Moldova va disputa două partide amicale în luna martie: pe 26, tricolorii de peste Prut vor întâlni selecționata Lituaniei, pe stadionul Zimbru din Chișinău, iar pe 30 vor juca la Nicosia cu Cipru.
Selecționerul Lilian Popescu a anunțat lista stranierilor convocați pentru aceste partide.
Șase dintre aceștia joacă în România și interesant este că jumătate dintre ei provin de la echipe din Liga 2: Daniel Dumbravanu (FC Voluntari), Ion Cărăruș (Corvinul Hunedoara) și Alexandru Boiciuc (FC Bihor).
Ion Cărăruș (foto), de la liderul invincibil din divizia secundă Corvinul, este chiar debutant.
Stranierii convocați la naționala Moldovei pentru meciurile din această lună
Portar:
Cristian Avram (Araz-Naxçıvan PFK, Azerbaidjan, 16 meciuri)
Fundași:
Artur Craciun (LKS Lodz, Polonia, 38), Ioan-Călin Revenco (Tatran Prešov, Slovacia, 26/1), Vladislav Baboglo (FC Karpaty Lviv, Ucraina, 24/2), Daniel Dumbravanu (FC Voluntari, România, 10), Mihail Gherasimencov (Vancouver Whitecaps FC, Canada, 3), Daniel Tonica (FC Torino, Italia, 0)
Mijlocași:
Vadim Rața (FC Argeș, România, 61/3), Victor Stînă (Bnei Yehuda, Israel, 26/3), Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani, România, 10/1), Sergiu Perciun (FC Torino, Italia, 7), Teodor Lungu (Unirea Slobozia, România, 1), Ion Cărăruș (Corvinul Hunedoara, România, 0)
Atacant:
Alexandru Boiciuc (FC Bihor, România, 13)
Info: FMF
Moldova, în Liga C din Liga Națiunilor 2026-2027
Naționala Moldovei va evolua în sezonul 2026-2027 al Ligii Națiunilor în Grupa C3, alături de reprezentativele similare din Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe.
Tricolorii lui Lilian Popescu vor debuta în această campanie pe 26 septembrie 2026, în deplasare, contra Slovaciei, iar după trei zile Moldova va găzdui pe terenul Zimbru selecționata din Insulele Feroe.
Foto: Andrei Apolzan/SPORT PICTURES, FC Corvinul 1921 Hunedoara
