Declarațiile surprinzătoare ale președintelui american Donald Trump, potrivit căruia SUA negociază cu Iranul și că el a ordonat armatei americane să amâne atacurile asupra infrastructurii energetice iraniene timp de cinci zile au dat un impuls piețelor bursiere, care s-au redresat puțin. Iranul, însă, neagă că ar fi cerut negocieri Statelor Unite și susține că va „folosi toate mijloacele necesare pentru a asigura securitatea, după cum va fi necesar”. Teheranul „controlează Strâmtoarea Ormuz într-un mod foarte inteligent și puternic” și „țările din afara regiunii nu au dreptul să se amestece”, spune regimul iranian. La Ierusalim, premierul Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va continua loviturile asupra Iranului și Libanului. Un oficial iranian a declarat pentru Al Jazeera că „au fost transmise mesaje între Teheran și Washington prin intermediul Egiptului și Turciei”, dar un oficial pakistanez afirmă că discuțiile dintre SUA și Itan ar putea avea loc la Islamabad în această săptămână.
Iranul califică drept o „înşelătorie” dialogul cu SUA şi respinge încercarea de mediere propusă de Pakistan
ACTUALIZARE 20:20 Ambasada Iranului în Pakistan a calificat marţi oferta de negocieri a Statelor Unite drept o „înşelătorie” şi a refuzat orice dialog cu Washingtonul, o poziţie care răceşte tentativa de mediere prezentată de Islamabad pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, relatează EFE, preluată de Agerpres.
„Iranul consideră cererea de negocieri a SUA drept o nouă încercare de înşelătorie pentru a se repoziţiona, a găsi lacune şi a căuta conexiuni pentru a intensifica din nou atacurile”, a afirmat ambasada iraniană din capitala pakistaneză pe reţeaua socială X, la doar câteva ore după ce Pakistanul a confirmat oferta sa ca mediator între Iran, SUA şi Israel.
Misiunea diplomatică iraniană a afirmat că „încrederea este nulă după două runde de atacuri în timpul discuţiilor” şi că, „prin intimidare şi retorică totalitară, nu există nicio posibilitate”.
Aceste declaraţii vin după ce Pakistanul a confirmat că conduce o iniţiativă de mediere împreună cu Turcia şi Egipt pentru a pune capăt războiului care a declanşat sau a agravat alte conflicte din regiune.
În acest sens, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a declarat pe X că, „cu aprobarea Statelor Unite şi a Iranului, Pakistanul se arată dispus şi onorat să fie gazdă pentru a facilita conversaţii semnificative şi concludente care să permită o soluţie cuprinzătoare a conflictului în curs”.
În declaraţii anterioare pentru EFE, surse guvernamentale au afirmat că Islamabadul s-a oferit ca gazdă pentru negocieri de pace bazându-se pe legăturile conducerii sale militare cu Teheranul şi pe relaţia pe care o menţine cu preşedintele american Donald Trump.
Războiul din Orientul Mijlociu intră în a patra săptămână de la declanşarea sa, pe 28 februarie, prin atacurile coordonate ale Statelor Unite şi Israelului asupra teritoriului iranian.
Ca răspuns, Iranul a lansat valuri de rachete şi drone împotriva Israelului şi a unor obiective strategice din Golful Persic, menţinând blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trece o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol.
Popularitatea lui Trump scade pe fondul conflictului cu Iranul și al creșterii prețurilor la combustibili
ACTUALIZARE 20:15 Popularitatea președintelui american Donald Trump a scăzut la 36%, cel mai scăzut nivel de la începutul celui de-al doilea mandat prezidențial, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, citat de Al Jazeera.
Sondajul de patru zile, care s-a încheiat ieri, a arătat o scădere de la 40% în săptămâna precedentă, pe fondul creșterii prețurilor la combustibil și al dezaprobării crescânde față de războiul cu Iranul.
Sprijinul pentru atacurile SUA asupra Iranului a scăzut, de asemenea, 35% fiind de acord și 61% dezaprobând, potrivit sondajului.
Opinia publică s-a înrăutățit și în ceea ce privește costul vieții, doar 25% aprobând modul în care Trump a gestionat problema, pe fondul creșterii prețurilor la benzină de când SUA au lansat atacuri coordonate asupra Iranului, ceea ce a dus la perturbări în Strâmtoarea Hormuz.
Sondajul online a chestionat 1.272 de adulți americani și a avut o marjă de eroare de trei puncte procentuale.
Statele Unite ar urma să trimită mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu, potrivit unor surse
ACTUALIZARE 20:00 Pentagonul ar urma să trimită mii de soldați din Divizia 82 Aeropurtată de elită în Orientul Mijlociu, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația, contribuind la intensificarea masivă a prezenței militare chiar în contextul în care administrația Trump caută să inițieze negocieri cu Iranul, scrie The Times of Israel.
Oficialii, care au vorbit sub condiția anonimatului, nu au precizat în ce zonă din Orientul Mijlociu vor fi trimise trupele și când vor ajunge acestea în regiune.
Armata SUA a redirecționat întrebările către Casa Albă, care nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii.
Emiratele Arabe Unite condamnă Iranul pentru atacul din Bahrain
ACTUALIZARE 19:52 Emiratele Arabe Unite au condamnat ceea ce au descris drept un atac iranian îndreptat împotriva Bahrainului, calificându-l drept o „escaladare periculoasă”.
Ministerul Afacerilor Externe al EAU a afirmat că în urma atacului a murit un contractor civil marocan care lucra pentru forțele armate ale EAU.
Ministerul a adăugat că cinci membri ai Ministerului Apărării din EAU au fost răniți, precum și mai mulți soldați din Bahrain.
Ministerul a declarat că incidentul a constituit o „încălcare a suveranității” Bahrainului și o amenințare la adresa securității regionale, adăugând că își exprimă solidaritatea deplină cu Manama.
Iranul nu a comentat acuzația.
Casa Albă afirmă că eventualele discuții cu Iranul reprezintă o „situație în continuă schimbare”
ACTUALIZARE 19:46 Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe descrie posibilitatea unor discuții între SUA și Iran ca fiind o „situație fluidă, în continuă schimbare”.
Întrebată despre posibilitatea participării SUA la discuții în Pakistan, secretara de presă Karoline Leavitt a declarat într-un comunicat că „acestea sunt discuții diplomatice sensibile, iar SUA nu vor negocia prin intermediul presei”.
„Aceasta este o situație fluidă, iar speculațiile privind întâlnirile nu ar trebui considerate definitive până când nu sunt anunțate oficial de Casa Albă”, a spus Leavitt.
Serviciile medicale israeliene anunță că o persoană a murit și alte două au fost rănite în urma unui atac cu rachete din Liban
ACTUALIZARE 19.30 Serviciul de ambulanță israelian Magen David Adom a anunțat că o persoană a murit și alte două au fost rănite în urma rachetelor lansate din Liban către nordul Israelului.
„O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a murit în urma impactului unei rachete la intersecția Mahanayim din nordul Israelului”, se arată în comunicat.
Magen David Adom precizează că medicii săi au constatat decesul femeii la fața locului și au acordat îngrijiri medicale altor două persoane care au fost rănite ușor de șrapnel.
Hezbollah a lansat aproximativ 90 de rachete și drone de atac asupra nordului Israelului începând de marți dimineață, ucigând o persoană și rănind alte două, au declarat surse militare israeliene pentru Haaretz.
În ultimele ore, pe fondul atacurilor în curs, sirenele de avertizare împotriva dronelor și rachetelor au sunat neîncetat în nordul Israelului.
Autoritățile locale din Karmiel au raportat trei lovituri în oraș, dintre care una în apropierea unui complex școlar. Alte lovituri au fost semnalate mai la nord-est.
Ministrul francez al Economiei vorbește despre „un nou șoc petrolier”
ACTUALIZARE 19:20 Perturbările în transportul petrolului din țările din Golf către restul lumii „constituie un nou șoc petrolier. Și dacă acest șoc energetic persistă mai mult de câteva săptămâni, criza s-ar putea extinde la scară mai largă asupra economiei și ar putea avea, în fond, un caracter mai sistemic”, a declarat marți Roland Lescure în fața Adunării Naționale, scrie Le Monde.
Hezbollah condamnă expulzarea ambasadorului iranian din Liban
ACTUALIZARE 19:15 Hezbollah a condamnat declarația Ministerului Afacerilor Externe libanez prin care ambasadorul iranian Mohammad Reza Sheibani a fost declarat persona non grata.
Hezbollah a afirmat într-o declarație că „respinge” această decizie, calificând-o drept „imprudentă și condamnabilă”. Organizația a afirmat că această măsură echivalează cu o „lovitură de stat” și este rezultatul cedării guvernului libanez în fața presiunilor exercitate de capitalele străine.
„Pretextele fragile pe care s-a bazat această decizie arbitrară, acuzând ambasadorul de amestec în afacerile interne ale Libanului, nu fac decât să confirme încă o dată că este vorba de o decizie politică răuvoitoare prin excelență, lipsită de minimul de înțelepciune și responsabilitate națională”, se arată în declarația Hezbollah, publicată pe Telegram.
Grupul a afirmat că autoritățile din Liban ar trebui să unească cetățenii în rezistența împotriva agresiunii Israelului în țară în acest „moment extrem de periculos”.
Marți dimineață, Libanul a retras acreditarea lui Sheibani și i-a cerut să părăsească țara până duminică. Autoritățile l-au convocat, de asemenea, pe ambasadorul libanez în Iran pentru consultări, invocând ceea ce au numit încălcarea de către Teheran a normelor diplomatice și a practicilor stabilite între cele două țări.
Erdogan afirmă că Turcia depune eforturi pentru a restabili pacea în conflictul dintre SUA și Israel împotriva Iranului
ACTUALIZARE 19:10 Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia va continua să depună toate eforturile pentru a restabili pacea în conflictul dintre SUA și Israel împotriva Iranului, conflict care, potrivit acestuia, a afectat economia turcă și întreaga lume, relatează Al Jazeera.
Erdogan a mai spus că guvernul are în vedere diverse măsuri pentru a proteja economia de acest conflict, care a cuprins regiunea și a determinat o creștere vertiginoasă a prețurilor la energie.
„Acesta este războiul Israelului, dar întreaga lume plătește prețul” – Erdogan a făcut o declarație dură cu privire la conflictul din jurul Iranului. El l-a acuzat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că poartă acest război pentru propria supraviețuire politică, în timp ce miliarde de oameni resimt consecințele.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, afirmă că tot mai multe țări din regiune își „exprimă dezgustul” față de SUA și Israel
ACTUALIZARE 19:00 Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, afirmă că tot mai multe țări din regiune și din vecinătatea acesteia condamnă SUA și aliatul său, Israelul, pentru „crimele” lor, scrie Al Jazeera.
„Populațiile din Pakistan, Turcia, Irak, Liban, Egipt și țările arabe își exprimă cu voce tare dezgustul față de America, Israel și crimele lor”, a declarat Pezeshkian într-o postare pe rețelele de socializare.
„Inimile oamenilor liberi din lume nu sunt alături de sioniști.”
El a adăugat că asigurarea „stabilității în regiune este posibilă numai prin cooperare și respectarea voinței națiunilor”.
Tel Aviv: o rachetă cu o încărcătură explozivă de aproximativ 100 kg a lovit între două clădiri; nu s-au înregistrat victime
ACTUALIZARE 18:50 O rachetă iraniană a lovit între două clădiri din Tel Aviv; poliția afirmă că aceasta avea o încărcătură explozivă de aproximativ 100 kg. Nu s-au înregistrat victime, relatează Haaretz.
Comandantul Frontului Intern din Tel Aviv a declarat că lovitura a provocat pagube grave la trei clădiri, care sunt în prezent evaluate pentru a se stabili dacă există riscul de prăbușire.
„Adăposturile au rămas intacte”, a spus el, adăugând că persoanele aflate în interior nu au fost rănite. Comandantul poliției din Tel Aviv Nord a declarat că operațiunile de căutare sunt în curs de desfășurare și că, până în prezent, nimeni nu a necesitat transportarea la spital.
Surse militare israeliene au declarat că, începând de marți dimineață, au fost lansate aproximativ 60 de rachete din Liban către Israel.
Conform surselor din cadrul Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), majoritatea rachetelor au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană israeliene sau au căzut în zone nepopulate.
Uciderea unui contractor militar din Emiratele Arabe Unite „adăugă o nouă dimensiune” tensiunilor dintre EAU și Iran
ACTUALIZARE 18:45 Forțele armate ale Emiratelor Arabe Unite și Ministerul Apărării au dat publicității o declarație în care afirmă că un contractor civil care lucra pentru armata EAU a fost ucis în urma unui atac cu rachete din Iran și confirmă, de asemenea, că cinci membri ai forțelor armate din Emiratele Arabe Unite au fost răniți. Persoanele rănite au fost evacuate și transportate la spital, scrie Al Jazeera.
Este o situație cu totul nouă. Pentru prima dată, asistăm la rănirea unor militari și la uciderea unuia dintre contractanții civili care lucrau pentru armată. Cu siguranță, acest lucru va adăuga o nouă dimensiune la problema deja complicată a relațiilor dintre Emiratele Arabe Unite și Iran, comentează Al Jazeera.
SUA au inițiat contacte cu Iranul privind încetarea războiului, Teheranul fiind dispus să asculte, afirmă o sursă iraniană
ACTUALIZARE 18:40 Statele Unite au inițiat contacte cu Iranul, iar Teheranul este dispus să asculte propuneri „sustenabile” privind încetarea războiului, a relatat CNN, citând o sursă iraniană, scrie Haaretz.
Sursa ar fi afirmat că „în ultimele zile au avut loc contacte între Statele Unite și Iran, inițiate de Washington, dar nimic care să fi ajuns la nivelul unor negocieri propriu-zise”.
Potrivit CNN, sursa a declarat că Iranul a primit mesaje „prin intermediul diverselor părți intermediare pentru a evalua dacă se poate ajunge la un acord privind încetarea războiului”.
O rachetă iraniană a fost interceptată în spațiul aerian libanez
ACTUALIZARE 18:30 O rachetă iraniană a fost interceptată în spațiul aerian libanez pentru prima dată de la începutul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, potrivit a trei surse libaneze de rang înalt din domeniul securității, două dintre acestea afirmând că o navă militară străină a fost responsabilă de interceptare. Informația este furnizată de Al Jazeera.
Agenția națională de știri din Liban a relatat că șrapnelul provenit de la interceptare a căzut peste o serie de orașe din nordul Beirutului și a provocat câteva răniri ușoare.
Cotidianul israelian Haaretz adaugă că una dintre sursele din cadrul serviciilor de securitate libaneze a declarat că interceptarea a fost efectuată de o navă de război străină.
Israelul trebuie să profite de acest „moment istoric” de dialog cu Libanul, consideră șeful diplomației franceze
ACTUALIZARE 17:45 Într-un interviu acordat Agenției France-Presse, Jean-Noël Barrot, care s-a deplasat săptămâna trecută în Liban și apoi în Israel, a făcut apel la armata israeliană „să se abțină” de la desfășurarea de operațiuni de ocupare a unei zone din sudul Libanului, salutând totodată „decizia curajoasă” a Libanului de a-l expulza pe ambasadorul Iranului acreditat la Beirut, scrie Le Monde.
Beirutul a expulzat, de asemenea, „un anumit număr de reprezentanți ai Gărzii Revoluției din Liban”, a menționat ministrul francez. „Nu este un lucru mărunt, sunt decizii majore”, a subliniat Jean-Noël Barrot.
Președintele libanez Joseph Aoun și-a reiterat apelul la o armistițiu și la negocieri cu Israelul, a remarcat Jean-Noël Barrot. „Există un moment de care trebuie să profităm, este unul istoric, iar acel moment este acum”, a estimat ministrul francez. „Iar primul pas este un dialog politic la nivel înalt cu guvernul libanez”, a spus el.
„Am invitat atât autoritățile libaneze, cât și pe cele israeliene, prin intermediul omologului meu, să profite de această oportunitate” și „cât mai repede posibil”, în momentul în care gesturile guvernului libanez „demonstrează că își transformă cuvintele în fapte”, a subliniat el.
Ministrul chinez de Externe solicită inițierea rapidă a negocierilor de pace, într-o convorbire telefonică cu omologul său iranian
ACTUALIZARE 17:40 Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a îndemnat părțile să profite de toate oportunitățile pentru a iniția cât mai curând posibil negocierile de pace, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, citat de Al Jazeera.
„Dialogul este întotdeauna mai bun decât conflictul”, i-a spus Wang lui Araghchi, adăugând că „toate problemele sensibile ar trebui rezolvate prin dialog și negociere, nu prin folosirea forței”.
Araghchi i-a spus lui Wang că „partea iraniană se angajează să pună capăt conflictului în mod cuprinzător, nu doar printr-un armistițiu temporar” și a mulțumit Chinei pentru asistența umanitară acordată, se mai arată în comunicat.
Convorbirea a avut loc „la cererea” părții iraniene, potrivit ministerului.
China rămâne un partener cheie al Iranului, dar a declarat că „nu este de acord” cu atacurile Teheranului asupra statelor din Golf care găzduiesc baze americane și a solicitat un armistițiu.
Iranul și Malaezia discută despre războiul lansat de SUA și Israel
ACTUALIZARE 17:35 Iranul afirmă că ministrul său de Externe a discutat cu omologul său din Malaezia despre impactul războiului dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de alta, reafirmând dreptul Teheranului de a-și apăra „suveranitatea și integritatea teritorială” și subliniind necesitatea de a împiedica utilizarea teritoriilor din regiune pentru atacuri.
Într-o postare pe X, guvernul iranian a declarat că discuțiile au abordat și tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz, precum și eforturile diplomatice mai ample.
Ministrul de Externe al Malaeziei a reiterat opoziția Kuala Lumpur-ului față de ceea ce a descris drept „agresiunea SUA-Israel” și a făcut apel la „reducerea tensiunilor” și „stabilitatea regională”, potrivit guvernului iranian.
De asemenea, el a transmis condoleanțe Iranului pentru „victimele civile ale atacurilor”.
Franța îndeamnă Israelul să nu lanseze o operațiune terestră în sudul Libanului
ACTUALIZARE 17:25 Franța a solicitat Israelului să evite trimiterea de trupe în sudul Libanului, avertizând asupra consecințelor umanitare grave, scrie Al Jazeera.
Ministrul de Externe Jean-Noel Barrot a declarat că Franța îndeamnă Israelul „să se abțină de la astfel de operațiuni terestre, care ar avea consecințe umanitare majore și ar agrava situația deja gravă a țării”.
Declarațiile sale pentru agenția de știri AFP au venit după ce Israelul a anunțat că armata sa intenționează să preia controlul asupra unei zone din sudul Libanului până la râul Litani, la aproximativ 30 km de graniță.
Trump dorește un acord cu Iranul, dar succesul negocierilor este puțin probabil, afirmă oficialii israelieni
ACTUALIZARE 17:20 Președintele SUA, Donald Trump, pare hotărât să ajungă la un acord cu Iranul menit să pună capăt ostilităților din Orientul Mijlociu, au declarat marți trei oficiali israelieni de rang înalt, citați de Haaretz.
Oficialii, care au vorbit sub condiția anonimatului, au spus că consideră improbabil ca Iranul să accepte cererile SUA în cadrul unei noi runde de negocieri, care s-au întrerupt pe 28 februarie odată cu declanșarea războiului SUA-Israel împotriva Iranului.
Aceste cereri ale SUA ar fi inclus probabil restricții asupra programelor nucleare și de rachete balistice ale Iranului.
Trump a scris luni pe rețelele de socializare că SUA și Iranul au purtat discuții „foarte bune și productive” despre o „rezolvare completă și totală a ostilităților din Orientul Mijlociu”.
Iranul a declarat, după postarea lui Trump, că nu au avut loc negocieri.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că Trump credea că există posibilitatea „de a valorifica realizările impresionante obținute de IDF și de armata americană, pentru a realiza obiectivele războiului printr-un acord – un acord care va proteja interesele noastre vitale”.
Prețurile petrolului cresc, pe fondul persistenței întreruperilor în aprovizionare
ACTUALIZARE 17:05 Prețurile petrolului au continuat să crească după ce Iranul a negat că ar fi purtat discuții cu SUA pentru a pune capăt războiului, contrazicându-l pe Donald Trump, care a afirmat că s-ar putea ajunge în curând la un acord, relatează Al Jazeera.
Prețul țițeiului Brent, etalonul internațional, a crescut cu 1,8%, ajungând la 101,77 dolari pe baril.
Înainte de începerea războiului, pe 28 februarie, prețul țițeiului Brent era de 66 de dolari pe baril.
Armata israeliană a atacat stații de alimentare cu combustibil din Liban
ACTUALIZARE 17:00 Armata israeliană afirmă că a atacat ceea ce susține că erau stații de alimentare care „finanțau” activitățile Hezbollahului în întreg Libanul.
Ministrul Apărării: Israelul va controla tot sudul Libanului până la râul Litani, civilii nu se vor întoarce în curând
ACTUALIZARE 16:55 Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a promis că Israelul va controla o „zonă de securitate” până la râul Litani din Liban, iar sute de mii de locuitori din sudul Libanului nu se vor întoarce „până când securitatea nu va fi garantată în nordul Israelului”, scrie Haaretz.
Într-o evaluare militară prezentată marți, Katz a declarat că Forțele Armate Israeliene (IDF) vor „continua să acționeze în Liban cu forță maximă împotriva milițiilor șiite libaneze pro-iraniene Hezbollah”.
El a menționat că toate cele cinci poduri „utilizate de Hezbollah” peste râul Litani au fost aruncate în aer și că „IDF va controla podurile rămase și zona de securitate până la râul Litani”. Katz a anunțat duminică că el și prim-ministrul Benjamin Netanyahu au ordonat IDF să „distrugă imediat toate podurile peste râul Litani pentru a împiedica trecerea agenților și armelor Hezbollah spre sud”.
El a afirmat că guvernul libanez „s-a angajat să dezarmeze Hezbollah” și „nu a făcut nimic”.
El a adăugat că locuințele din sudul Libanului servesc drept „avanposturi teroriste”, comparându-le cu Rafah și Beit Hanoun din Gaza, și a spus că Armata de Apărare a Israelului (IDF) preia o „linie de apărare de primă linie” pe teritoriul libanez și distruge „infrastructura teroristă”.
Șeful armatei franceze: imprevizibilitatea Statelor Unite are un impact asupra securității și intereselor Franței
ACTUALIZARE 16:48 Șeful armatei franceze, Fabien Mandon, a declarat că Statele Unite „rămân un aliat” al Franței, dar „devin din ce în ce mai imprevizibile”, iar această imprevizibilitate are un impact asupra securității și intereselor Franței, relatează Haaretz.
El a a deplâns marţi faptul că Statele Unite devin „tot mai puţin previzibile” şi nu şi-au informat aliaţii cu privire la decizia de a intra în conflict cu Iranul, relatează AFP şi Reuters.
„Relaţia rămâne foarte puternică, dar, din păcate, după o dezangajare din Afganistan în care nu a existat nicio consultare (…), au decis pur şi simplu să intervină în Orientul Apropiat şi Mijlociu fără să ne informeze”, a declarat ofiţerul de rang înalt la deschiderea Forumului de Strategie şi Apărare de la Paris (PDSF).
„Am acţionat imediat, surprinşi de un aliat american care rămâne un aliat, dar care devine din ce în ce mai puţin previzibil şi nu se oboseşte să ne informeze atunci când decide să lanseze operaţiuni militare”, a adăugat el, menţionând că „acest lucru are un impact asupra securităţii noastre şi asupra intereselor noastre”.
Iranienii lipesc fotografii cu premierul spaniol Pedro Sanchez pe rachetele cu care atacă Israelul
ACTUALIZARE 16:45 Iranienii lipesc fotografii cu premierul spaniol Pedro Sanchez pe rachetele cu care atacă Israelul, care conțin citate din declarațiile acestuia împotriva războiului, scrie El Mundo.
Abțibilduri cu declarațiile premierului spaniol Pedro Sanchez împotriva războiului din Iran au fost lipite pe rachetele cu care iranienii atacă Israelul. Fotografia cu autocolantele a fost publicată de agenția oficială de știri iraniană Tasnim, care a declarat că rachetele ”vor fi lansate în curând către teritoriile ocupate”, cu referire la statul Israel.
Acestea conțin un mesaj în engleză și farsi, din discursul anti-război al lui Pedro Sanchez la un recent summit al UE de la Bruxelles: ”Desigur, acest război nu este doar ilegal, ci și inuman”. Pe autocolant mai scrie: ”Vă mulțumesc, domnule prim-ministru”.
Ministrul de Externe din Israel a reacționat pe X/Twitter: ”Regimul iranian vă mulțumește și vă pune cuvintele pe rachetele pe care le lansează asupra civililor din Israel și din lumea arabă. Cum vă simțiți știind că fața și cuvintele dumneavoastră sunt pe aceste rachete?”.
Pedro Sanchez a criticat decizia Statelor Unite și Israelului de a ataca Iranul și a descris acțiunea ca ”nejustificată” și ”periculoasă”. De asemenea, guvernul de la Madrid nu a permis SUA ca bazele sale militare, care sunt operate în comun cu americanii, să fie utilizate pentru atacuri asupra Iranului.
QatarEnergy afirmă că atacurile cu rachete asupra instalației din Ras Laffan au provocat pagube grave
ACTUALIZARE 16:40 QatarEnergy afirmă că atacul de la începutul acestei luni asupra instalației din Ras Laffan a provocat pagube grave.
Compania a adăugat că:
- A declarat forța majoră în contractele de GNL cu Italia, Belgia, Coreea de Sud și China
- Continuă să evalueze impactul total al evenimentelor recente asupra operațiunilor
- Evaluează impactul și calendarul pentru repararea instalațiilor avariate
- Atacurile cu rachete asupra instalației de producție Ras Laffan aparținând companiei, din 18 și 19 martie, au provocat pagube extinse.
- Două unități de procesare a GNL și o unitate de lichefiere a gazelor au fost avariate la Ras Laffan.
Iranul afirmă că a atacat aeronave în apropierea Aeroportului Ben Gurion
ACTUALIZARE 16:30 Armata iraniană susține că a lansat atacuri cu drone asupra infrastructurii de la Aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv și din zona Haifa, informează Al Jazeera.
Jurnaliștii Al Jazeera aflați la fața locului relatează că armata iraniană a declarat că a atacat, încă de dimineață, aeronave de realimentare de la aeroport folosind drone și a afirmat că a vizat, de asemenea, obiective militare și industriale din sectorul aerospațial situate în apropierea aeroportului, precum și în Haifa.
Modi şi Trump au discutat telefonic despre importanţa de a menţine deschisă Strâmtoarea Ormuz
ACTUALIZARE 16:25 Prim-ministrul indian Narendra Modi şi preşedintele american Donald Trump au avut marţi o discuţie telefonică cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv importanţa de a menţine deschisă Strâmtoarea Ormuz, au indicat ambasadorul SUA în India, Sergio Gor, şi premierul indian în postări separate pe platforma X, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Acesta a fost prima convorbire între cei doi lideri de când Statele Unite şi Israelul au lansat atacuri coordonate împotriva Iranului pe 28 februarie.
‘India sprijină dezescaladarea şi restabilirea păcii în cel mai scurt timp. Asigurarea faptului că Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă, sigură şi accesibilă este esenţială pentru întreaga lume’, a declarat Modi în postarea sa.
Conflictul a perturbat sectoare întregi, de la transportul aerian la transportul maritim şi aprovizionarea cu gaze, inclusiv prin închiderea aproape completă a Strâmtorii Ormuz, care serveşte drept cale de trecere pentru 40% din importurile de ţiţei ale Indiei.
Modi a declarat luni în parlament că această criză a declanşat provocări fără precedent pentru India, dar că fundamentele economiei indiene sunt solide şi ţara dispune de rezerve suficiente de petrol, îngrăşăminte şi cărbune pentru a face faţă perturbărilor comerciale şi energetice.
Un oficial al Casei Albe a confirmat convorbirea dintre Trump şi Modi, dar nu a comentat cu privire la cele discutate.
NYT: Prințul moștenitor saudit îl îndeamnă pe Trump să continue războiul împotriva Iranului
ACTUALIZARE 16:20 Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman l-a îndemnat pe președintele american Donald Trump să continue războiul împotriva Iranului, a relatat The New York Times, citând oficiali americani.
Liderul de facto al Arabiei Saudite ar fi spus că atacul Statelor Unite și al Israelului asupra Iranului reprezintă o „oportunitate istorică” de a remodela Orientul Mijlociu.
Conform relatării, guvernul saudit a respins informația într-un răspuns oficial, afirmând că regatul „a susținut întotdeauna o soluționare pașnică a acestui conflict, chiar înainte ca acesta să înceapă”.
Oficialii sauditi au mai spus că „rămân în contact strâns cu administrația Trump și angajamentul lor rămâne neschimbat”.
Războiul din Iran încalcă dreptul internațional, reamintește președintele german
ACTUALIZARE 16:15 Războiul declanșat la 28 februarie împotriva Iranului de către Statele Unite și Israel este „contrar dreptului internațional”; acesta constituie „o eroare politică cu consecințe grave”, a declarat marți președintele german, Frank-Walter Steinmeier, într-o critică usturătoare la adresa politicii externe a președintelui american, Donald Trump.
Steinmeier, al cărui rol, în esență protocolar, îi permite să se exprime mai liber decât alți responsabili politici ai țării, adoptă astfel o poziție mult mai fermă decât cancelarul Friedrich Merz, care a evitat întrebările referitoare la legalitatea războiului.
În general, el a subliniat că încrederea dintre Statele Unite și aliații săi occidentali este „pierdută ”.
„Ruptura este prea profundă, iar încrederea pierdută în politica de mare putere a Statelor Unite este prea mare, nu numai în rândul aliaților lor, ci și, după cum constat, la nivel mondial”, a declarat Steinmeier, într-un discurs rostit la Berlin cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Ministerului Afacerilor Externe german.
Israelul stabilește un standard „îngrozitor” în războiul modern, afirmă un denunțător din cadrul Pentagonului
ACTUALIZARE 16:10 Israelul a stabilit un standard „îngrozitor” în războiul modern, afirmă Wes Bryant, un denunțător din cadrul Pentagonului, scrie Al Jazeera.
Fostul șef al departamentului de evaluare a victimelor civile din cadrul Pentagonului a discutat cu jurnaliștii de la AJ+ despre modul în care acțiunile ilegale ale SUA, de la America Latină până în Orientul Mijlociu, urmează exemplul Israelului în ceea ce privește nerespectarea dreptului internațional și a vieții civile.
Pentagon whistleblower Wes Bryant spoke with @yelmjouie about how illegal U.S. actions spanning the globe follow Israel’s flagrant disregard for international law and civilian life. pic.twitter.com/21wyNYO5Pi
— AJ+ (@ajplus) March 23, 2026
Pakistanul se oferă să găzduiască negocierile de pace pentru a pune capăt războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului
ACTUALIZARE 16:00 Prim-ministrul Pakistanului a declarat marți că este dispus să găzduiască negocierile dintre Statele Unite și Iran privind încetarea războiului, la o zi după ce președintele american Donald Trump a amânat amenințările de a bombarda centralele electrice iraniene, în urma unor discuții pe care le-a calificat drept „productive”, scrie Reuters, preluată de Haaretz.
Într-o postare pe X, prim-ministrul Shehbaz Sharif a declarat că Pakistanul salută și susține pe deplin eforturile în curs de desfășurare pentru continuarea dialogului în vederea încetării războiului din Orientul Mijlociu.
„Sub rezerva acordului SUA și Iranului, Pakistanul este pregătit și onorat să fie gazda care va facilita discuții semnificative și concludente pentru o soluționare cuprinzătoare a conflictului actual”, a spus el.
Semiluna Roşie anunţă că 82.000 de structuri civile au fost lovite în Iran
ACTUALIZARE 15:40 Atacurile asupra Iranului lansate de forţele americane şi israeliene au lăsat peste 82.000 de structuri civile avariate sau distruse, a raportat marţi Semiluna Roşie Iraniană, relatează dpa, preluată de Agerpres.
Printre structurile avariate se numără 62.000 de locuinţe, 281 de centre medicale, spitale şi farmacii, a declarat şeful organizaţiei, Pirhossein Kolivand.
El a adăugat că 498 de şcoli au fost avariate în atacuri directe sau atacuri lansate în vecinătatea lor şi că organizaţia sa a fost, de asemenea, vizată. Rachetele au lovit 17 centre de salvare şi 12 ambulanţe, a spus Kolivand.
El a făcut referire la un incident din Lar, în sudul ţării.
„Nu a mai rămas absolut nimic din ambulanţa care a fost lovită în timp ce transporta persoane rănite”, a declarat el într-un videoclip publicat de Semiluna Roşie.
Iranul își înăsprește poziția de negociere (presă)
ACTUALIZARE 15.26: Reuters pare să confirme un reportaj difuzat luni de postul israelian de televiziune Channel 12 cu privire la cererile Iranului privind încetarea focului, notează Times of Israel.
Trei surse de rang înalt din Teheran au declarat agenției de știri că poziția de negociere a țării s-a înăsprit considerabil de la începutul războiului, Gărzile Revoluționare exercitând o influență tot mai mare asupra procesului decizional, și că Iranul va solicita concesii semnificative din partea Statelor Unite în cazul în care eforturile de mediere vor duce la negocieri serioase.
În cadrul oricăror negocieri cu SUA, Iranul nu ar cere doar încetarea războiului, ci și concesii care ar putea constitui „linii roșii” pentru președintele american Donald Trump — garanții împotriva unor viitoare acțiuni militare, despăgubiri pentru pierderile suferite în timpul războiului și controlul oficial asupra Strâmtorii Ormuz, au precizat sursele.
Iranul ar refuza, de asemenea, să negocieze orice limitări ale programului său de rachete balistice, conform surselor, o chestiune care a reprezentat o linie roșie pentru Teheran în timpul discuțiilor care aveau loc când SUA și Israelul și-au lansat atacul luna trecută.
Libanul îl expulzează pe ambasadorul Iranului
ACTUALIZARE 15.02: Libanul l-a declarat pe ambasadorul Iranului în țară persona non grata și i-a cerut să părăsească țara până duminică, pe fondul conflictului regional, notează Times of Israel.
Ministrul libanez de externe, Youssef Raggi, scrie pe X: „L-am instruit astăzi pe secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe și Emigranților să-l convoace pe însărcinatul cu afaceri al Iranului în Liban pentru a-l informa cu privire la decizia de a retrage acreditarea ambasadorului iranian desemnat, Mohammad Reza Shibani, de a-l declara persona non grata și de a-i solicita să părăsească teritoriul libanez până cel târziu la 29 martie 2026.”
Ministerul îl cheamă, de asemenea, pe ambasadorul libanez în Iran pentru consultări, invocând ceea ce descrie drept o încălcare din partea Teheranului a normelor diplomatice și a practicilor consacrate între cele două țări.
Libanul a fost antrenat în război de către Hezbollah, gruparea iraniană care acționează prin intermediari, care a refuzat cererile guvernului de a se dezarma și a continuat să atace Israelul, ceea ce a dus la o campanie intensă de bombardamente israeliene și la operațiuni terestre în sudul Libanului, precum și la strămutarea a peste un milion de persoane.
Peste 460 de oameni ar fi fost arestați în Iran (presă)
ACTUALIZARE 14.38: Autoritățile iraniene au anunțat arestarea a 466 de persoane acuzate că ar fi încercat să destabilizeze țara prin activitatea lor online, au relatat mass-media de stat, pe fondul continuării conflictului cu SUA și Israelul, conform Times of Israel.
„Aceste persoane au încercat să semene confuzie în rândul opiniei publice, să creeze teamă și anxietate în societate, să promoveze nesiguranța și să răspândească propagandă în favoarea inamicului” pe internet, relatează agenția de știri de stat IRNA, citând poliția iraniană.
Agenția de știri nu precizează natura exactă a activității online și nici perioada în care au avut loc arestările.
Autoritățile iraniene au întrerupt complet accesul la internet de la izbucnirea conflictului, pe 28 februarie, în urma atacurilor americane și israeliene asupra țării.
Organizația de monitorizare a internetului Netblocks a scris pe X că „blocarea internetului în Iran a ajuns la a 25-a zi, după 576 de ore”.
De aproape o lună, doar câteva persoane autorizate au avut acces la internetul global în Iran. Ceilalți au încercat să ocolească blocajul conectându-se sporadic prin VPN-uri sau prin Starlink — o infracțiune pedepsită cu închisoarea în Iran.
Qatarul nu este implicat în discuțiile SUA-Iran, anunță MAE al țării
ACTUALIZARE 14.28: Qatarul nu este implicat în medierea niciunui proces de negocieri între SUA și Iran, a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al țării, conform NBC News.
Acest stat mic, dar bogat din Golf, a acționat adesea ca mediator în Orientul Mijlociu, contribuind recent la negocierea unui armistițiu în 2024 între Israel și Hamas.
Însă, răspunzând la o întrebare adresată de NBC News în cadrul unei conferințe de presă la Doha, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed al-Ansari, a declarat că țara sa nu joacă niciun rol în cadrul negocierilor.
„Qatarul nu este implicat în aceste discuții. Punctul nostru de vedere cu privire la orice discuții, dacă acestea există, este în concordanță cu poziția noastră fermă, bazată pe principii, conform căreia toate conflictele se vor încheia la masa negocierilor, și susținem toate aceste eforturi”, a afirmat el.
„Nu cunosc detaliile negocierilor actuale, dar suntem gata să ajutăm, desigur, dacă există vreun rol pentru Qatar. Însă, în acest moment, preocuparea noastră este să sprijinim aceste eforturi și să oprim atacurile asupra țării noastre.”
Netanyahu a organizat o serie de întâlniri la nivel înalt după anunțul lui Trump
ACTUALIZARE 14.11: După anunțul surpriză făcut luni de președintele american Donald Trump, potrivit căruia se află în negocieri cu Iranul pentru încetarea războiului, Benjamin Netanyahu organizează o serie de întâlniri la nivel înalt pentru a discuta următoarele etape ale campaniei.
Prim-ministrul israelian i-a convocat aseară pe liderii partidelor din coaliție pentru a discuta despre aceste negocieri și despre impactul lor asupra războiului, a declarat pentru The Times of Israel biroul unuia dintre miniștri.
În această dimineață, Netanyahu s-a întâlnit cu șefii serviciilor de securitate pentru a discuta același subiect.
Unii înalți oficiali israelieni, care au dorit să rămână anonimi, au declarat presei israeliene și agenției Reuters că Trump pare hotărât să pună capăt războiului printr-un acord negociat, dar că ei consideră acest rezultat improbabil în prezent, deoarece Iranul nu va accepta cererile Statelor Unite.
Purtătorul de cuvânt al armatei iraniene: Forțele vor lupta „până la victoria completă”
ACTUALIZARE 13.50: Purtătorul de cuvânt al comandamentului militar suprem al Iranului a declarat că forțele armate ale țării vor lupta „până la victoria completă”, conform Al Jazeera.
În declarațiile sale, transmise de televiziunea de stat, Ali Abdollahi Aliabadi, reprezentant al Cartierului General Central Khatam-al Anbiya, a afirmat: „Puternicele forțe armate ale Iranului sunt mândre, victorioase și neclintite în apărarea integrității Iranului, iar această cale va continua până la victoria completă”.
Generalul nu a precizat cum ar arăta „victoria completă”, dar se pare că armata iraniană încerca să avertizeze împotriva oferirii de concesii în cadrul unor eventuale negocieri cu SUA, notează sursa citată.
Iranul are un nou șef al Consiliului de Securitate (presă)
ACTUALIZARE 13.10: Iranul l-a numit pe Mohammad Bagher Zolghadr în funcția de nou secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională, potrivit agenției de știri iraniene IRNA, care citează un comunicat al biroului prezidențial, relatează Al Jazeera.
Zolghadr îl înlocuiește pe Ali Larijani, care a fost asasinat săptămâna trecută.
Acesta a fost comandant al Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și a ocupat mai multe funcții de rang înalt în structura guvernamentală a Iranului, printre care cea de adjunct al șefului departamentului de strategie al sistemului judiciar timp de opt ani, până în 2020.
Zolghadr a ocupat funcțiile de șef al Statului Major Interarme al IRGC, comandant-șef adjunct al IRGC și adjunct al șefului departamentului de securitate și aplicare a legii din cadrul Ministerului de Interne.
Israelul anunță că va institui o „zonă de securitate” în sudul Libanului
ACTUALIZARE 13.02: Armata israeliană va controla podurile rămase peste râul Litani din Liban și zona situată la sud de râu, a declarat ministrul israelian al apărării, conform Al Jazeera.
Israel Katz a adăugat că Israelul a aruncat în aer toate podurile peste râul Litani pe care, potrivit lui, Hezbollah le-a folosit pentru a transporta arme și combatanți, și că armata israeliană va „controla podurile rămase și zona de securitate până la Litani”.
Israelul va institui o „zonă de securitate” în sudul Libanului, care se va întinde până la râul Litani, provocând strămutarea pe termen nelimitat a sute de mii de locuitori libanezi, a afirmat el, adăugând că „sute de mii de locuitori din sudul Libanului care s-au refugiat spre nord nu se vor întoarce la sud de râul Litani până când nu va fi asigurată securitatea locuitorilor din nord”.
Mojtaba Khamenei ar fi aprobat negocierile cu SUA (presă)
ACTUALIZARE 12.22: Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, l-a informat în secret pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff, că Mojtaba Khamenei a aprobat demararea unor negocieri în vederea încheierii unui eventual acord, a relatat marți Al Arabiya, citând ziarul israelian Yedioth Ahronoth. Detalii aici.
Ofițer al Gărzii Revoluționare Islamice: Iranul va „paraliza” SUA
ACTUALIZARE 10.40: Mohsen Rezaee, un ofițer de rang înalt al Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și membru al influentului Consiliu de Discernământ al Interesului Național din Iran, a declarat că Iranul va „paraliza” Statele Unite și va „scufunda” navele acestora în Golful Persic în cazul în care SUA vor ataca infrastructura iraniană, așa cum a amenințat anterior Trump, conform Al Jazeera.
„Termenele finale pentru salvarea Americii se apropie” și nu mai este „mult timp pentru a salva Statele Unite din acest impas”, a declarat Rezaee, potrivit agenției de știri de stat IRNA.
Presa iraniană susține că infrastructura energetică a țării a fost atacată
ACTUALIZARE 10.03: Presa iraniană relatează că atacurile americano-israeliene au vizat două instalații de gaze și o conductă, la câteva ore după ce Trump a renunțat la amenințarea de a ataca infrastructura energetică, relatează Al Jazeera.
„În cadrul atacurilor în curs de desfășurare ale inamicului sionist și american, au fost vizate clădirea administrației de gaze și stația de reglare a presiunii gazelor de pe strada Kaveh din Isfahan”, a declarat agenția de știri Fars. Aceasta a adăugat că instalațiile din centrul Iranului au fost „parțial avariate”.
Aceasta a precizat că un atac a vizat, de asemenea, conducta de gaz a centralei electrice Khorramshahr, din sud-vestul țării.
Israelul anunță că a lovit două sedii ale serviciilor de informații ale IRGC
ACTUALIZARE 09.55: În timpul valurilor de atacuri aeriene din Iran de ieri și din timpul nopții, Forțele Aeriene Israeliene au lovit depozite de rachete balistice și diverse sedii ale regimului iranian, potrivit Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), relatează Times of Israel.
Armata israeliană a precizat că ieri, la Teheran, a lovit două sedii ale serviciilor de informații ale Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și un sediu al Ministerului Informațiilor din Iran.
Tot în capitală, avioanele IAF au lovit depozite de arme și sisteme de apărare aeriană, afirmă armata.
În timpul nopții, potrivit IDF, au fost lovite peste 50 de ținte în nordul și centrul Iranului, inclusiv locații folosite pentru depozitarea și lansarea rachetelor balistice.
De ce și-a amânat Donald Trump ultimatumul
ACTUALIZARE 08.58: Miniștrii de Externe din Egipt, Turcia, Arabia Saudită și Pakistan s-au reunit, joi, înainte de zori, la Riad, pentru discuții menite să găsească o rampă de acces diplomatică la războiul din Iran. Însă exista o mare problemă, potrivit oficialilor arabi implicați în discuții: găsirea unui omolog în Iran cu care să negocieze, potrivit Wall Street Journal. Detalii aici.
Șase morți și nouă răniți în provincia Azerbaidjanul de Est
ACTUALIZARE 08.54: Cel puțin șase persoane au fost ucise și nouă rănite în urma unui atac american-israelian care a lovit una dintre zonele rezidențiale din provincia Azerbaidjanul de Est, potrivit Agenției de știri a studenților iranieni (ISNA), relatează Al Jazeera.
ISNA a citat declarațiile unor oficiali provinciali, potrivit cărora atacul a lovit regiunea Shahid Mofatteh din provincie, situată în nord-vestul Iranului, în apropierea graniței cu Armenia, Azerbaidjanul și Turcia.
Pakistanul este „întotdeauna dispus să găzduiască discuții”
ACTUALIZARE 08.32: Pakistanul este „întotdeauna dispus să găzduiască discuții”, cu condiția ca „părțile să dorească” acest lucru, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al țării.
Tahir Andrabi a declarat pentru BBC că Pakistanul „a militat în mod constant pentru dialog și diplomație în vederea promovării păcii și stabilității în regiune”.
Au existat speculații potrivit cărora înalți oficiali americani s-ar putea întâlni cu oficiali iranieni în Pakistan. Andrabi nu a confirmat și nici nu a infirmat faptul că ar fi avut loc discuții cu vreuna dintre părți cu privire la organizarea unor întâlniri.
Casa Albă a avertizat anterior că situația este „fluidă” și a precizat că nu a fost anunțată nicio întâlnire oficială între liderii de vârf ai SUA și Iran.
Nu a existat nicio declarație publică cu privire la discuțiile dintre oficialii pakistanezi și înalții oficiali americani.
Patru răniți în Israel după un atac iranian cu rachete
ACTUALIZARE 08.12: Au fost raportate lovituri în centrul orașului Tel Aviv în urma celui mai recent atac cu rachete din partea Iranului. Potrivit organizației Magen David Adom, patru persoane ar fi fost rănite ușor, relatează Times of Israel.
Mai multe clădiri și vehicule au fost avariate.
Personalul medical a anunțat că patru persoane au primit îngrijiri medicale la locul impactului rachetei balistice iraniene în Tel Aviv în această dimineață, dar niciuna nu a necesitat spitalizare.
„Imediat ce am primit informații despre impact, am intervenit cu forțe numeroase și am ajuns la fața locului în câteva minute. Am găsit distrugeri, fum și haos. Am început imediat operațiunile de căutare. Cele patru victime se deplasau pe propriile picioare, starea lor fiind ușoară, și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare”, a declarat un membru al echipei medicale Magen David Adom.
Arabia Saudită și EAU se apropie de o implicare activă în lupta împotriva Iranului (presă)
ACTUALIZARE 08.10: Se pare că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite se apropie tot mai mult de o implicare activă în lupta împotriva Iranului, pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu se prelungește, relatează Times of Israel, citând WSJ.
Potrivit Wall Street Journal, statele din Golf „se îndreaptă încet” către un rol mai activ, după ce Riadul a permis forțelor americane să utilizeze o bază aeriană situată pe teritoriul său.
O sursă citată de publicație a declarat că este „doar o chestiune de timp” până când Arabia Saudită va intra în război, după ce ministrul său de externe a afirmat săptămâna trecută că răbdarea țării față de atacurile iraniene „nu este nelimitat
Cum folosește Netanyahu confruntarea cu Iranul pentru a-și salva cariera politică
ACTUALIZARE 08.09: Confruntarea cu rețeaua de influență a Iran devine nu doar o miză de securitate pentru Israel, ci și un test personal pentru premierul Benjamin Netanyahu. Pe fondul presiunilor interne și al unei anchete sensibile legate de evenimentele de pe 7 octombrie (n.r. atacurile conduse de Hamas din 7 octombrie 2023), liderul de la Tel Aviv încearcă să transforme confruntarea cu Iran și cu aliații săi regionali într-un argument politic care să-i consolideze poziția și să-i redefinească moștenirea politică, arată The Guardian. Detalii aici.
Decizia lui Trump de a ataca Iranul este o greșeală strategică „mult mai mare decât războiul din Irak”
ACTUALIZARE 08.06: Mulți experți au crezut că decizia fostului președinte american George W. Bush de a invada Irakul în 2003 a fost cea mai mare greșeală strategică făcută de Statele Unite, cel puțin de la Războiul din Vietnam și până în prezent. Decizia lui Donald Trump de a lansa o campanie lungă de bombardamente contra Iranului împreună cu Israelul a fost o eroare încă și mai mare ce va avea consecințe strategice mult mai grave, scrie fostul reprezentant permanent al Statelor Unite la NATO, Ivo Daalder, în Politico. Detalii aici.
Știrea inițială: Discuțiile directe privind încetarea războiului cu Iranul ar putea avea loc la Islamabad încă din această săptămână, au declarat luni pentru Reuters un oficial pakistanez și o a doua sursă, potrivit Haaretz.
Oficialul pakistanez a declarat că vicepreședintele SUA, JD Vance, precum și trimișii SUA Steve Witkoff și Jared Kushner, ar urma să se întâlnească cu oficiali iranieni la Islamabad în această săptămână, în urma unei convorbiri telefonice între Trump și șeful armatei pakistaneze.
Biroul prim-ministrului pakistanez și Ministerul de Externe nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters.
La Teheran, consilierul ayatollahului Mojtaba Khamenei, generalul Mohsen Rezaei, a declarat că actualul conflict nu se va limita la „12 zile” și că, de fapt, durează de zeci de ani.
„Războiul va continua până când toate daunele vor fi compensate integral, toate sancțiunile economice vor fi ridicate și se vor oferi garanții că Statele Unite nu se vor amesteca în afacerile interne ale Iranului”, a spus el.
Potrivit acestuia, nu este vorba de un conflict pe termen scurt, ci de un „război de 47 de ani” — așa că și cerințele sunt maxime.
Piețele bursiere americane se redresează după ce Trump a amânat atacul asupra centralelor electrice iraniene
Cei trei indici bursieri principali din SUA au încheiat ziua cu o creștere de peste 1%, pe fondul scăderii prețurilor petrolului, după ce Donald Trump a declarat că a ordonat armatei să amâne atacurile asupra centralelor electrice iraniene, scrie Al Jazeera.
După scăderea înregistrată săptămâna trecută, acțiunile americane au înregistrat o revenire bruscă în urma afirmațiilor președintelui potrivit cărora SUA au purtat „discuții productive” cu Teheranul – o afirmație pe care Iranul a negat-o.
Pe fondul stabilizării prețurilor petrolului cu peste 10% astăzi, cei trei indici bursieri principali de pe Wall Street au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi de la 6 februarie.
Donald Trump a afirmat luni că o „schimbare de regim”este în curs în Iran, amenințând în același timp că va „continua să bombardeze fără milă” în cazul în care negocierile în curs cu un grup de lideri iranieni neidentificați ar eșua. Unul s-ar detașa însă, potrivit lui Trump.
Nu este clar cu cine au purtat discuții Statele Unite. Donald Trump nu a menționat numele acelei persoane, ci a spus doar: „Nu vreau să fie ucis”.
Cu toate acestea, Axios scrie, pe baza informațiilor furnizate de un oficial israelian, că Steve Witkoff și Jared Kushner, doi negociatori ai președintelui, au purtat discuții cu președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, care are legături cu liderul suprem și dispune de relații solide în Iran.
Cert este că nu știm cu adevărat cu cine au purtat americanii discuții. Știm că Iranul afirmă că nu este implicat în negocieri. Dar rezultatul este o pauză de cinci zile în amenințarea lui Trump de a ataca principalele instalații energetice ale Iranului.
Oficiali americani: Minele iraniene amenință Strâmtoarea Ormuz pe fondul unor negocieri tensionate, relatează CBS
Oficiali americani, citând informații recente ale serviciilor secrete americane, au declarat pentru CBS News că aproximativ o duzină de mine navale iraniene se află în prezent în Strâmtoarea Ormuz, o rută vitală de tranzit al petrolului. Un oficial a afirmat că numărul ar putea fi puțin mai mic, scrie Haaretz.
Președintele Donald Trump a atenuat amenințările anterioare de a lovi centralele electrice ale Iranului, spunând că strâmtoarea „va fi deschisă foarte curând, dacă acest lucru funcționează”, adăugând că controlul asupra fluxului de petrol din strâmtoare va fi în cele din urmă împărțit între „mine și Ayatollah, oricine ar fi Ayatollahul”, a relatat CBS. Teheranul a negat că ar fi avut loc vreo discuție directă.
Oficialii americani au subliniat amenințarea reprezentată de minele iraniene: Maham 3 este o mină magneto-acustică ancorată care se poate activa fără contact, în timp ce Maham 7, o „mină adezivă” care se așează pe fundul apei, este concepută pentru a evita detectarea și a viza nave de dimensiuni medii, ambarcațiuni de debarcare și submarine mici. Ambele pot fi lansate de pe bărci mici sau aeronave, a scris CBS, citând experți în armament.
Raportul menționează că Comandamentul Central al SUA a efectuat multiple atacuri asupra navelor iraniene de amplasare a minelor și asupra depozitelor de mine, inclusiv pe Insula Kharg, vizând peste 120 de nave și 44 de mijloace de amplasare a minelor. Casa Albă afirmă că partenerii internaționali sprijină eforturile de prevenire a perturbării fluxurilor energetice globale.
Impactul economic și public continuă. Aproximativ 20% din petrolul mondial trecea prin strâmtoare înainte de începerea războiului pe 28 februarie, iar prețurile la benzină din SUA au crescut brusc.
Consiliul de Securitate al ONU analizează o rezoluție privind utilizarea forței în Strâmtoarea Ormuz
Consiliul de Securitate al ONU negociază un proiect de rezoluție prezentat de Bahrain pentru a autoriza statele să utilizeze „toate mijloacele necesare” în vederea asigurării libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz, potrivit unor informații care citează surse diplomatice.
Proiectul de text, consultat de AFP, cere, de asemenea, ca Iranul „să înceteze imediat toate atacurile împotriva navelor comerciale și orice încercare de a împiedica tranzitul legal sau libertatea de navigație” în și în jurul strâmtorii, scrie Al Jazeera.
În mod normal, aproximativ o cincime din petrolul brut și gazul natural lichefiat la nivel mondial trec prin Strâmtoarea Ormuz.
Proiectul de rezoluție propune să se permită statelor membre „să utilizeze toate mijloacele necesare” – inclusiv în apele teritoriale ale statelor riverane din interiorul sau de-a lungul strâmtorii – „pentru a asigura tranzitul și pentru a reprima, neutraliza și descuraja încercările de a închide, obstrucționa sau interfera în alt mod cu navigația internațională” din această zonă.
Proiectul amenință, de asemenea, cu sancțiuni țintite împotriva celor care „subminează drepturile și libertățile de navigație” în strâmtoare.
Șansele sale de aprobare de către Consiliu, unde cei cinci membri permanenți au drept de veto, rămân neclare.
Bahrain, acționând în numele statelor din Golf, a stat în spatele unei rezoluții adoptate de Consiliu la mijlocul lunii martie, care cerea „încetarea imediată” a atacurilor iraniene împotriva statelor din Golf și a Iordaniei.
