Primarul General al Capitalei spune că vechea majoritate din Consiliul General al Capitalei nu mai funcționează și că PSD, deși este în coaliția de guvernare alături de PNL, blochează proiecte ale Primăriei Capitalei. În emisiunea „În fața ta”, edilul a mai spus că încearcă să formeze o majoritate fără PSD și PUSL, partidul lui Cristian Popescu Piedone, dar că ar fi o majoritate fragilă. „Sunt foarte îngrijorat, spune Ciucu.
„Când am venit primar, am presupus – și cred că am fost ușor naiv – că vechea majoritate, care își negociase companiile municipale și diferitele poziții prin PMB și care l-a susținut pe domnul Nicușor Dan, va merge în continuare. Eram cu PSD – sau suntem cu PSD la la guvernare – și am zis ok, o să intrăm în aceeași logică. Și imediat, în decembrie, am dat toate atribuțiile pe care deja le avea înainte să vin eu viceprimarului PSD și am început să le vorbesc despre anumite reforme pe care urmează să le facem. Răspunsul, în special al PSD, a fost extrem de agresiv, chiar m-a uimit. Și au început să pice proiectele pe care le-am propus. Bine, am vrut să testez majoritatea, n-am venit cu proiecte de reformă semnificative, erau de bun simț”, a spus Ciucu.
„De exemplu, avem obligația de a închide acele instituții care au sub 50 de angajați și avem instituții cu trei angajați, cu un angajat, cu cinci angajați care nu fac nimic în afară să consume banii pe chirii și pe niște salarii, undeva la 7 milioane împreună. Și n-au vrut să voteze cei de la PSD. Și atunci mi-am dat seama că a fost o încordare a mușchilor”, a adăugat el.
„Eu am presupus, nu știu dacă mai presupun acest lucru acum, că vom fi avut majoritate cu PSD și cu PUSL, așa cum e, pentru că și PSD, și PUSL, care este partidul domnului Piedone, controlează efectiv companii municipale în acest moment. Da, adică doar ei sunt în AGA, doar ei și-au pus consiliu de administrație și așa mai departe.
A existat o negociere politică și am zis ok, le iau din mers, dar nu a fost așa și sunt nevoit să încerc să facem o majoritate din cinci partide, dacă PSD și PUSL nu vor vrea să susțină acest rest de mandat. Cinci partide, respectiv Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați în România Partidul Reper, nu știu numele lung, Partidul Mișcarea Populară și Partidul Forța Dreptei”, a continuat Ciucu.
„Majoritatea ar fi foarte, foarte fragilă și de aceea sunt foarte îngrijorat. Vă dați seama că în acest context și USR-ul vrea ca să își facă simțită prezența, să-și manifeste voința, să negocieze, să fie vizibil, pentru că nu poate să mă susțină doar așa, că le cer eu sau că așa ar fi normal. Și înțeleg foarte bine, la fel și ceilalți, vor vrea câte ceva. Unii sunt mai pecuniari, alții sunt mai idealiști. Și va trebui să dedic foarte mult timp muncii politice, să asigur această majoritate. Va trebui să mai am niște discuții cu domnul Băluță, dacă totuși vrea să acționeze rațional”, a mai spus primarul.
Ciucu a vorbit și despre relația cu primarul Sectorului 4, social-democratul Daniel Băluță.
„E foarte cordial în relațiile personale… și în media e ca în luptele de la Unirii. Deci când vorbim, ok, vorbim ca oamenii, ne înțelegem sau nu ne înțelegem, mai discutăm normal, pe cifre, pe ceea ce e de discutat, după care vezi niște articole în presă și…”, a spus el.
Primarul spune că e nevoie de o reformă a aparatului Primăriei Capitalei.
„N-am apucat să mă văd decât cam cu jumătate din directorii din Primăria Municipiului București și undeva la 20-30% din directorii de instituții subordonate, pentru că PMB este un monstru administrativ.
Evident că este nevoie de o reformă administrativă la nivelul Bucureștiului în sine și sunt decis să fac acest lucru. Evident, ar fi fost mult mai util pentru mine și mult mai ușor dacă aș fi avut și o majoritate care să mă susțină sau cel puțin care să nu blocheze anumite lucruri care sunt absolut necesare acum. Dacă le facem peste șase luni, peste un an, va fi poate prea târziu”, a explicat el.
„Sunt instituții care, dacă mâine s-ar desființa, nu ar simți nimeni că s-au desființat. Va trebui să stăm la fiecare în parte, să ne uităm la fiecare în parte, pentru că sunt efectiv obligat să echilibrez bugetul”, a adăugat primarul.
El a mai spus că Bucureștiul a pierdut în ultimii doi ani, din cauza măsurilor luate de către Guvernul Ciolacu, aproape 4 miliarde de lei.
„Exact suma care ne lipsește acum să evităm incapacitatea de plată. Deci avem deficit de finanțare fabulos, cu toate că aici se produc cei mai mulți bani pentru România. Deci, în acest context va trebui să avem o discuție foarte, foarte serioasă, cât mai repede. Ea a început, dar nu a avansat, că au fost și multe alte probleme la nivel de Guvern. Pe legea bugetului, Primăria Municipiului București nu are venituri proprii, deci tot bugetul, deci flexibilitatea bugetară fiscal-bugetară a PMB este egală cu zero. Toți banii pe care îi primim noi sunt primiți de la Guvern”, a explicat el.
