Vladimir Putin, la patru ani de la declanșarea ofensivei în Ucraina: Dezvoltarea forţelor nucleare ruse este o „prioritate absolută"

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Preşedintele rus Vladimir Putin a stabilit duminică drept o „prioritate absolută” dezvoltarea forţelor nucleare ale Rusiei după expirarea ultimului tratat de dezarmare cu Statele Unite şi a promis să continue „întărirea” armatei ruse care luptă în Ucraina, transmite AFP.

„Dezvoltarea triadei nucleare, care garantează securitatea Rusiei şi permite asigurarea eficientă a descurajării strategice şi echilibrul de forţe în lume, rămâne o prioritate absolută”, a declarat Putin într-un discurs televizat adresat trupelor, scrie Agerpres.

În acest scurt discurs cu ocazia Zilei apărătorului patriei în Rusia, Putin şi-a exprimat intenţia de a continua eforturile de „întărire a armatei şi marinei, ţinând cont de evoluţia situaţiei internaţionale, pe baza experienţei militare acumulate în timpul operaţiunii militare speciale”, denumirea dată de autorităţile ruse ofensivei din Ucraina.

„Vom consolida calitativ capacităţile tuturor tipurilor şi felurilor de forţe armate, vom îmbunătăţi pregătirea lor de luptă, mobilitatea şi capacitatea de a opera în toate condiţiile, chiar şi în cele mai dificile”, a continuat el.

Citește și

Zelenski spune că Vladimir Putin a declanşat al treilea război mondial şi trebuie oprit. „Nu se va limita la Ucraina”

Aceste remarci vin cu două zile înainte de împlinirea a patru ani de la declanşarea ofensivei ruse pe scară largă în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Rusia şi Statele Unite, cele două principale puteri nucleare, nu mai sunt legate de niciun tratat de dezarmare în această chestiune de la expirarea acordului New START la începutul lunii februarie.

În ciuda expirării acestui acord, Moscova a promis să păstreze o abordare „responsabilă” şi să continue să respecte limitele impuse arsenalului său.

Citește și

Împlicarea lui Kim Jong Un de partea Rusiei ar putea duce la o situație de neimaginat : Coreea de Sud va acorda ajutor militar Ucrainei

 

Editor : Sebastian Eduard

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *