Percheziții în București și Ilfov într-un dosar de înșelăciune de 40.000 de euro. O persoană a fost reținută 24 de ore

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Polițiștii din București și Ilfov au descins la șapte adrese într-un dosar de înșelăciune, după ce doi reprezentanți ai unor firme ar fi înșelat mai multe persoane cu achiziții de uși de interior și exterior pe care nu le-au livrat. Prejudiciul este de aproximativ 40.000 de euro, iar unul dintre suspecți a fost arestat 24 de ore.

Potrivit comunicatului de presă al Poliției Capitalei, din cercetări a reieșit că, între 13 februarie 2023 și 1 decembrie 2025, un bărbat și o femeie, reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să achiziționeze uși de interior și exterior cu plata în avans a sumelor solicitate.

Ulterior, produsele nu ar fi fost livrate, iar banii nu ar fi fost returnați, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 40.000 de euro.

Persoanele bănuite au fost depistate și conduse la sediul Secției 21 Poliție pentru audieri și aplicarea măsurilor legale. Față de unul dintre suspecți a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de Secția 21 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Polițiștii subliniază că percheziția domiciliară este un procedeu legal, utilizat pentru administrarea probatoriului, și nu afectează prezumția de nevinovăție a persoanelor implicate.

Editor : Ana Petrescu

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *