Calificare de infarct cu Istvan Kovacs la centru! Cât s-a terminat AS Roma – Bologna, meci cu ȘAPTE goluri și două penalty-uri acordate pentru sferturile Europa League

Moderator ZIAR NOVA
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Bologna s-a calificat în sferturi după un meci de infarct

Bologna a deschis scorul în minutul 22 prin Samuel Iling-Junior Rowe, însă Roma a reacționat rapid și a egalat în minutul 32, prin fundașul Evan Ndicka.

Până la pauză, oaspeții au revenit în avantaj după un penalty transformat de Federico Bernardeschi.

După reluare, Bologna s-a desprins la două goluri. Santiago Castro a făcut 3-1 în minutul 58. Roma nu a cedat și a redus din diferență printr-un penalty executat de Donyell Malen, în minutul 69.

Finalul timpului regulamentar a fost dramatic: Lorenzo Pellegrini a egalat în minutul 80 și a trimis meciul în prelungiri.

Golul decisiv a venit în prima repriză a timpului suplimentar. Nicolo Cambiaghi a marcat în minutul 111 și a stabilit scorul final, 4-3 pentru Bologna.

Meciul a fost condus de brigada românească formată din Istvan Kovacs, ajutat de Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce al patrulea oficial a fost Szabolcs Kovacs.

În sferturile competiției, Bologna o va întâlni pe Aston Villa, echipă care a trecut de Lille. Meciurile din această fază vor avea loc pe 8/10 aprilie (turul) și 16/17 aprilie (returul).

–––––

știre inițială

LIVE TEXT pe Sport.ro începând cu ora 19:45 și continuând cu ora 22:00 se dispută meciurile retur din optimile Europa League.

Portarul român Andrei Ionuț Radu și Celta Vigo luptă pentru calificarea în sferturi cu Olympique Lyon, iar derby-ul italian AS Roma – Bologna este arbitrat de Istvan Kovacs, centralul care a distrus derby-ul Rapid – Dinamo din Superligă.

Olympique Lyon – Celta Vigo 0-2 (Rueda 61, Jutgla 90+2), cu Andrei Ionuț Radu (în tur 1-1)

FINAL: Celta Vigo s-a calificat în sferturile Europa League cu scorul de 3-1 la general.

Min. 90+6: Tagliafico (Lyon) a încasat al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. 

Min. 19: Moussa Niakhate (Lyon) încasează cartonașul roșu. 

Midtjylland – Nottingham Forest 1-2 (Erlic 69 / Dominguez 40, Yates 52 – în tur 1-0)

FINAL: Nottingham s-a calificat, după ce s-a impus la loviturile de departajare cu scorul de 3-0. 

Update: Calificarea se va decide în prelungiri.

Freiburg – Genk 5-1 (Ginter 19, Metanovic 25, Grifo 53, Suzuki 57, Eggestein 79 / Smets 39 – în tur 0-1)

FINAL: Freiburg s-a calificat în sferturile Europa League.

Sporting Braga – Ferencvaros Budapesta 4-0 (în tur, 0-2)

Meciul s-a disputat miercuri.

Au spus-o și italienii: ”Arbitrul Istvan Kovacs, un dezastru”!

După ce a făcut praf derby-ul Rapid – Dinamo, centralul va conduce Roma – Bologna din Europa League.

Istvan Kovacs a greșit flagrant în derby-ul Rapid – Dinamo din play-off-ul Superligii, dar marți s-a anunțat oficial că arbitrul din Carei va oficia la centru în AS Roma – Bologna din returul optimilor Europa League!

Reacția italienilor nu a întârziat să apară. 

”Roma – Bologna, arbitrat de Kovacs: fără înfrângere cu el la centru, dar un dezastru la Glasgow și Tirana”, a titrat publicația Siamo La Roma, care detaliază:

”Kovacs a fost arbitrul finalei de la Tirana, câștigată de Roma împotriva lui Feyenoord. Roma este echipa italiană care a avut cel mai des de-a face cu arbitrul român, cu nu mai puțin de 5 meciuri arbitrate de acesta, la fel ca și Inter. <<I giallorossi>> nu au pierdut niciodată cu el.

Ultima sa întâlnire cu <<I giallorossi>> datează din decembrie anul trecut, când Kovacs a arbitrat meciul cu Celtic la Glasgow, în faza grupelor. Roma s-a impus cu 3-0, dar arbitrajul românului a fost dezastruos. Arbitrul a acordat scoțienilor un penalty nejustificat, după ce Engels a alunecat pe terenul ud. În plus, a acordat prea ușor cartonașe galbene unor jucători giallorossi.

Chiar și în finala de la Tirana a comis câteva erori foarte grave, cum ar fi neeliminarea lui Senesi, care l-a oprit pe Abraham în timp ce acesta se îndrepta spre poartă la începutul reprizei a doua”.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *