Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a care au susținut proba la alegere a profilului, în cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2026, pot consulta baremul de notare și evaluare publicat de Ministerul Educației. Documentul, disponibil și pe Digi24.ro, include criteriile de corectare, punctajele acordate pentru fiecare exercițiu și modul de calcul al notei finale, oferind un reper util pentru pentru analiza propriilor rezultate.
Rezultatele simulării examenului național de Bacalaureat 2026 vor fi comunicate în data de 16 aprilie. Afișarea se va realiza în mod anonim, fiecare candidat fiind identificat printr-un cod individual care înlocuiește numele și prenumele. Acesta a fost distribuit elevilor, pe bază de semnătură, la prima probă susținută.
Simulare Bacalaureat 2026: Barem de evaluare și notare proba la alegere – Profil Real
Chimie
Fizică
Biologie
- Barem de evaluare și de notare Biologie – Anatomie şi fiziologie umană genetică şi ecologie umană;
- Barem de evaluare și de notare Biologie vegetală şi animală.
Informatică
- Barem de evaluare și de notare Informatică – Filieră teoretică, profil real, specializare matematică-informatică / matematică-informatică intensiv informatică; Filieră vocațională, profil militar, specializare matematică-informatică;
- Barem de evaluare și de notare Informatică Limbajul Pascal – Model Filieră teoretică, profil real, specializare matematică-informatică / matematică-informatică intensiv informatică; Filieră vocațională, profil militar, specializare matematică-informatică;
- Barem de evaluare și de notare (comun pentru limbajele C/C++ Filieră teoretică, profil real, specializare științe ale naturii și Limbajul Pascal – Filieră teoretică, profil real, specializare științe ale naturi).
Simulare Bacalaureat 2026: Barem de evaluare și notare proba la alegere – Profil Uman
- Barem de evaluare și de notare Geografie;
- Barem de evaluare și de notare Logică, argumentare și comunicare;
- Barem de evaluare și de notare Psihologie;
- Barem de evaluare și de notare Filosofie;
- Barem de evaluare și de notare Sociologie;
- Barem de evaluare și de notare Economie.
Când publică Ministerul Educației subiectele și baremele
Subiectele și baremele de corectare pentru simularea examenului de Bacalaureat la matematică au fost publicate după încheierea probei, la ora 15:00. Elevii și profesorii le pot consulta pe site-ul oficial al Ministerului Educației, pe platforma dedicată examenelor – subiecte.edu.ro, secțiunea „Subiecte și bareme”.
Cum se acordă punctele la simulare
Punctajul maxim pentru fiecare probă scrisă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat este de 100 de puncte. Dintre acestea, 90 sunt alocate pentru rezolvarea subiectelor, iar 10 se acordă din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului obținut la 10, rezultatul fiind exprimat pe o scară de la 1 la 10.
Când se afișează rezultatele
Potrivit calendarului oficial, rezultatele simulării examenului de Bacalaureat 2026 vor fi comunicate pe 16 aprilie. Notele nu sunt afișate nominal, ci în format anonimizat, pentru a respecta prevederile privind protecția datelor cu caracter personal.
Notele de la simulare nu se trec în catalog
Rezultatele obținute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an. Rezultatele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog.
Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2026
Sesiunea iunie – iulie 2026
Probe de competențe:
- 2 – 4 iunie: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;
- 4 iunie: Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a;
- 8 – 10 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
- 10 – 11 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
- 11 – 12 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
- 15 – 17 iunie: Evaluarea competențelor digitale – proba D.
Probe scrise:
- 29 iunie: Limba și literatura română – proba E.a);
- 30 iunie: Proba obligatorie a profilului – proba E.c);
- 2 iulie: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d);
- 3 iulie: Limba și literatura maternă – proba E.b).
Rezultate și contestații:
- 7 iulie: Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00) și vizualizarea lucrărilor; depunerea contestațiilor între orele 14:00 – 18:00;
- 8 – 9 iulie: Continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 9 – 10 iulie: Soluționarea contestațiilor;
- 13 iulie: Afișarea rezultatelor finale;
Sesiunea iulie – august 2026
Probe de competențe:
- 14 – 21 iulie: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a celor care au promovat examenele de corigențe;
- 3 – 4 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
- 4 – 5 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
- 6 – 7 august: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
- 5 – 6 august: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
Probe scrise:
- 10 august: Limba și literatura română – proba E.a);
- 11 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c);
- 12 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d);
- 13 august: Limba și literatura maternă – proba E.b);
Rezultate și contestații:
- 18 august: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00);
- 19 – 20 august: Continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 20 – 21 august: Soluționarea contestațiilor;
- 24 august: Afișarea rezultatelor finale.
