Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a fost invitată luni la Ora Guvernului, în plenul Camerei Deputaţilor, de către PSD. Tema dezbaterii era „responsabilitatea ministrului pentru blocarea investiţiilor strategice ale statului – cazul Acumulării Mihăileni de pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara”, dar Buzoianu nu va participa la ședință.
ACTUALIZARE 13:20 Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, nu va fi prezentă luni la Ora Guvernului, a anunţat senatorul USR Ştefan Pălărie, precizând că aceasta ar putea veni săptămâna viitoare.
„Am stat de vorbă cu cabinetul doamnei Buzoianu, ştiu că astăzi nu va fi prezentă la Ora Guvernului, dar va veni probabil săptămâna viitoare, va fi prezentă, miniştrii noştri sunt deschişi dialogului”, a declarat Pălărie la Parlament, potrivit Agerpres.
El a explicat că, în perioada următoare, Diana Buzoianu este implicată în „nişte proiecte de de adaptare de legislaţie”. Senatorul a adăugat că ministrul Mediului va anunţa data exactă a participării. „De obicei există un consens în care ministrul anunţă când va veni”, a mai spus Pălărie.
Știrea inițială. Plenul Camerei Deputaţilor o are invitată, luni, la Ora Guvernului, de la ora 16.00, pe Diana Buzoianu, ministra Mediului, la solicitarea Grupului parlamentar al PSD.
Aceştia au solicitat prezenţa ministrei Mediului în plen pentru prezentarea unor teme de interes major pentru viaţa economică, socială, precum şi pentru securitatea energetică şi interesele strategice ale României: „Responsabilitatea ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru blocarea investiţiilor strategice ale statului român – cazul Acumulării Mihăileni de pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara”.
Nu este prima dată când Diana Buzoianu este chemată în plenul Camerei Deputaţilor.
AUR a chemat-o în decembrie, la Ora Guvernului, tema dezbaterii fiind „Dezastrul administrativ de la acumularea Paltinu: încălcări ale normelor de sănătate publică, risc energetic naţional şi responsabilitatea Ministerului Mediului în gestionarea unei crize scăpate de sub control”.
Reprezentanţii Administraţiiei Naţionale „Apele Române” au afirmat miercuri, după ce Curtea de Apel Cluj a admis o acţiune a unor activişti de mediu şi a anulat autorizaţia de construire, emisă în 1987, a Barajului de la Mihăileni, de pe râul Crişul Alb, din judeţul Huneodara, că prin blocarea investiţiei, aproape terminată, comunităţile locale rămân expuse unor riscuri hidrologice, finalizarea acumulării fiind „esenţială” pentru protejarea vieţii şi bunurilor populaţiei.
„Acumularea Mihăileni este o lucrare de importanţă naţională, cu potenţial ridicat de contribuţie la dezvoltarea infrastructurii hidrotehnice din bazinul hidrografic Crişul Alb. Aceasta va permite o gestionare eficientă a resurselor de apă, cu beneficii pentru protecţia împotriva inundaţiilor, asigurarea apei la folosinţe (populaţie şi industrii), potenţialul de producerea a energiei regenerabile şi dezvoltarea durabilă a regiunii. Barajul Mihăileni oferă şi o resursă strategică de apă potabilă, esenţială în contextul secetelor prelungite provocate de schimbările climatice”, explică AN Apele Române într-un comunicat de presă.
Editor : C.S.
