Operațiunea „Răgetul leului / Epic Fury”: SUA și Israelul au atacat Iranul. Teheranul a țintit bazele americane din Golful Persic

Moderator Florin Mihai
38 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Israelul și SUA au lansat sâmbătă dimineață ceea ce ministrul Apărării de la Tel Aviv a numit „un atac preventiv” asupra Iranului. Donald Trump a confirmat, într-un video publicat pe Truth Social, implicarea Americii și a spus că obiectivul este protejarea SUA prin „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”. Ayatollahul Khamenei nu s-ar afla la Teheran, unde au fost raportate mai multe explozii. Atacul, desfășurat sub numele „Roaring Lion” (Răgetul Leului, n.r.), care a avut loc după ce Israelul și Iranul s-au angajat într-un război aerian de 12 zile în iunie 2025, vine în urma avertismentelor repetate ale SUA și Israelului că vor lovi din nou dacă Iranul va continua programele sale nucleare și balistice. Operațiunea este prevăzută să dureze mai multe zile. Departamentul de război al SUA vorbește despre operațiunea „Epic Fury”. Bazele SUA din zona Golfului Persic au fost atacate cu rachete.

Israelul va mobiliza circa 70.000 de rezerviști în timpul operațiunii „Răgetul leului”

ACTUALIZARE 13:11 Armata israeliană a declarat că va mobiliza aproximativ 70.000 de soldați de rezervă în următoarele ore și zile, în principal pentru a întări apărarea aeriană a țării, comanda frontului intern și apărarea de-a lungul granițelor sale.

Israelul încă evaluează atacurile inițiale, care au lovit o serie de ținte, inclusiv persoane considerate esențiale în mașina de război iraniană, potrivit unui oficial militar israelian care a informat reporterii sub condiția anonimatului, în conformitate cu regulile armatei. Oficialul a refuzat să dea detalii despre identitatea acestor ținte. El a spus că Iranul a lansat până acum zeci de rachete asupra Israelului, notează New York Times.

Rachete iraniene interceptate de Iordania Emiratele Arabe Unite 

ACTUALIZARE 13:08 Agenția de știri oficială a Iordaniei a raportat că armata țării a interceptat două rachete balistice care au pătruns în spațiul său aerian și aveau ca țintă teritoriul său. Autoritățile nu au precizat de unde au fost lansate rachetele.

Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a declarat într-un comunicat că a interceptat o serie de rachete balistice iraniene și că o persoană din capitala Abu Dhabi a murit în urma căderii unor resturi. „EAU își rezervă dreptul de a răspunde la această escaladare și de a lua toate măsurile necesare pentru a-și proteja teritoriul, cetățenii și rezidenții”, se arată în comunicat.

Un oficial al Kata’ib Hezbollah, un grup militant irakian aliat cu Iranul, a declarat că atacurile asupra bazelor miliției din Irak au ucis trei persoane, scrie New York Times.

Biroul ayatollahului Khamenei ar fi fost lovit în atacuri

ACTUALIZARE 13:00 Numeroase explozii au fost auzite în Teheran și în mai multe orașe din Iran. Biroul liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamaney, și biroul prezidențial din Teheran ar fi fost, de asemenea, ținte ale atacurilor, anunță BBC News.

Au fost vizate obiective militare în Kermanshah, Qum, Isfahan, Tabriz, Karaj, precum și instalații navale iraniene în Kenarak, în sudul țării. Un videoclip primit de BBC din micul oraș Kamyaran din regiunea kurdă arată că o bază a armatei iraniene a fost bombardată.

Imaginile din Teheran arată că o reședință din cartierul Narmak din Teheran, unde locuiește fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad, a fost lovită. Nu este clar dacă fostul președinte este rănit.

Ministerul de Interne iranian a declarat că forțele de securitate sunt pregătite să mențină calmul și că multe spitale din toată țara sunt în stare de alertă.

Israelul le ordonă pe X iranienilor să evacueze zonele din apropierea instalaţiilor militare în Iran

ACTUALIZARE 12:53 Armata israeliană cere, într-un avertisment în persană, evacuarea imediată a zonelor situate în apropierea instalaţiilor de producţie de armament în Iran, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

„Prezenţa voastră în aceste locuri vă pune vieţile în pericol”, avertizează armata israeliană în acest mesaj postat pe X.

Reacția oficialilor UE

ACTUALIZARE 12:36 Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au emis o declarație comună privind operațiunea americano-israeliană în Iran:

„Evoluțiile din Iran sunt extrem de îngrijorătoare. Rămânem în strânsă legătură cu partenerii noștri din regiune. Reafirmăm angajamentul nostru ferm de a proteja securitatea și stabilitatea regională.

Asigurarea securității nucleare și prevenirea oricăror acțiuni care ar putea agrava și mai mult tensiunile sau submina regimul global de neproliferare sunt de o importanță crucială.

Uniunea Europeană a adoptat sancțiuni extinse ca răspuns la acțiunile regimului criminal al Iranului și ale Gărzii Revoluționare și a promovat în mod constant eforturile diplomatice menite să abordeze programele nucleare și balistice printr-o soluție negociată.

În strânsă coordonare cu statele membre ale UE, vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că cetățenii UE din regiune pot conta pe sprijinul nostru deplin.

Solicităm tuturor părților să dea dovadă de maximă reținere, să protejeze civilii și să respecte pe deplin dreptul internațional”.

TAROM suspendă zborurile spre și dinspre Tel Aviv

ACTUALIZARE 12:25 Compania TAROM anunţă că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către şi dinspre Tel Aviv , în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv, după ce Israelul şi-a închis spaţiul aerian pentru zborurile civile.

„Autorităţile israeliene au declarat închiderea temporară a spaţiul aerian al Israelului şi aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel Aviv pentru zborurile civile până la data de 3 martie 2026, măsură publicată prin NOTAM-urile oficiale A0195/26 şi A0196/26. În aceste condiţii, zborurile comerciale regulate către şi dinspre Tel Aviv nu pot opera. În consecinţă, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM informează că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către şi dinspre Tel Aviv (TLV), în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv”, informează compania. Detalii aici

Consilierul prezidențial Marius Lazurca: Ambasadele sunt în siguranță și monitorizează evoluțiile

ACTUALIZARE 12:23 Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius-Gabriel Lazurca, a anunțat sâmbătă, 28 februarie, că autoritățile române sunt în contact permanent cu Ambasada României la Teheran, în contextul atacurilor lansate de Statele Unite ale Americii și Israel asupra Iran. El a subliniat că până în prezent nu există solicitări de asistență din partea vreunui cetățean român aflat în Iran.

Siria își închide parțial spațiul aerian

ACTUALIZARE 12.20 Autoritatea aviatică civilă din Siria a anunțat sâmbătă că va închide coridoarele aeriene din sudul țării pentru 12 ore, începând cu ora locală 12:00. În timpul închiderii, traficul aerian va fi redirecționat pe rute alternative aprobate, a declarat agenția într-o declarație pe rețelele de socializare.

Amenințarea unui purtător de cuvânt al armatei iraniene

ACTUALIZARE 12:18 Un purtător de cuvânt al armatei iraniene a declarat că „vom da Israelului și Americii o lecție pe care nu au mai primit-o niciodată în istoria lor”, potrivit unei declarații publicate de agenția de știri semi-oficială Fars. „Orice bază care ajută America și Israelul va fi ținta forțelor armate iraniene.”

Populația părăsește Teheranul

ACTUALIZARE 12:16 Potrivit unor imagini distribuite de un martor de la periferia Teheranului și obținute de NYT, autostrada Sattari care iese din oraș dinspre vest, este blocată de trafic, ceea ce sugerează că oamenii încearcă să fugă din capitală.

Reacție de la Berlin

ACTUALIZARE 12:14 Germania a fost informată în prealabil de Israel cu privire la atacuri, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernului german, iar cancelarul Friedrich Merz „monitorizează îndeaproape evoluția situației și se află în strânsă coordonare cu partenerii europeni”. Declarația nu a exprimat sprijinul sau opoziția față de atacuri. Merz are programată o întâlnire cu Trump la Washington săptămâna viitoare.

Mesajul Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului

ACTUALIZARE 12:12 Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a publicat o declarație pe Telegram. „Inamicul crede că națiunea nevinovată a Iranului se va supune cererilor lor josnice prin aceste acțiuni lașe”, se arată în declarație. „Forțele armate ale Republicii Islamice Iran au lansat un răspuns zdrobitor la acțiunile lor răuvoitoare.”

Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a avertizat că atacurile vor continua probabil asupra Teheranului și „altor orașe” și a îndemnat civilii să fugă în alte zone unde se simt în siguranță.

„Conform informațiilor obținute de la aceste două regimuri corupte, operațiunile lor vor continua în Teheran și în alte orașe. Prin urmare, pe cât posibil, păstrați-vă calmul și călătoriți în alte centre și orașe, dacă este posibil, pentru a vă proteja de răutatea acestor două regimuri”, mai spune Consiliul.

Guvernul insistă că „a pregătit toate necesitățile societății și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește aprovizionarea cu bunuri de uz public. Oamenii ar trebui să evite aglomerația din centrele comerciale, deoarece aceasta poate reprezenta un risc pentru ei”.

Școlile și universitățile vor fi închise, dar serviciile bancare vor rămâne deschise, se mai arată în declarație, adăugându-se că ministerele guvernului iranian vor „funcționa la 50%”.

„Pacificatorul și-a arătat din nou fața”. Dmitri Medvedev acuză că negocierile cu Iranul „au fost de fațadă”

ACTUALIZARE 12:09 O reacție la operațiune a venit și din Rusia, prin intermediul lui Dmitri Medvedev, care a afirmat că „nimeni nu a vrut, cu adevărat, să negocieze nimic”, transmite Reuters. Detalii aici

Reacția Marii Britanii

ACTUALIZARE 12:06 Guvernul britanic a emis sâmbătă dimineață o declarație în care afirma că nu a participat la atacurile asupra Iranului și că „nu dorește să vadă o escaladare a conflictului regional”, adăugând că țara a consolidat recent capacitățile defensive în Orientul Mijlociu. Capacitățile suplimentare includ avioane de luptă F-35 și Typhoon, radare și sisteme anti-drone, au declarat oficialii.

„Marea încercare a istoriei a sosit”, anunță Ministerul iranian de Externe

ACTUALIZARE 12:01 „Marea încercare a istoriei a sosit”, a declarat Ministerul iranian de Externe într-o declarație lungă ca răspuns la atacurile de sâmbătă ale Israelului și SUA asupra Iranului. MAE iranian a acuzat Statele Unite că au lansat din nou un atac în timp ce cele două părți se aflau în negocieri, așa cum s-a întâmplat și înainte de războiul din iunie.

„Poporul iranian este mândru că a făcut tot posibilul pentru a preveni războiul”, scrie în declarația citată de The New York Times. „Așa cum eram pregătiți pentru negocieri, suntem mai pregătiți ca niciodată să apărăm națiunea iraniană.” Detalii aici

GALERIE FOTO

Explozii raportate la Teheran, după ce SUA și Israel au atacat Iranul. 28 februarie 2026 Foto: Profimedia
Explozii raportate la Teheran, după ce SUA și Israel au atacat Iranul. 28 februarie 2026 Foto: Profimedia

Bazele SUA din zonă, atacate de Iran

ACTUALIZARE 11:50 Agenția de știri Fars din Iran a raportat că atacurile cu rachete iraniene au vizat bazele militare americane din regiune, inclusiv baza aeriană Al Udeid din Qatar, baza aeriană Ali Al Salem din Kuweit, baza aeriană Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite și sediul Flotei a V-a a SUA din Bahrain, notează NYT.

Armata israeliană a vizat zeci de obiective militare

ACTUALIZARE 11:48 Armata israeliană anunţă sâmbătă că a vizat „zeci de obiective militare” pe teritoriul iranian, într-un atac desfăşurat după luni de planificare cu Statele Unite, relatează AFP. Pe de altă parte, Statele Unite au efectuat atacuri atât aeriene, cât şi de pe mare, declară sub protecţia anonimatului oficiali americani agenţiei americane de presă The Associated Press.

Wizz Air suspendă zborurile în regiune. Ce spune compania Aeroporturi București

ACTUALIZARE 11:33 Compania aeriană Wizz Air a anunțat că, în urma recentei escaladări a situației de securitate din Iran, suspendă toate zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman, cu efect imediat, până la data de 7 martie inclusiv.

Toate zborurile Bucureşti – Tel Aviv ar putea fi afectate în urma evenimentelor din Orientul Mijlociu, însă deocamdată nu se înregistrează anulări pe această destinaţie, a anunţat sâmbătă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

În cursul zilei, pe Aeroportul Henri Coandă sunt programate următoarele curse spre şi dinspre Tel Aviv: WizzAir 3160 Tel Aviv – Bucureşti şi WizzAir 3263 Bucureşti – Tel Aviv, Hisky 8672 Tel Aviv – Bucureşti şi Hisky 237 Bucureşti – Tel Aviv, TAROM 155 Bucureşti – Tel Aviv, El Al 572 Bucureşti – Tel Aviv.

Cursa Animawings 4432 Bucureşti – Abu Dhabi, care decolase în cursul dimineţii, s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă, din motive de siguranţă.

Pe parcursul zilei sunt aşteptate să aterizeze mai multe curse „ferry” (fără pasageri) ale unor companii aeriene cu baza în Israel, care să îşi parcheze în siguranţă aeronavele pe aeroporturile din Bucureşti, a mai precizat CNAB.

Mesajul MAE pentru români

ACTUALIZARE 11:27 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în contextul recentelor evoluţii de securitate din Orientul Mijlociu, a ridicat nivelul avertismentului de călătorie pentru Statul Israel la nivelul 8/9 – evitaţi orice călătorie.

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel şi recomandă consultarea paginii https://www.mae.ro/travel-alerts/2938, conform unui comunicat de presă transmis Agerpres.

Totodată, în cazul cetăţenilor români care se află pe teritoriul Statului Israel, MAE le transmite acestora să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale, în special cele care vizează respectarea regimului alarmelor în caz de atac şi adăpostirea în spaţii sigure şi să se informeze din surse oficiale.

MAE menţionează că autorităţile israeliene au decis închiderea spaţiului aerian.

Cetăţenii români care se află pe teritoriul Statului Israel si au nevoie de asistenţă consulară pot apela Ambasada României la Tel Aviv : +972 545643279 şi Consulatul General al României la Haifa :+972 543 998 038.

De asemenea, MAE le recomandă acestora să îşi anunţe prezenţa, în funcţie de locaţie, Ambasadei României la Tel Aviv sau Consulatului General al României la Haifa, completând formularul online disponibil la linkul acesta

Baza americană din Bahrain, ținta rachetelor iraniene

ACTUALIZARE 11:22 Iranul a lansat atacuri cu rachete asupra unei baze americane din Bahrain, a raportat agenția de știri semi-oficială Fars din Iran. Bahrain este un aliat cheie al SUA în Golful Persic și gazda permanentă a sediului Flotei a V-a a Marinei SUA din Manama.

Agenția de știri oficială din Bahrain a declarat că centrul de servicii al Flotei a V-a a Marinei SUA a fost ținta unui atac cu rachete. Mai mulți martori din Juffair, un cartier al capitalei Bahrainului, Manama, unde se află baza navală, au declarat că au auzit o explozie puternică, scrie New York Times

Alerte și în Bahrain

ACTUALIZARE 11:10 Sirene au sunat în unele părți ale Bahrainului, o națiune insulară din Golful Persic care găzduiește sediul Comandamentului Central al Forțelor Navale ale SUA și al Flotei a V-a. Alerte pe telefoanele mobile din partea Ministerului de Interne al Bahrainului au îndemnat cetățenii și rezidenții să „rămână calmi și să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”.

Care a fost obiectivul central al primei serii de atacuri

ACTUALIZARE 11:07 Un obiectiv central al primei serii comune de atacuri în Iran a fost acela de a lovi cât mai mulți lideri posibil, potrivit a trei oficiali israelieni din domeniul securității familiarizați cu operațiunile, scrie NYT.

Oficialii au declarat că, similar cu atacurile anterioare din iunie anul trecut, planificatorii au luat în considerare faptul că vor reuși să obțină cel puțin un anumit grad de surpriză. Ei au calculat că, dacă doreau să ucidă înalți oficiali iranieni, trebuiau să încerce să-i lovească în prima rundă de atacuri. După aceea, era foarte probabil ca să se ia mai multe măsuri de precauție pentru a proteja conducerea.

„Zeci” de rachete balistice lansate către Israel, relatează presa iraniană

ACTUALIZARE 11:02 „Zeci” de rachete balistice au fost lansate către Israel, a declarat Nour News, un canal afiliat Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, potrivit CNN.

O altă agenție de știri afiliată statului, Mehr News Agency, a declarat că rachetele vizau „întreaga Palestină”, referindu-se la Israel.

Agenția de știri de stat iraniană în limba engleză Press TV a raportat că „30 până la 75” de rachete „sunt lansate din Iran în acest moment”.

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, este în viață, a declarat agenția de știri de stat iraniană IRNA, citând o sursă apropiată președinției.

Pezeshkian „se află în stare bună de sănătate”, a declarat IRNA într-o scurtă postare pe Telegram.Netanyahu: Regimul iranian „nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare”

Benjamin Netanyahu: poporul iranian să se elibereze de jugul tiraniei

ACTUALIZARE  10:58 Declarație a premierului israelian, Benjamin Netanyahu: „Frații și surorile mele, cetățeni ai Israelului, cu puțin timp în urmă, Israelul și Statele Unite au demarat o operațiune pentru a elimina amenințarea existențială reprezentată de regimul terorist din Iran.

„Îi mulțumesc marelui nostru prieten, președintele Donald Trump, pentru leadershipul său istoric. De 47 de ani, regimul ayatollahului strigă „Moarte Israelului”, „Moarte Americii”.

„A vărsat sângele nostru, a ucis mulți americani și și-a masacrat propriul popor. Acest regim terorist ucigaș nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare care i-ar permite să amenințe întreaga umanitate. Acțiunea noastră comună va crea condițiile necesare pentru ca curajosul popor iranian să-și ia destinul în propriile mâini.
„A sosit momentul ca toate segmentele poporului iranian – persanii, kurzii, azerii, baluchii și ahwazii – să se elibereze de jugul tiraniei și să creeze un Iran liber și pașnic.

„Fac apel la voi, cetățenii Israelului, să ascultați instrucțiunile Comandamentului Frontului Intern. În zilele următoare, în cadrul operațiunii „Răgetul leului”, vom avea cu toții nevoie de rezistență și tărie de caracter.

„Împreună vom rezista, împreună vom lupta și împreună vom asigura eternitatea Israelului.” Mai multe detalii aici

Bubuituri în zona Ierusalimului

ACTUALIZARE 10:57 În Ierusalim se aud explozii puternice, probabil din cauza interceptării rachetelor inamice. Sirene de raid aerian continuă să sune în Ierusalim și în întreaga Israel, avertizând asupra atacurilor iraniene iminente. Nu au fost raportate imediat victime sau pagube.

Explozii lângă granița cu Irakul

ACTUALIZARE 10:56 Agenția de știri oficială a Iranului, IRNA, a anunțat că și-a reluat activitatea, după ce a anunțat că a fost piratată în timpul atacului american-israelian. Agenția raportează explozii în orașul Isfahan, din centrul Iranului, și în provincia vestică Ilam, lângă granița cu Irakul.

Donald Trump a cerut o schimbare de regim la Teheran

ACTUALIZARE 10:50 Apelul lui Trump către forțele Gărzii Revoluționare Iraniene să se predea, cu promisiunea imunității totale, a adăugat un element deosebit de neobișnuit discursului lui Trump, comentează New York Times. Deoarece campania pare să fie în mare parte o operațiune aeriană, nu există nimeni căruia să se predea, nimeni care să-i ia prizonieri sau să pună în aplicare oferta lui Trump de „imunitate totală”. Poate că intenția a fost pur și simplu aceea de a semăna îndoială în rândurile lor, dacă cred că guvernul urmează să se prăbușească.

Ce semnificație simbolică în iudaism are momentul atacului SUA-Israel asupra Iranului

ACTUALIZARE 10:45 Momentul atacului SUA și Israelului asupra Iranului are o semnificație simbolică în iudaism. Înaintea sărbătorii evreiești Purim, credincioșii citesc o parte specifică din Vechiul Testament, cunoscută sub numele de Zachor, notează CNN. Detalii aici

Mesajul lui Reza Pahlavi, fiul fostului şah, după atacul asupra Iranului

ACTUALIZARE 10:41 Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului înlăturat de la putere în 1979, a transmis un mesaj, sâmbătă, pe X, după atacul asupra Iranului. Acesta le-a spus iranienilor că „a sosit” ajutorul SUA și i-a tranmis liderului american Donald Trump să acționeze cu prudență pentru a proteja viețile civililor. Detalii aici

Operațiunea „Epic Fury”

ACTUALIZARE 10:37 Contul de X al Departamentului american de război a postat un mesaj simplu, cu majuscule: OPERATION EPIC FURY

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Prima reacție de la Teheran

ACTUALIZARE 10:29 Un oficial iranian a declarat pentru Reuters că Teheranul va riposta în mod „copleşitor” la atacurile israeliano-americane.

ACTUALIZARE 10:18 Atacul israelian asupra Iranului a început la ora 08:10, ora locală, potrivit a doi înalți oficiali israelieni din domeniul apărării, familiarizați cu planificarea operațiunii. Potrivit oficialilor, țintele combinate includ personalități cheie din Iran, iar acesta este un atac de amploare, care se preconizează că va dura cel puțin câteva zile, scrie NYT.

Principala amenințare pe care Israelul o vede în prezent din partea Iranului o reprezintă rachetele sol-sol cu rază lungă de acțiune. Conform planului prezentat președintelui Trump, Israelul își va concentra eforturile în principal asupra depozitelor de rachete, facilităților de producție și lansatoarelor, în timp ce forțele americane se vor concentra asupra proiectului nuclear iranian și asupra unor ținte suplimentare legate de puternica forță a Gărzii Revoluționare și de guvern.

Iranul a lansat rachete spre Israel

ACTUALIZARE 10:15 Armata israeliană anunță că Iranul a lansat rachete înspre Israel.

ACTUALIZARE 10:13 În timp ce țara se pregătește pentru represaliile iraniene, mai multe spitale israeliene declară că se pregătesc să mute pacienții în adăposturi fortificate sau subterane. Ministerul Sănătății din Israel a declarat că a ordonat centrelor medicale să externeze pacienții care nu necesită spitalizare imediată.

Lovituri israeliene asupra unor baze Hezbollah din Liban

ACTUALIZARE 10:09 Atacurile asupra Iranului au avut loc la doar câteva ore după ce Israelul a lovit ceea ce a descris ca fiind baze de lansare și tuneluri subterane utilizate de Hezbollah în sudul Libanului. În ultimele săptămâni, Israelul și-a intensificat operațiunile împotriva grupării, inclusiv un atac aerian în Valea Bekaa săptămâna trecută, în care au fost uciși opt membri, printre care și un comandant.

666
Fumul se ridică de la locul unui atac aerian israelian care a vizat zona sudică libaneză al-Qatrani pe 28 februarie 2026. Ministrul de externe al Libanului a declarat pe 24 februarie că țara sa se teme că infrastructura sa ar putea fi lovită de atacurile israeliene dacă situația cu Iranul se agravează, după ce Israelul și-a intensificat atacurile asupra Hezbollahului susținut de Tehera Foto: Profimedia

ACTUALIZARE 10:08 Site-urile web ale mai multor agenții de știri iraniene sunt indisponibile, inclusiv cel al agenției oficiale de presă IRNA, care a declarat că a atacată informatic.

Numele operațiunii, dezvăluit de Israel: Roaring Lion (Răgetul leului)

ACTUALIZARE 10:02 Israelul a anunțat că noua sa operațiune împotriva Iranului se numește „Răgetul leului” (Roaring Lion), potrivit biroului premierului israelian. Acest nume urmează operațiunii din războiul de 12 zile din iunie, pe care Israelul a numit-o „Leul Înălțându-se”, scrie CNN.

Momentul atacului SUA și Israelului asupra Iranului are o semnificație simbolică în iudaism. Înaintea sărbătorii evreiești Purim, credincioșii citesc o parte specifică din Vechiul Testament, cunoscută sub numele de Zachor.

Pasajul din cartea Deuteronomul poruncește vechilor israeliți să-și amintească atacul neprovocat al națiunii Amalek și să șteargă orice urmă a acestora odată ce israeliții se vor stabili pe pământul lor.

Pasajul este citit public înainte de Purim pentru a îndeplini mitzvah-ul de a-l aminti pe Amalek ca dușman arhetipal al Israelului.

Donald Trump anunță oficial implicarea SUA

ACTUALIZARE 09:50 Preşedintele SUA, Donald Trump, a postat un videoclip de opt minute pe platforma sa de socializare, Truth Social, şi confirmă că SUA a fost implicată în atacul asupra Iranului.

Trump afirmă că armata americană a lansat „operaţiuni militare majore” în Iran, susţinând că această ţară a încercat să-şi reconstruiască programul nuclear.

„Am încercat în repetate rânduri să ajungem la un acord. Am încercat. Vom distruge rachetele lor şi industria lor de rachete. Va fi complet… distrusă”, a afirmat Trump.

El a spus că obiectivul este de a apăra SUA prin „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Armata Statelor Unite a întreprins o operațiune masivă și continuă pentru a împiedica această dictatură extrem de malefică și radicală să amenințe America și interesele noastre fundamentale de securitate națională. Vom distruge rachetele lor și vom rade la pământ industria lor de rachete. Aceasta va fi, din nou, complet distrusă. Vom anihila marina lor. Ne vom asigura că teroriștii din regiune nu vor mai putea destabiliza regiunea sau lumea, nu vor mai putea ataca forțele noastre și nu vor mai putea folosi dispozitivele explozive improvizate pentru a răni grav și a ucide mii și mii de oameni, inclusiv mulți americani. Și ne vom asigura că Iranul nu va obține arme nucleare”, a spus Donald Trump.

Președintele amerian a mai declarat în videoclipul său că operațiunea militară din Iran ar putea duce la pierderea de vieți omenești americane.

„Regimul iranian caută să ucidă. Viețile eroilor americani curajoși ar putea fi pierdute și am putea avea victime – ceea ce se întâmplă adesea în război – dar nu facem asta pentru acum, facem acest lucru pentru viitor și este o misiune nobilă”, a spus președintele. El a afirmat că SUA „au luat toate măsurile posibile pentru a minimiza riscul pentru personalul american din regiune”.

ACTUALIZARE 09:35 Serviciile de telefonie mobilă au fost întrerupte în Iran, potrivit unei relatări Associated Press preluată de The Guardian.

ACTUALIZARE 09:33 În acest moment, atacurile americane vizează aparatul militar al Iranului, a declarat un oficial american. Pe lângă instalațiile nucleare, se crede că Iranul deține peste 2.000 de rachete, în principal rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune. Acestea sunt dispersate pe diferite platforme de lansare din întreaga țară, au declarat oficiali militari americani.

Explozii auzite și în alte orașe din Israel

ACTUALIZARE 09:31 Explozii au fost auzite și în alte orașe din Iran, potrivit agenției de știri Fars, care a raportat explozii în Qom, Kermanshah, Isfahan și Karaj, scrie NYT.

ACTUALIZARE 09:23 Postul de știri IRINN, controlat de statul iranian, a confirmat într-un text afișat pe ecran informațiile privind atacurile din 28 februarie de la Teheran, în urma a ceea ce Israelul a descris ca fiind un „atac preventiv” împotriva Iranului, scrie BBC. Postul de televiziune a înregistrat o scurtă întrerupere a semnalului audio în jurul orei 06:30 GMT (08:30 ora României), înainte de a-și relua programul, afișând un text care raporta coloane de fum și sunete de explozii în anumite părți ale capitalei.

IRINN a difuzat ulterior imagini preînregistrate ale mitingurilor pro-guvernamentale, însoțite de muzică și comentarii din arhivă ale liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei, care a făcut apel la unitate împotriva „dușmanilor”, alături de interviuri cu susținătorii Republicii Islamice care se opun intervenției străine.

Atacurile sunt efectuate cu avioane de la bazele SUA din Orientul Mijlociu

ACTUALIZARE 09:20 Zeci de atacuri americane sunt efectuate de avioane de luptă de la bazele SUA din Orientul Mijlociu și de pe unul sau mai multe portavioane, a declarat un oficial american, scrie NYT.

Armata israeliană afirmă că țara va respecta restricții mai stricte în urma atacului israelian asupra Iranului, cu efect imediat, cu închiderea generală a școlilor, a locurilor de muncă și a adunărilor publice.

Iranul și-a închis spațiul aerian, potrivit agenției de știri Tasnim.

Oficiali americani confirmă că SUA sunt implicate

ACTUALIZARE 09:16 CNN transmite că trei oficiali americani au confirmat implicarea SUA în loviturile asupra Teheranului.

ACTUALIZARE 09: 12 Oficialii americani spun că se așteaptă ca acest atac să fie mult mai amplu decât loviturile americane din iunie anul trecut împotriva instalațiilor nucleare iraniene, scrie New York Times.

Ali Khamenei, la loc sigur

ACTUALIZARE 09:05 O sursă a declarat pentru Reuters că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, nu se afla în Teheran și fusese transferat într-un loc sigur. Un oficial israelian din domeniul apărării a declarat că operațiunea a fost planificată de luni de zile în coordonare cu Washingtonul și că data lansării a fost stabilită cu câteva săptămâni în urmă.

ACTUALIZARE 09:02 The New York Times scrie că un oficial american a declarat că atacurile militare americane asupra Iranului sunt în curs de desfășurare.

ACTUALIZARE 09:00 Fum dens se ridică din cartierul din Teheran unde locuiește de obicei liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit ziarului iranian Shargh citat de The New York Times. Locuitorii din Teheran au relatat, de asemenea, că au văzut fum ridicându-se din cartier, unde se află și palatul prezidențial și Consiliul Național de Securitate.

Spațiul aerian al Israelului, închis

ACTUALIZARE 08:57 Israelul și-a închis spațiul aerian și a declarat starea de urgență, în anticiparea unor atacuri cu drone și rachete iraniene ca răspuns.

ACTUALIZARE 08:54 Potrivit BBC, în presa apar acum noi relatări privind explozii în Teheran. Agenția de știri Fars, afiliată statului iranian, transmite că au fost auzite mai multe explozii noi în nordul și estul capitalei iraniene.

ACTUALIZARE 08:50 În Ierusalim, sirenele de alarmă sună în cazul unei riposte iraniene, iar autorităţile israeliene avertizează asupra unei „alerte extrem de grave”.

Începând de sâmbătă, la ora 08.00, „s-a decis trecerea întregului teritoriu de la nivelul Activitate maximă la nivelul Activitate esenţială”, a indicat armata israeliană într-o postare pe X.

O alertă a fost trimisă pe telefoanele mobile ale israelienilor, cerându-le să rămână „în apropierea spaţiilor protejate”, a indicat, de asemenea, armata israeliană, scrie News.ro.

Știrea inițială. Într-o declarație făcută în această dimineață, ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat „stare de urgență specială și permanentă” în întreg Israelul. Între timp, trei explozii au fost auzite în centrul orașului Teheran, potrivit mass-media iraniană. Agenția de știri Fars afirmă că a primit informații potrivit cărora mai multe rachete au lovit zona Republic din capitala iraniană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Statul Israel a lansat un atac preventiv împotriva Iranului pentru a elimina amenințările la adresa Statului Israel”, a declarat ministrul apărării Israel Katz, potrivit Reuters.

Statele Unite și Iranul au reluat negocierile în februarie, în încercarea de a rezolva disputa care durează de zeci de ani prin mijloace diplomatice și de a evita amenințarea unei confruntări militare care ar putea destabiliza regiunea.

Israelul a insistat însă că orice acord al Statelor Unite cu Iranul trebuie să includă demontarea infrastructurii nucleare a Teheranului, nu doar oprirea procesului de îmbogățire a uraniului, și a făcut presiuni asupra Washingtonului pentru a include în negocieri restricții privind programul de rachete al Iranului.

Iranul a declarat că este pregătit să discute restricțiile asupra programului său nuclear în schimbul ridicării sancțiunilor, dar a exclus legarea acestei chestiuni de rachete.

Teheranul a mai declarat că se va apăra împotriva oricărui atac.

Acesta a avertizat țările vecine care găzduiesc trupe americane că va riposta împotriva bazelor americane dacă Washingtonul va ataca Iranul.

În iunie, SUA s-au alăturat unei campanii militare israeliene împotriva instalațiilor nucleare iraniene, în cea mai directă acțiune militară americană împotriva Republicii Islamice.

Teheranul a ripostat lansând rachete către baza aeriană americană Al Udeid din Qatar, cea mai mare din Orientul Mijlociu.

Puteri occidentale au avertizat că proiectul Iranului privind rachetele balistice amenință stabilitatea regională și ar putea duce la livrarea de arme nucleare, dacă ar fi dezvoltat. Teheranul neagă că ar urmări obținerea de bombe atomice.

Editor : B.E.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *