Ciucanii au deschis scorul în minutul 17 prin Csuros, dar Aurelian Chițu a egalat în minutul 31. Doar câteva minute mai târziu, Trif a stabilit scorul final.
Dorinel Munteanu: ”Voi avea o discuție cu conducerea!”
După meci, Dorinel Munteanu s-a arătat extrem de îngândurat și a vorbit despre o posibilă plecare de la echipă. Chiar dacă a spus că este dispus să stea la echipă până la final, antrenorul a transmis că va avea o discuție cu cei din conducerea clubului.
Dorinel Munteanu a spus la flash-interviu că este singurul vinovat pentru prestațiile sub așteptări și recunoaște că jucătorii pentru care și-a dat acordul să ajungă la echipă l-au dezamăgit.
”Nu pot să fiu altfel decât îngândurat, pentru că am pierdut încă un joc, nu știu dacă meritat sau nu, dar am pierdut. E a cincea înfrângere consecutivă și asta doare pe fiecare antrenor. Am venit să câștigăm, nu puteam să câștigăm cu acest joc haotic. Mă așteptam la o organizare mai bună, mai ales în prima repriză. Nu avem nicio scuză.
În acest moment sunt principalul vinovat, nu am putut să schimb nimic de zece etape, de când am preluat echipa. Sunt responsabil, sunt îngândurat, pentru că mi-am dat acordul la niște transferuri care nu mă ajută încă. Au plecat și câțiva jucători. Trebuia să schimb ceva la echipă, dar probabil jucătorii nu au înțeles ceea ce vreau.
E o situație delicată pentru mine, voi continua să lupt până la capăt. Indiferent de ceea ce se discută sau de consecințe, voi avea o discuție cu conducerea. Nu știu dacă doar răbdarea conducerii e pe final, dar și eu sunt la fel de necăjit precum conducerea. Nu pot să dau vina pe jucători, sunt responsabil, pentru că una antrenăm și alta jucăm. Sunt foarte supărat că am crezut în câțiva jucători care trebuiau să mă ajute, mi-am dat acordul la transferuri, dar nu m-au ajutat absolut deloc”, a spus Dorinel Munteanu.
De asemenea, antrenorul sibienilor a explicat de ce l-a înlocuit pe Dragoș Albu după doar jumătate de oră de joc.
”Albu nu m-a supărat. A jucat foarte slab și am reacționat la așezarea adversarului. Este o problemă, discutăm foarte mult la antrenamente. Ce să antrenezi la fazele fixe? La fazele fixe să faci marcaj la jucătorul tău. Doar eu sunt responsabil. Nu vorbesc acum despre vestiar. L-am preluat cum a fost și înainte. Am vrut să schimb ceva, dar nu am reușit să schimb nimic până acum”, a adăugat Dorinel Munteanu.
