Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, după ce şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum, că va dispune un control „mai amănunţit” în legătură cu locuinţele „convenabile” închiriate prin Administraţia Fondului Imobiliar (AFI), în condiţiile în care Bucureştiul este „într-o situaţie financiară extrem de proastă”, care „se adânceşte” pentru că legea bugetului „întârzie să apară”. Proiectul privind indexarea acestor chirii se afla pe ordinea de zi a şedinţei CGMB, însă lipsa consilierilor PSD, AUR şi PUSL a făcut imposibilă dezbaterea acestuia. Edilul spune că aceste chirii nu au mai fost indexate „de 20 de ani”, iar dacă proiectul ar fi aprobat, ar putea aduce într-un an aproximativ 500 de milioane de lei la bugetul primăriei.
„Un proiect foarte util este indexarea chiriilor pentru locuinţele aşa numite convenabile, în legătură cu care m-am interesat şi nu există niciun fel de criteriu pentru a fi atribuite, ci pur şi simplu se dădeau din pix cui venea să ceară un spaţiu de la AFI. Evident, o să dispun şi un control mai amănunţit cu privire la cine şi ce se întâmplă în aceste locuinţe. Bucureşti este într-o situaţie financiară extrem de proastă în acest moment şi faptul că legea bugetului întârzie să apară adânceşte situaţia financiară proastă, iar datoria mea ca primar general este să căutăm soluţii pentru a aduce bani la buget”, a afirmat, joi, primarul general Ciprian Ciucu, la şedinţa CGMB unde nu a mai putut fi dezbătut proiectul indexării chiriilor din lipsă de cvorum.
Potrivit primarului, indexarea unor chirii care „nu au fost indexate de 20 de ani” contribuie „semnificativ” la bugetul primăriei, iar aceşti bani pot fi folosiţi pentru alte proiecte de investiţii de care este nevoie.
„Pe calculul pe care l-am făcut, un astfel de proiect, dacă ar fi fost votat astăzi, ar putea aduce, într-un an de zile, undeva la 500 de milioane de lei. Nu este puţin. Şi acest proiect, nu ştiu dacă vor să protejeze sau nu pe cineva, nu mă duc până acolo, doar mă întreb retoric dacă şi acesta este un motiv pentru care nu au vrut să vină astăzi la şedinţă”, a spus Ciucu, făcând referire la lipsa de la şedinţa CGMB a consilierilor PSD, AUR şi PUSL.
În urmă cu aproape două săptămâni, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că iniţiază un proiect de majorare a chiriilor pentru cele peste patru mii de locuinţe gestionate de AFI, în condiţiile în care acestea nu au mai fost actualizate de aproape 20 de ani.
Potrivit primarului, în prezent, pretul mediu pentru o locuinţă „convenabilă” este de 85 de bani (0,85 lei) pe metrul pătrat.
„Nu ştiu cine ocupă aceste apartamente (…), dar mi se pare doar normal ca cel puţin chiriaşii să plătească un preţ corect pentru că aceste proprietăţi aparţin tuturor bucureştenilor”, afirma Ciucu.
Edilul mai spunea că anul trecut AFI a încasat din chirii aproximativ 50 de milioane de lei, iar în urma actualizărilor estimează că suma se va ridica la 500 de milioane de lei.
Editor : C.A.
