Donald Trump a făcut, marți seară, o serie de declarații îndrăznețe cu privire la războiul cu Iranul, într-un discurs ținut la Casa Albă. În teren, însă, războiul a intrat în cea de-a 26-a zi, și niciuna dintre tabere nu pare să slăbească din intensitatea atacurilor. În cursul nopții, Israelul a schimbat lovituri cu Iranul, în timp ce locuitorii din sudul Beirutului, în Liban, au fost avertizați de IDF să se evacueze. De asemenea, a avut loc un atac cu drone la Aeroportul Internațional din Kuweit, care a provocat un incendiu, dar fără victime. Arabia Saudită a afirmat, la rândul său, că a interceptat drone în cursul nopții, în timp ce Ministerul de Interne din Bahrain a avertizat cetățenii să se îndrepte către un loc sigur după ce a sunat sirena de alertă aeriană. Totul se întâmplă pe fondul apariției unor informații potrivit cărora SUA au elaborat un document în 15 puncte pentru a încerca să pună capăt războiului. Teheranul a respins însă, din nou, negocierile cu Washingtonul.
Mesaje contradictorii din Iran privind planul de pace propus de SUA
ACTUALIZARE 18.56: Iranul transmite semnale contradictorii în legătură cu propunerea de pace trimisă de Statele Unite prin intermediul Pakistanului, în condițiile în care oficialii de la Teheran resping public ideea negocierilor, dar în același timp analizează oferta.
Un oficial iranian de rang înalt a declarat pentru Reuters că planul american, care ar include 15 puncte pentru încheierea războiului, este încă în curs de evaluare, deși răspunsul inițial „nu a fost pozitiv”. Potrivit acestuia, Teheranul nu a respins în totalitate propunerea.
În paralel, presa de stat iraniană, inclusiv Press TV, susține că planul ar fi fost deja respins, fiind descris drept „excesiv” și „rupt de realitate”. Această discrepanță sugerează fie existența unor divergențe în interiorul conducerii iraniene, fie o strategie de negociere în care Teheranul păstrează ambiguitatea.
Între timp, un oficial pakistanez de rang înalt din domeniul securităţii a declarat că Pakistanul l-a contactat pe ministrul de externe iranian Abbas Araghchi şi încă aşteaptă un răspuns oficial din partea acestuia.
„Iranienii ne-au spus că ne vor răspunde în seara aceasta. Mass-media (iraniană n.red) relatează că ei au spus „nu”. Dar noi nu am primit nicio confirmare oficială din partea Iranului. Aşadar, încă aşteptăm. Toţi (responsabilii iranieni n.red) sunt în subteran (pentru a nu fi ucişi de bombardamente n.red) şi comunicarea este o mare provocare”, a explicat un al doilea oficial pakistanez.
Iranul revendică suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz
ACTUALIZARE 18.23: Iranul susține că suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz „este dreptul său natural și legal”, ca răspuns la propunerile Washingtonului privind încheierea războiului. Afirmația a fost făcută de un „oficial politic și de securitate de rang înalt”, într-o declarație pentru Press TV.
Însă nicio țară nu deține autoritate exclusivă asupra Strâmtorii Ormuz, scrie BBC. Conform dreptului internațional, strâmtoarea este o cale navigabilă comună, iar atât Iranul, cât și Omanul revendică ape teritoriale de până la 12 mile marine de la propriile țărmuri. Potrivit Convenției ONU asupra dreptului mării (UNCLOS), navele beneficiază de dreptul de „tranzit liber”, iar statele riverane nu pot împiedica trecerea acestora.
Principalele coridoare de navigație utilizate de navele care tranzitează strâmtoarea trec în mare parte prin apele teritoriale ale Omanului, unde adâncimile sunt mai favorabile. Cu toate acestea, în zona cea mai îngustă a strâmtorii (aproximativ 21 de mile marine), ambele rute de navigație intersectează pentru scurt timp și apele teritoriale ale Iranului.
Șeful ONU: Războiul din Orientul Mijlociu este „scăpat de sub control”
ACTUALIZARE 17.53: Războiul din Orientul Mijlociu este „scăpat de sub control”, a avertizat miercuri secretarul general al ONU, António Guterres, care a atras atenția asupra amplificării suferinței umane și a impactului economic pe măsură ce conflictul continuă.
„Conflictul a depășit limitele pe care chiar și liderii le considerau imaginabile”, a declarat acesta în fața presei. „Lumea se află în fața riscului unui război mai amplu, al unei creșteri a suferinței umane și al unui șoc economic global mai profund. S-a mers prea departe.”
Guterres a avertizat că „modelul Gaza nu trebuie replicat în Liban”, cerând grupării Hezbollah să înceteze atacurile asupra Israelului, dar și oprirea operațiunilor militare israeliene în Liban, despre care a spus că afectează în primul rând civilii.
Donald Trump, ironizat în presa iraniană
ACTUALIZARE 17.17: Presa iraniană a respins drept „minciuni” afirmațiile președintelui american Donald Trump privind presupuse negocieri cu Iranul și l-a prezentat în caricaturi în postura de Pinocchio.
Potrivit presei de la Teheran, liderul de la Casa Albă ar fi încercat să inducă în eroare opinia publică, în timp ce autoritățile iraniene neagă existența unor discuții. Un oficial militar iranian a ironizat situația, afirmând că Trump „negociază cu el însuși”. Detalii aici.
Condițiile Iranului pentru încetarea războiului
ACTUALIZARE 16.55: Potrivit Press TV, un post finanțat de regimul de la Teheran, un oficial iranian a prezentat cinci condiții în baza cărora Iranul ar fi dispus să accepte încheierea conflictului. Acestea includ:
- încetarea „agresiunilor și asasinatelor”
- oferirea unor garanții „concrete” care să prevină reluarea războiului împotriva Iranului
- plata daunelor de război și acordarea de despăgubiri
- încetarea acțiunilor militare împotriva Iranului și a „tuturor grupurilor de rezistență” din Orientul Mijlociu
- recunoașterea suveranității Iranului asupra Strâmtorii Ormuz.
Rosatom avertizează în legătură cu „cel mai sumbru” scenariu la o centrală nucleară iraniană
ACTUALIZARE 15:59 Compania de stat rusă Rosatom consideră că la centrala atomică iraniană de la Bushehr, lovită marţi de un proiectil, este în desfăşurare cel mai sumbru scenariu posibil. Directorul general al Rosatom, Aleksei Lihacev, a afirmat că lovitura, care nu a făcut victime, a avut loc într-o zonă din apropierea unui reactor nuclear aflate în funcţiune. Detalii aici
Kremlin: Rusia nu a primit nicio informație de la Iran despre planul de pace al lui Trump
ACTUALIZARE 15:50 Rusia nu a primit nicio informaţie din partea Iranului cu privire la un presupus plan american în 15 puncte, astfel încât Moscova nu poate evalua fiabilitatea informaţiilor din presă, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Prietenii noştri iranieni nu ne-au transmis nicio astfel de informaţie. Nu ştim cât de fiabile sunt aceste relatări”, a spus Peskov.
Rafael Grossi: Discuțiile SUA-Iran ar putea avea loc încă din acest weekend
ACTUALIZARE 15:10 Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că în curând ar putea avea loc discuții între Iran și SUA în Pakistan.
„Cred că ar putea avea loc discuții în acest weekend la Islamabad”, a declarat Rafael Grossi pentru ziarul italian Corriere della Sera.
Șeful AIEA a declarat că se preconizează ca discuțiile să vizeze rachetele, milițiile aliniate Iranului și garanțiile de securitate pentru Teheran.
„De data aceasta, vor fi discutate și rachetele, milițiile aliate cu Republica Islamică și garanțiile de securitate pentru Iran”, a declarat el pentru Corriere della Sera, adăugând:
„Există planuri diplomatice alternative care ar permite atât o soluție conform căreia, în acest moment, nu vor mai avea loc activități de îmbogățire, pentru că situația politică, militară și de încredere nu o permite, cât și, în principiu, reevaluarea problemei peste cinci sau zece ani”.
Pentagonul pune producția de armament „în stare de război”
ACTUALIZARE 15.02 Pentagonul a anunțat că va intensifica producția mai multor sisteme de apărare și muniții.
Acesta va „accelera producția rachetelor cu lovitură de precizie”, precum și a sistemelor de ghidare pentru sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), conceput pentru a intercepta rachetele de mare altitudine, precizează departamentul într-un comunicat publicat pe site-ul său web.
Secretarul Apărării Pete Hegseth dorește să „pună baza industrială de apărare în stare de război”, afirmă departamentul, adăugând că va crește, de asemenea, producția de sisteme de navigație și soluții de război electronic.
Israelul continuă atacurile asupra Libanului
ACTUALIZARE 14:36 Israelul a continuat să lanseze atacuri asupra sudului Libanului și a suburbiilor sudice ale Beirutului, vizând ceea ce a descris drept infrastructură aparținând grupării militante Hezbollah, susținută de Iran.
În timpul unui val de atacuri aeriene desfășurate peste noapte în Liban, Armata israeliană a declarat că a lovit un centru de comandă al Hezbollah din Beirut și benzinării aflate în proprietatea grupării.
Autoritățile libaneze afirmă că 1.072 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene de pe 2 martie, inclusiv 121 de copii.
Agenția ONU pentru refugiați, UNHCR, estimează că 1 milion de persoane din Liban au fost strămutate de când SUA și Israelul au lansat atacuri împotriva Iranului pe 28 februarie.

Guvernul israelian aprobă mobilizarea a până la 400.000 de rezerviști
ACTUALIZARE 14:10 Guvernul israelian a aprobat mobilizarea a până la 400.000 de rezerviști, pe fondul conflictelor în curs cu Iranul și Hezbollah, potrivit Times of Israel.
Armata a precizat că această cifră nu reprezintă numărul efectiv de rezerviști pe care Forțele de Apărare Israeliene (IDF) îi vor mobiliza, ci mai degrabă un „plafon care permite flexibilitate… în funcție de necesitățile operaționale”.
„Cadrul este destinat să abordeze provocările din diverse domenii, în special în cadrul Operațiunii Roaring Lion”, a afirmat IDF, referindu-se la războiul actual cu Iranul.
Marina Republicii Islamice anunță un atac asupra portavionului USS Abraham Lincoln
ACTUALIZARE 13:51 „Rachetele de croazieră ale Marinei de coastă au vizat grupul naval Abraham Lincoln al flotei ostile americane, forţându-l să-şi schimbe poziţia”, a afirmat comandantul Marinei iraniene Shahram Irani, potrivit agenției de stat IRNA, citată de BFMTV.
Iranul „monitorizează îndeaproape” orice desfășurare de trupe americane în Orientul Mijlociu
ACTUALIZARE 13:34 Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian, a postat pe X că Teheranul „monitorizează îndeaproape toate mișcările SUA din regiune”, în urma informațiilor potrivit cărora Washingtonul va desfășura trupe suplimentare în Orientul Mijlociu. „Ceea ce generalii au stricat, soldații nu pot repara”, se mai arată în mesajul lui Ghalibaf.
Mesajul vine în urma unor informații ale Associated Press și New York Times conform cărora SUA ar putea trimite 1.000 sau 2.000 de soldați în Orientul Mijlociu pentru a se alătura celor 50.000 de soldați aflați deja acolo. Aproximativ 4.500 de pușcași marini sunt deja în drum spre regiune.
Oficialii pakistanezi susțin că planul lui Trump a ajuns la iranieni
ACTUALIZARE 12:27 Agenția de știri Associated Press relatează că Iranul a primit din partea Statelor Unite planul în 15 puncte pentru ajungerea la un armistițiu în război, citând doi oficiali pakistanezi.
Oficialii pakistanezi ar fi declarat că propunerea acoperă, în linii mari, următoarele aspecte:
- Ridicarea sancțiunilor
- Cooperare nucleară în domeniul civil
- Reducerea programului nuclear al Iranului
- Monitorizarea de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică
- Limitarea rachetelor și accesul navelor prin Strâmtoarea Ormuz
Baze iraniene pentru producția de rachete, lovite de Israel
ACTUALIZARE 11:45 Armata israeliană a anunţat că a lovit două instalaţii de producţie de rachete navale din Teheran, aflate în subordinea Ministerului Apărării iranian, transmite AFP.
Atacul a avut loc „în ultimele zile”, pe baza unor informaţii militare. În siturile lovite se dezvoltau şi produceau rachete navale de croazieră cu rază lungă de acţiune, care puteau lovi rapid ţinte de pe mare sau de pe uscat, arată comunicatul armatei.
Strâmtoarea Ormuz este deschisă navelor „neostile”, afirmă Iranul
ACTUALIZARE 10:50 Iranul a comunicat Consiliului de Securitate al ONU și Organizației Maritime Internaționale (OMI) că navele „neostile” pot traversa în siguranță strâmtoarea Ormuz, potrivit unor rapoarte, în condițiile în care această rută maritimă vitală a fost practic închisă pentru petroliere de la începutul campaniei militare americano-israeliene, acum mai bine de trei săptămâni.
În nota adresată OMI, Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a definit navele neostile ca fiind cele care „nu participă și nu susțin acte de agresiune împotriva Iranului” și care nu aparțin Statelor Unite sau Israelului, a transmis agenția de știri Reuters.
Cereri maximaliste ale Iranului
ACTUALIZARE 10:41 Iranul cere despăgubiri pentru atacurile suferite, ridicarea tuturor sancţiunilor şi închiderea tuturor bazelor militare americane din Golful Persic pentru a accepta încetarea războiului cu SUA şi Israel, relatează Wall Street Journal (WSJ), citând persoane informate despre această chestiune.
În plus, Iranul doreşte garanţii că războiul nu va reîncepe, precum şi încetarea atacurilor Israelului asupra Hezbollah, gruparea libaneză aliată Iranului. Detalii aici
Noi atacuri iraniene peste noapte asupra țărilor din Golf
ACTUALIZARE 08:52 Chiar dacă Donald Trump a afirmat că sunt negocieri productive în curs cu Teheranul pentru a pune capăt războiului, bombardamentele neîncetate ale Iranului asupra statelor din Golf nu dau niciun semn de încetare.
Kuweitul și Bahrainul au fost lovite de atacuri devastatoare marți seara și miercuri dimineața, pe măsură ce răbdarea statelor din Golf, după ce au respins atacuri constante timp de aproape o lună, a început să se epuizeze.
Un incendiu a izbucnit la Aeroportul Internațional din Kuweit după ce o dronă a lovit un rezervor de combustibil, blocând din nou traficul aerian. Pompierii au fost chemați la fața locului, dar rapoartele inițiale au indicat că pagubele au fost „limitate”.

Miercuri s-au auzit sirene aeriene deasupra Bahrainului, pe măsură ce mai multe rachete și drone iraniene se îndreptau spre această țară. Marți, un cetățean marocan care lucra cu contract pentru Emiratele Arabe Unite (EAU) a fost ucis într-un atac cu drone în Bahrain, iar cinci membri ai Ministerului Apărării din EAU au fost, de asemenea, răniți în atac.
Arabia Saudită a declarat că a interceptat, de asemenea, cel puțin patru drone în timpul nopții.
Presupusul plan al lui Trump liniștește piețele
ACTUALIZARE 08:40 Prețurile petrolului au scăzut cu aproape 6%, iar acțiunile din Asia au înregistrat creșteri miercuri, după ce au apărut informații conform cărora Donald Trump ar fi transmis Iranului un plan de pace.
La ora 00:30 GMT, prețul unui baril de țiței Brent scăzuse cu 5,92%, ajungând la 98,30 dolari. Contractul de referință pentru petrolul american, West Texas Intermediate, a scăzut cu 5,01%, ajungând la 87,72 dolari.
În Asia, afirmațiile lui Trump au alimentat optimismul pe piețe: indicele Nikkei 225 din TokIo a crescut cu 2,8% la deschiderea ședinței de tranzacționare, iar indicele Kospi din Coreea de Sud a înregistrat o creștere de 3,1%. Indicele Hang Seng din Hong Kong a crescut cu 1,2%, în timp ce indicele Shanghai Composite a înregistrat o creștere de 0,9%.
În altă parte, indicele S+P/ASX 200 din Australia a urcat cu 2,2%, iar indicele Taiex din Taiwan a crescut cu 3%.
Iranul respinge negocierile cu SUA
ACTUALIZARE 08:14 Un purtător de cuvânt al Armatei iraniene a luat în derâdere încercările SUA de a încheia un acord de armistițiu, insistând că americanii negociază doar cu ei înșiși, potrivit AP, citată de The Guardian.
Într-o înregistrare video difuzată, miercuri, la televiziunea de stat, locotenent-colonelul Ebrahim Zolfaqari a susținut că puterea strategică a SUA s-a transformat într-un „eșec strategic”.
„Cea care pretinde a fi o superputere globală ar fi ieșit deja din încurcătură dacă ar fi putut. Nu vă deghizați înfrângerea într-un acord. Era voastră de promisiuni deșarte a luat sfârșit.
Au ajuns conflictele voastre interne în punctul în care negociați cu voi înșivă?”
Declarația lui Zolfaghari a venit la scurt timp după ce administrația Trump a trimis Iranului un plan de armistițiu în 15 puncte prin intermediul Pakistanului.
„Primul și ultimul nostru cuvânt au fost aceleași încă din prima zi și așa va rămâne: cineva ca noi nu se va împăca niciodată cu cineva ca voi”, a spus Zolfaqari. „Nici acum, nici niciodată.”
Știrea inițială. Însă, anterior, Iranul a promis că va lupta până la „victoria completă”, după ce a respins ca fiind „știri false” afirmația lui Trump potrivit căreia SUA și Iranul ar fi purtat discuții „foarte bune și productive” pentru a pune capăt războiului.
Un detaliu, însă: potrivit Financial Times, Iranul a comunicat membrilor agenției maritime a ONU că „navele neostile” pot traversa Strâmtoarea Ormuz, dacă își coordonează trecerea cu autoritățile iraniene.
Marți, Pakistanul s-a oferit să găzduiască negocierile de pace.
Prim-ministrul Shehbaz Sharif a declarat pe rețelele de socializare: „Sub rezerva acordului SUA și al Iranului, Pakistanul este pregătit și onorat să fie gazda care să faciliteze negocieri constructive și decisive pentru o soluționare cuprinzătoare a conflictului actual.”
Sharif i-a menționat în postare pe Donald Trump, pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și pe ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi.
Iată un rezumat al afirmațiilor lui Trump, prezentat de Sky News:
- Iranul a convenit cu SUA că nu va deține niciodată o armă nucleară;
- Iranul a oferit SUA „un cadou foarte mare, în valoare de o sumă uriașă de bani”, legat de petrol și gaze și de Strâmtoarea Ormuz;
- A avut loc „o schimbare de regim” în Iran de la începutul războiului;
- SUA au „câștigat acest război”
- Dacă SUA ar vrea să distrugă centralele electrice din Iran, „ei nu pot face nimic în privința asta”;
- Negocierile cu Iranul – conduse de Jared Kushner, Steve Witkoff, JD Vance și Marco Rubio – au loc deja;
- Washingtonul discută cu „persoanele potrivite” din Iran și „acestea doresc foarte mult să încheie un acord”.
Israelul declară că va lovi „întregul lanț al sistemului de rachete iranian”
Armata israeliană a promis marți că va lovi „întregul lanț al sistemului de rachete iranian”, după o nouă zi de tiruri provenite din Iran, care au provocat rănirea a circa 10 persoane în toată țara și pagube importante în Tel Aviv.
În total, marți au fost emise 12 alerte începând de la miezul nopții în Israel pentru a avertiza asupra sosirii rachetelor iraniene.
„Lovim întregul lanț al sistemului de rachete, de la locurile de producție până la lansatoare și rachetele în sine”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul de brigadă Effie Defrin. „Regimul încearcă la fiecare câteva zile să-și concentreze eforturile și să lanseze salve mai puternice, în principal în direcția centrelor populate. Suntem pregătiți pentru asta”, a adăugat el în cadrul unei conferințe de presă televizate.
Trump aprobă trimiterea a peste 1.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu, potrivit unor surse
Donald Trump a aprobat trimiterea a peste 1.000 de soldați în Orientul Mijlociu, au declarat surse citate de Sky News.
Soldații provin din Divizia 82 Aeropurtată, potrivit celor două surse.
Președintele a aprobat desfășurarea trupelor aseară, iar ordinele sunt redactate astăzi pentru cartierul general, personalul și unele forțe terestre, dar nu pentru întreaga brigadă, au declarat sursele citate.
Brigada completă este formată din peste 3.000 de soldați, dar această desfășurare va fi mai mică de jumătate din acest număr, sub 1.500 de soldați – clarificând informațiile anterioare conform cărora ar fi fost trimiși mii de soldați suplimentari.
Forțele suplimentare nu au părăsit încă SUA, dar ar putea fi desfășurate în zilele următoare.
Un oficial american a declarat pentru Al Jazeera că se preconizează ca trei batalioane din Divizia 82 Aeropurtată, alcătuite din aproximativ 3.000 de soldați, să fie dislocate în Orientul Mijlociu.
Cu toate acestea, oficialul precizase că nu a fost încă emis niciun ordin oficial privind această dislocare.
Divizia 82 Aeropurtată este capabilă să se disloce în termen de 18 ore de la primirea ordinelor, a afirmat oficialul.
Condițiile lui Trump pentru încetarea războiului – Planul în 15 puncte (presa israeliană)
Administrația președintelui american Donald Trump a transmis Iranului 15 condiții ca termeni pentru încetarea războiului actual, relatează Canalul 12 din Israel, prezentând ceea ce consideră a fi punctele-cheie, scrie The Times of Israel.
Condițiile par să acopere toate obiectivele de război ale Statelor Unite și ale Israelului, indică sursa citată.
Cu toate acestea, spune Channel 12, Ierusalimul este îngrijorat că Trump și echipa sa vor să insiste rapid pentru „un acord-cadru, un acord de principiu” cu Iranul, mai degrabă decât să insiste asupra acestor cerințe ca condiție pentru încetarea războiului.
Potrivit a trei surse familiarizate cu detaliile, principalii consilieri ai președintelui, Jared Kushner și Steve Witkoff, au elaborat un proces care implică „declararea unei perioade de încetare a focului de o lună, în timpul căreia părțile ar negocia un acord în 15 puncte”, similar acordurilor anterioare mediate de administrația Trump cu Hamas în Gaza și cu Libanul.
Trump a declarat luni că a ajuns la aproximativ 15 puncte de acord privind o potențială înțelegere în cadrul negocierilor indirecte cu o figură-cheie din Iran.
Scenariul unui acord de principiu rapid și ambiguu le provoacă nopți albe liderilor israelieni
„Scenariul unui acord de principiu rapid și ambiguu le provoacă nopți albe liderilor politici și de securitate ai Israelului”, se arată în relatarea Canalului 12, deoarece riscă o situație în care iranienii ar fi ieșit, în esență, cu avantajul, conflictul încheindu-se înainte ca termenii exacți să fie conveniți.
Relatarea specifică 14 dintre cele 15 cerințe și beneficii pe care SUA le-au transmis Iranului, după cum urmează, citând o sursă occidentală:
Cerințele SUA față de Iran:
1. Iranul trebuie să-și demonteze capacitățile nucleare existente.
2. Iranul trebuie să se angajeze să nu urmărească niciodată obținerea de arme nucleare.
3. Nu va exista îmbogățirea uraniului pe teritoriul iranian.
4. Iranul trebuie să predea stocul său de aproximativ 450 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60% Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) în viitorul apropiat, conform unui calendar care urmează să fie convenit.
5. Instalațiile nucleare de la Natanz, Isfahan și Fordo trebuie desființate.
6. AIEA, agenția de supraveghere nucleară a ONU, trebuie să beneficieze de acces deplin, transparență și supraveghere în interiorul Iranului.
7. Iranul trebuie să renunțe la „paradigma” sa de proxy regional.
8. Iranul trebuie să înceteze finanțarea, coordonarea și înarmarea aliaților săi regionali.
9. Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă și să funcționeze ca un coridor maritim liber.
10. Programul de rachete al Iranului trebuie limitat atât în ceea ce privește raza de acțiune, cât și cantitatea, cu praguri specifice care vor fi stabilite într-o etapă ulterioară.
11. Orice utilizare viitoare a rachetelor ar fi limitată la autoapărare.
În schimb, Iranul ar beneficia de următoarele:
12. Iranul ar beneficia de ridicarea completă a sancțiunilor impuse de comunitatea internațională.
13. SUA ar ajuta Iranul să-și dezvolte programul nuclear civil, inclusiv producția de energie electrică la centrala nucleară de la Bushehr.
14. Așa-numitul mecanism de „reactivare”, care permite reimpunerea automată a sancțiunilor în cazul în care Iranul nu respectă acordul, ar fi eliminat.
Ambasadorul israelian la ONU afirmă că Israelul nu participă la niciuna dintre discuțiile cu Iranul despre care s-a vorbit
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, afirmă că, din câte știe, Israelul nu participă la niciuna dintre discuțiile dintre Statele Unite și Iran care ar urma să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni în Pakistan.
„În acest moment, Israelul și SUA continuăm să atacăm ținte militare în Iran și vom continua să facem acest lucru”, a declarat el reporterilor ONU.
El afirmă că atacurile au „realizat multe”, dar nu totul.
Danon îl acuză pe ministrul de Externe al Iranului că a afirmat cu doar câteva săptămâni în urmă că Iranul nu deține rachete cu o rază de acțiune mai mare de 2.000 de kilometri — pentru ca apoi să lanseze o rachetă care a parcurs aproape 4.000 de kilometri (2.500 de mile) în direcția Diego Garcia, o insulă îndepărtată din Oceanul Indian care găzduiește o importantă bază militară britanico-americană.
În orice negocieri pentru încheierea conflictului, spune el, Israelul este hotărât să se asigure că Iranul nu are capacități nucleare sau de rachete balistice.
