Turcia-România, barajul pentru CM 2026. Presa turcă: „Singurul adversar cu adevărat periculos e Mircea Lucescu”. Echipa României

Moderator Florin Mihai
17 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

„Tricolorii” vor susține astăzi, în prezența naționalei Turciei, meciul de baraj în drumul către Campionatul Mondial. Partida este programată de la ora 19.00, pe stadionul Beșiktaș Park. Mircea Lucescu este conștient că „Vom juca în fața unei atmosfere imposibile” și spune că acesta este meciul care va defini o generație. Țara noastră nu s-a mai calificat la u Campionat Mondial de 28 de ani. Cele două naționale și-au anunțat și loturile finale. Pe stadion vor fi prezenți cel puțin 3.000 de români. Presa din Turcia pare a se teme de un singur om din reprezentativa României, Mircea Lucescu.

„Nu huiduiți imnul României”

ACTUALIZARE 15.38 La ora meciului dintre Turcia și România sunt așteptați peste 42.000 de suporteri. Dintre aceștia, în jur de 3.000 vor susține naționala lui Mircea Lucescu.

Duelul cu România a fost organizat în cel mai mic detaliu de către Turcia, iar organizatorii au transmis un mesaj clar pentru proprii fani. Potrivit informațiilor digisport.ro, suporterii turci vor avea pe fiecare scaun câte un ghid, iar una dintre cerințe va fi să nu huiduie imnul naționalei lui Mircea Lucescu.

Acest gest este unul de fair-play al turcilor la adresa României. 

În ultimul duel direct de la Istanbul, România s-a impus cu 1-0 în fața Turciei

 

Victor Pițurcă: „Așa aș juca!”

ACTUALIZARE 15.12 În direct la Fotbal Club, Victor Pițurcă, fost selecționer al Naționalei, a dezvăluit cum ar fi abordat duelul contra naționalei Turciei, dacă ar fi fost din nou antrenor. 

„(n.r. despre Screciu) Aici depinde foarte mult de selecționer, pentru că el știe foarte bine ce au turcii. Sunt de acord cu Ilie (n.r. Dumitrescu), am putea juca un meci și dacă ar juca fundaș dreapta.

Aș juca cu un fundaș central pe postul de fundaș dreapta. Așa am jucat și eu cu Tamaș. Un jucător în formă poate să joace. Dacă Mircea Lucescu cere unui jucător să facă, le face fără probleme, pentru că Screciu are calitate fizică. Un jucător care se poate bate cu adversarul. E un joc care contează foarte mult grupul.

Ei sunt jucători foarte buni, abili, unu versus unu sunt foarte valoroși și trebuie să dublăm. Sigur, Mircea Lucescu le-a pus la punct.

Nu pot să spun așa ceva, pentru că nu știu eu cum joacă Turcia. Până puneam eu un jucător titular, trebuia să văd toată echipa adversă de 15-20 de ori”, a spus Victor Pițurcă, la Fotbal Club. 

 „Singurul nostru adversar cu adevărat periculos  e Mircea Lucescu”

ACTUALIZARE 14.27 Chiar înainte de marele meci de pe „Beșiktaș Park”, jurnalistul Osman Tanburaci a analizat echipa națională a României și a tras o concluzie clară. 

Concret, acesta este de părere că naționala Turciei are un singur adversar, mai excat Mircea Lucescu, scrie DigiSport. 

„Turcia este o echipă puternică, vom învinge România. Titlul este o declarație clară privind rezultatul meciului din această seară… Turcia va câștiga meciul. Punct.

Am încredere în Montella. Echipa noastră este bună, dar… apărarea noastră pare dezorganizată. Mert Muldur, Ozan, Abdulkerim, Ferdi, toți parcă înșirați ca niște pești mici și subțiri… Este prima dată când joacă împreună. Mi-e teamă!… Ugurcan este excelent în poartă…

Cei șase din atac sunt impecabili… Hakan, Arda, Kenan, Bariș, vom marca ușor. Avem jucători talentați. Adversarul nostru este România. Unde mai este acea Românie de altădată, cu Hagi, Popescu, Ionescu… Belodedici, Lăcătuș, Petrescu… Singurul nostru adversar cu adevărat periculos este Mircea Lucescu, care ne cunoaște foarte bine. Să sperăm la ce e mai bun. Vom câștiga”,a notat jurnalistul. 

Peste 3.000 de suporteri va avea România la meciul cu Turcia

ACTUALIZARE 13.34 Cu o capacitate de 43.000 de locuri, stadionul celor de la Beșiktaș se anunță plin la duelul cu România. În sectorul destinat fanilor primei reprezentative sunt așteptați peste 3.000 de tricolori, însă numărul real al acestora poate fi unul mult mai mare, dar în alte zone ale arenei.

Fanii României din peluză vor avea steagul țării pe fiecare scaun și vor realiza o coregrafie la începutul partidei.

Ultimele noutăți despre organizarea partidei din această seară!

  • Organizatorii au anunțat că în stadion se vor afla cu siguranță peste 3.000 de suporteri români. Numărul acestora ar putea fi chiar dublu.
  • Punctul oficial de întâlnire al suporterilor români a fost stabilit de autorități în Piața Taksim – Parcul Gezi.
  • Suporterii se pot aduna liber în Parcul Gezi, începând cu ora 15:45, când va fi deschis Fan Meeting Point-ul.
  • Fan Walk-ul către stadion este programat să înceapă la ora 16:45, sub supravegherea poliției, iar traseul până la stadion are aproximativ 800 de metri.
  • Accesul în tribune se va face începând cu ora 17:00, cu trei ore înainte de start.
  • În sectorul României, fanii vor găsi stegulețe cu tricolorul.
  • La finalul partidei, suporterii din sectorul rezervat fanilor români vor fi nevoiți să mai aștepte cel puțin 45 de minute înainte de a putea părăsi stadionul.
  • Meciul din această seară va fi acoperit de 144 de jurnaliști la masa presei și 69 de fotografi!a transmis FRF.

Lotul Turciei pentru meciul cu România

ACTUALIZARE 11.45 În ziua meciului, cele două loturi au fost anunțate pentru marele meci de pe „Beșiktaș Park”. După Mircea Lucescu, Vincenzo Montella a ales și el cei 23 de jucători pentru duelul cu „Tricolorii”. 

Astfel, selecționerul italian al turcilor a fost nevoit să renunțe la șapte fotbaliști din lotul convocat, printre care se numără și nume mari precum Zeki Celik și Merih Demiral, ambii accidentați. 

Chiar și așa, în lot se regăsesc Hakan Calhanoglu, Arda Guler și Kenan Yildiz. 

Lotul Turciei pentru meciul contra României:

PORTARI: Altay Bayindir (Manchester United), Mert Gunok (Fenerbahce), Ugurcan Cakir (Galatasaray)

FUNDAȘI: Abdulkerim Bardakci (Galatasaray), Eren Elmali (Galatasaray), Ferdi Kadioglu (Brighton), Mert Muldur (Fenerbahce), Ozan Kabak (Hoffenheim), Samet Akaydin (Caykur Rizespor)

MIJLOCAȘI: Atakan Karazor (Stuttgart), Hakan Calhanoglu (Inter), Ismail Yuksek (Fenerbahce), Kaan Ayhan (Galatasaray), Orkun Kokcu (Beșiktaș), Salih Ozcan (Borussia Dortmund)

ATACANȚI: Arda Guler (Real Madrid), Baris Alper Yılmaz (Galatasaray), Deniz Gul (FC Porto), Irfan Can Kahveci (Kasımpașa), Kenan Yildiz (Juventus), Kerem Akturkoglu (Fenerbahce), Oguz Aydin (Fenerbahce), Yunus Akgun (Galatasaray)

Cei șapte jucători lăsați în afara lotului de Vincenzo Montella 

PORTAR: Muhammed Şengezer (Başakșehir)

FUNDAȘ: Ahmetcan Kaplan (NEC), Merih Demiral (Al-Ahli), Mustafa Eskihellac (Trabzonspor), Zeki Celik (AS Roma), Aral Simsir (Midtjylland)

ATACANT: Semih Kilicsoy (Cagliari)

Jucătorii României și-au ales numerele pentru marele meci cu Turcia!

ACTUALIZARE 10.34 După 6 luni de la ultima sa convocare, Nicolae Stanciu a revenit în lotul României și va purta numărul 10. Ianis Hagi a preluat tricoul cu 14, în timp ce Andrei Coubiș și Marius Coman, aflați în premieră la națională, vor purta 4, respectiv 22, scrie DigiSport.

Mai jos aveți numerele jucătorilor României cu Turcia

aD0zOGM1NjUwZTAzZDRkNTJiNDM2YzA0ZjM5NDFkMjU1NQ==.thumb

ACTUALIZARE 10.15 Mircea Lucescu a ales cei 23 de jucători pe care se va baza în duelul pentru Cupa Mondială contra Turciei.  Chiar în ziua meciului s-a aflat și lotul pentru duelul de pe „Beșiktaș Park”, iar patru jucători convocați de Mircea Lucescu nu au prins „foaia de joc”. 

Concret, cei lăsați în afara lotului sunt Cătălin Căbuz, Adrian Rus, Kevin Ciubotaru și Claudiu Petrila. 

ACTUALIZARE 9.49 România s-a calificat ultima dată la Campionatul Mondial de Fotbal în 1998. Este vorba despre o calificare a Generației de Aur, acea echipă condusă de Gică Hagi. În 1998 România a bătut Columbia, a bătut Anglia și a făcut un egal cu Tunisia în faza grupelor. Nu mai contat foarte mult acel rezultat, iar tricolorii au fost eliminați în optimi de Croația. Acela a fost ultimul meci al României la un Campionat Mondial. La acea dată doar patru dintre fotbaliștii lotului actual erau născuți.

ACTUALIZARE 8.44 Proaspăt rămas fără echipă după despărțirea de saudiții de la Al-Okhdood, Marius Șumudică (55 de ani) a vorbit despre meciul Turcia – România, din semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial 2026.

Fost antrenor în Turcia, la Kayserispor, Gaziantep, Rizespor și Malatyaspor, Șumudică nu le acordă nicio șansă „Tricolorilor”, la fel cum a făcut înaintea duelurilor celor de la FCSB cu PAOK, în sezonul trecut din Europa League.

ȘTIREA INIȚIALĂ De la 21.45 se joacă și Slovacia – Kosovo, câștigătoarele celor două partide urmând să joace „finala” pentru a ajunge la CM 2026, la 31 martie.

Meciul Turcia – România va fi transmis de PrimaTV.

Biletele, sold-out în 20 de secunde

Duelul din play-off va avea loc pe Beșiktaș Park, iar disputa va fi sold-out. România va fi susținută la Istanbul de 2.130 de suporteri, care și-au cumpărat biletele rezervate oaspeților în doar 20 de secunde.

Partida se anunță a fi una intensă și plină de emoții pentru suporteri. Cele două echipe au o istorie interesantă de confruntări, iar fiecare meci dintre ele aduce mereu un plus de rivalitate și dorință de victorie.

România intră pe teren cu ambiția de a demonstra progresul făcut în ultima perioadă, mizând pe o echipă tânără, dar determinată. De partea cealaltă, Turcia vine cu un lot experimentat și cu încredere, cu nume care joacă la echipe mari, fiind o echipă care poate pune probleme oricărui adversar. Stilul lor ofensiv și presiunea constantă pot deveni factori decisivi dacă România nu reușește să controleze ritmul jocului.

România a înregistrat 14 victorii în cele 26 de partide jucate cu Turcia. Naționala lui Montella a câștigat 5 meciuri, iar alte 7 s-au încheiat la egalitate.

Francezul Francois Letexier (36 de ani) va arbitra partida. Acesta a mai arbitrat naționala României de 3 ori și, semn bun, „tricolorii” nu au pierdut niciodată cu el la centru. Ultimul meci – 2020: Letexier a condus la centru România – Irlanda de Nord (1-1).

Reprezentativa României are consistente probleme de lot. Nu se știe dacă Ionuț Radu va fi pe deplin refăcut pentru a intra în poartă, cel mai probabil decizia va fi luată de Lucescu cu câtvea ore înainte de începerea partidei.

Echipele probabile din Turcia – România (conform DigiSport)

Turcia (4-2-3-1): Cakir – Celik, Bardakci, Kaplan, Kadioglu – Calhanoglu, Kokcu – Yilmaz, Guler, Yildiz – Gul
Selecționer: Vincenzo Montella

România (4-2-3-1): Aioani – Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu – R. Marin, Dragomir – Man, Hagi, Mihăilă – Bîrligea
Selecționer: Mircea Lucescu

Lucescu: „Vom juca în fața unei atmosfere imposibile”

Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul României, a vorbit înaintea meciului de baraj cu Turcia pentru calificarea la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada.

Lucescu a subliniat importanța duelului de la Istanbul pentru „Tricolori”.

„Vom juca în fața unei atmosfere imposibile. O cunosc la perfecție: stadionul de acasă al lui Beșiktaș. Când am părăsit clubul, mai aveam doi ani de contract, dar am lăsat banii clubului cu angajamentul ferm că îi vor folosi pentru a reconstrui stadionul.

Este unul dintre cele mai frumoase stadioane pe care am fost vreodată. Când cealaltă echipă are mingea, pun presiune. Și este o presiune extraordinară. Nu știu dacă există vreun remediu pentru zgomotul pe care îl vor crea. Va trebui să le explic băieților mei, celor care nu au jucat în Turcia, ce îi așteaptă.

Am fost foarte surprins să văd cât de mult s-au schimbat lucrurile de când m-am întors să antrenez România. Am nevoie de jucători care vin și își pun tot sufletul pe teren. Și nu am nevoie de acele două ore sau o zi sau două.

Vreau ca jucătorii echipei naționale să fie mai presus de toți ceilalți. Îi sun des pe băieți și le spun să încerce să facă asta. Pentru că nu am nevoie să alerge trei kilometri în timpul unui antrenament.

În timpul unui meci, trebuie să alergi 11 kilometri! Dacă nu joacă, le spun să se antreneze mai mult decât oricine altcineva. Să meargă într-o pădure, să meargă într-un parc, să alerge și să facă mișcare. Totul începe în creierul tău. Îți faci setările pentru succes sau eșec în creierul tău.

Vorbesc mult cu ei. Mă întreabă frecvent cum mă simt. Îmi mulțumesc că am rămas prin preajmă. În discuțiile tactice trebuie să fiu rapid. În zilele noastre jucătorii își pierd concentrarea în timpul ședințelor după aproximativ 10 minute. Trebuie să le poți spune ce este esențial să știe în acele minute când îi ai pe deplin concentrați.

Sper ca jucătorii mei să considere acest meci ca pe un moment care să marcheze un „înainte” și un „după”. Poate defini o generație. Ar fi o realizare extraordinară să ajungem la Cupa Mondială. Nu pentru mine, ci pentru România”, a spus Mircea Lucescu, potrivit The Guardian.

Lotul României pentru barajul cu Turcia

PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).

Semifinalele barajului pentru Cupa Mondială 2026

(se împerechează 1 cu 2, 3 cu 4, 5 cu 6 și 7 cu 8):

• 1. Italia – Irlanda de Nord (21.45, DigiSport1)
• 2. Țara Galilor – Bosnia-Herțegovina (23.00, DigiSport4)
• 3. Ucraina – Suedia (22.15, DigiSport2)
• 4. Polonia – Albania (03.00, DigiSport4)
• 5. Turcia – România (19.00, Prima TV, 01.45 DigiSport 1)
• 6. Slovacia – Kosovo (21.45 PrimaSport2)
• 7. Danemarca – Macedonia de Nord (23.45, DigiSport3)
• 8. Cehia – Irlanda (21.45, DigiSport3)

Editor : Sebastian Eduard

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *