Polițiștii Capitalei au făcut, miercuri, două percheziții în București și în județul Teleorman, într-un dosar de înșelăciune și fals informatic. Două persoane sunt acuzate că ar fi închiriat fictiv apartamente, ar fi încasat bani de la chiriași și i-ar fi pus să își deschidă conturi de criptomonede pentru a le transfera sumele. Una dintre ele a fost reținută pentru 24 de ore.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, două persoane ar fi oferit spre închiriere, în mod nereal, mai multe apartamente situate în București, la prețuri sub nivelul pieței, arată comunicatul de presă al Poliției Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, cei în cauză ar fi închiriat anterior apartamente în regim hotelier, prin intermediul unor platforme online, folosindu-se de identități diferite, iar ulterior le-ar fi prezentat ca fiind disponibile pentru închiriere pe termen lung, pe diverse site-uri de profil.
Persoanele vătămate erau contactate, în principal, prin aplicații de mesagerie, și li se solicita plata unei luni de chirie și a unei luni de garanție. Sub pretextul întocmirii unor contracte electronice, bănuiții ar fi cerut și fotografii ale actelor de identitate.
Ulterior, victimele ar fi primit contracte fictive și li s-ar fi solicitat date necesare pentru deschiderea unor portofele virtuale și conturi de criptomonede, administrate de cei doi suspecți.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 6.900 de euro și 15.400 de lei.
În vederea administrării materialului probator, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 5 au pus în aplicare cele două mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și conduse la audieri persoanele bănuite. Față de una dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.
Reprezentanții anchetei precizează că efectuarea perchezițiilor domiciliare reprezintă un procedeu procesual reglementat de Codul de procedură penală, destinat administrării probatoriului necesar soluționării cauzei și nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.
Editor : Ana Petrescu
