într-un editorial publicat în Wall Street Journal.
Armata israeliană anunţă că a detectat lansarea unei rachete din Yemen
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că a detectat lansarea unei rachete din Yemen, o premieră în acest război de o lună din Orientul Mijlociu, după ce rebelii houthi, susţinuţi de Teheran, au ameninţat că se vor alătura conflictului.
Forţele israeliene au „identificat lansarea unei rachete din Yemen către teritoriul israelian, sistemele de apărare antiaeriană fiind în acţiune pentru a intercepta această ameninţare”, a declarat armata pe Telegram.
Houthi sunt aliaţi cu Teheranul în cadrul a ceea ce Iranul a numit „axa rezistenţei”, alături de Hezbollahul libanez, Hamasul palestinian şi grupurile armate irakiene pro-iraniene.
„Suntem pregătiţi pentru o intervenţie militară directă în cazul unei noi alianţe cu Statele Unite şi Israel împotriva Iranului (…), al desfăşurării de operaţiuni ostile împotriva Iranului sau a oricărei ţări musulmane din Marea Roşie (…), şi în cazul continuării escaladării împotriva Republicii Islamice” din Iran, a declarat vineri purtătorul de cuvânt militar al rebelilor Houthi, Yahya Saree, într-un videoclip difuzat pe X.
Houthi amenință că se vor implica în război
Grupul, cu sediul în Yemen, va lua măsuri dacă noi aliați se alătură SUA și Israelului în războiul lor împotriva Iranului sau dacă Marea Roșie este folosită pentru a lansa atacuri asupra Iranului, a declarat un purtător de cuvânt militar Houthi într-un discurs televizat, citat de Sky News.
Fiind una dintre organizațiile regionale finanțate de Iran, rebelii Houthi s-au abținut până acum să intre în conflict, spre deosebire de milițiile șiite libaneze pro-iraniene Hezbollah din Liban.
Însă grupul a devenit mai vocal în privința implicării sale în ultimele zile – anterior, liderul său, Abdul-Malik al Houthi, a declarat că „degetele lor sunt pe trăgaci”.
De ce este important acest lucru?
Yemenul este situat pe coasta sudică a Peninsulei Arabice, lângă Marea Roșie și Golful Aden, două căi navigabile esențiale pentru transportul maritim global.
Posibila intrare a Houthi în conflict ar putea însemna că ambele căi navigabile vor fi grav afectate sau închise, similar cu Strâmtoarea Ormuz, care a provocat haos pe piețele petroliere.
Vestul Yemenului se învecinează cu Marea Roşie, iar în timpul războiului dintre Israel şi Hamas din Gaza (2023-2025), rebelii houthii, aliaţi ai mişcării islamiste palestiniene, au perturbat traficul maritim din această trecere lansând rachete asupra navelor despre care susţineau că sunt legate de Israel, precum şi către Israel.
De data aceasta, transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, crucială în Golf, este practic paralizat, deoarece Iranul avertizează navele din ţările pe care le consideră ostile că trecerea este nesigură.
După izbucnirea războiului, Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei, a început să transporte milioane de barili pe zi printr-o conductă masivă care leagă instalaţiile sale energetice de terminalele de export de la Marea Roşie, amintește AFP, preluată de Agerpres.
Această conductă a contribuit la atenuarea impactului războiului, permiţând Riadului să ocolească Strâmtoarea Ormuz, prin care treceau aproximativ 20% din aprovizionarea mondială cu ţiţei şi gaze naturale lichefiate înainte de conflict.
Dar dacă rebelii houthi ar lansa atacuri, această rută alternativă prin Marea Roşie ar putea deveni, de asemenea, riscantă, scrie sursa citată.
Risc de recesiune globală auto-provocată
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, unul dintre marii optimiști ai Europei și partener de golf al lui Donald Trump, consideră că războiul cu Iranul riscă să declanșeze o „recesiune globală auto-provocată” care ar putea avea consecințe mai grave pentru economie decât pandemia de coronavirus.
În calitate de lider al UE cu, probabil, cea mai bună relație personală cu Trump și o autoritate în domeniul afacerilor internaționale, președintele finlandez este o voce influentă într-o perioadă marcată de crize tot mai numeroase.
Într-un interviu acordat POLITICO, Stubb a declarat că un expert în care are încredere l-a avertizat că impactul economic al războiului cu Iranul „ar putea fi mai grav decât Covid”. Lumea, a susținut el, ar trebui să asculte.
„Cred că ne aflăm acum într-o situație în care aceasta ar putea fi o recesiune globală auto-provocată”, a spus Stubb. „Vă arată ce se întâmplă când acționați în afara cadrului regulilor și normelor internaționale.”
Îngrijorarea lui Donald Tusk
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, este de părere că ar putea exista o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, relatează dpa.
„În ultimele zeci de ore, am avut motive să cred – parţial pe baza informaţiilor primite de la aliaţii noştri – că stabilizarea în Orientul Mijlociu este puţin probabilă în zilele următoare”, a declarat Tusk vineri la Varşovia.
El consideră, de fapt, că se întâmplă exact opusul. „Zilele şi săptămânile următoare ar putea duce la o escaladare a acestei situaţii”, a spus premierul polonez.
La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz este sceptic. El a considerat improbabil ca războiul purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului să ducă la o schimbare de regim la Teheran.
Iranul își menține amenințările, afirmând că va face să plătească „un preț greu” Israelul și Statele Unite ca represalii pentru „crimele israeliene”, după cum a promis ministrul iranian de Externe, Abbas Araghtchi, după atacurile care au vizat vineri complexele siderurgice și nucleare civile iraniene. AIEA a reiterat, la rândul său, „apelul la reținere militară pentru a evita orice risc de accident”.
La cererea ONU, Iranul va „facilita și accelera” tranzitul ajutorului umanitar prin Strâmtoarea Ormuz, a declarat ambasadorul său la Națiunile Unite, potrivit Haaretz.
Ali Bahreini a spus că Teheranul a acceptat o cerere din partea organizației de a permite în condiții de siguranță transportul de ajutoare și produse agricole prin această cale navigabilă.
„Această măsură reflectă angajamentul continuu al Iranului de a sprijini eforturile umanitare și de a se asigura că ajutoarele esențiale ajung fără întârziere la cei care au nevoie de ele”, a declarat ambasadorul pe X.
Editor : M.C
