Oltenii pot pierde poziția de lider în clasament încă din prima etapă, în cazul în care Rapid o va învinge pe Dinamo.
Pavel Badea: ”Bancu, ieșit din formă! Baiaram, inexistent!”
Pavel Badea, președintele de la Universitatea Craiova, i-a criticat dur pe doi dintre jucătorii oltenilor, Nicușor Bancu și Ștefan Baiaram, doi dintre cei mai importanți fotbaliști din Bănie. Oficialul Craiovei s-a arătat dezamăgit de prestațiile celor doi și a transmis că Bancu a fost complet ieșit din formă, în timp ce Baiaram nu a existat pe teren.
”Un meci nereușit. Un meci în care echipa nu a jucat mai nimic. Mulți jucători care nu s-au prezentat la nivelul pe care l-am văzut în acest campionat. Bancu, ieșit din formă! Baiaram, inexistent! Nu-mi vine să cred că au jucat atât de slab. Pentru a îndeplini obiectivul trebuie să joci fotbal, iar astăzi nu am făcut-o.
Nu cred că motivul pentru care echipa s-a prezentat atât de slab este absența lui Coelho. Cred că este doar o zi proastă și sper că nu se va mai repeta”, a spus Pavel Badea.
