Ungaria și Slovacia acuză Ucraina că blochează petrolul rusesc și cer ajutorul Croației. „Atât de multe minciuni de ambele părți”

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ungaria şi Slovacia acuză Ucraina că blochează reluarea tranzitului de petrol rusesc prin conducta Drujba. Budapesta şi Bratislava încearcă să forţeze o rută alternativă prin Croaţia, pentru a evita o criză energetică și au cerut oficial Zagrebului să permită transportul ţiţeiului prin conducta Adria, invocând excepţia care le permite să continue importurile din Rusia, în pofida sancţiunilor UE. În paralel, liderii celor două state susţin că Kievul ar folosi problema conductei ca instrument de presiune politică în contextul tensiunilor legate de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

Ungaria şi Slovacia s-au adresat Croaţiei cu solicitarea de a permite transportul petrolului rusesc prin conducta Adria, a afirmat duminică ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiei MTI.

„Solicităm Croaţiei să permită transportul petrolului rusesc către Ungaria şi Slovacia prin conducta Adria, conform regulilor Bruxelles-ului”, respectiv excepţia acordată celor două ţări din UE, lipsite de ieşire la mare, de a continua să importe petrol rusesc, în pofida sancţiunilor impuse Rusiei, se arată într-o declaraţie semnată de Szijjarto.

„Securitatea aprovizionării unei ţări cu energie nu trebuie să fie niciodată o chestiune ideologică, prin urmare ne aşteptăm din partea Croaţiei ca, spre deosebire de Ucraina, să nu pună în pericol securitatea aprovizionării cu petrol a Ungariei şi Slovaciei”, a adăugat ministrul ungar.

Şi premierul slovac Robert Fico a acuzat duminică Ucraina că tergiversează repornirea conductei Drujba pentru a face presiuni asupra Ungariei, printr-un „şantaj politic”, să renunţe la opoziţia exprimată de premierul ungar Viktor Orban faţă de o viitoare aderare a Ucrainei la UE, declaraţie făcută de Fico la o conferinţă de presă comună, la Bratislava, cu secretarul american de stat Marco Rubio.

Ministerul ucrainean de Externe a susţinut joi că tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost suspendat din 27 ianuarie, în urma unui atac rusesc. Totuşi, Fico a susţinut, la rândul său, că dispune de informaţii conform cărora conducta ar fi fost reparată în intervalul scurs de atunci, adăugând că nu crede versiunea niciuneia dintre cele două părţi implicate în război, Rusia şi Ucraina.

„Au fost atât de multe minciuni de o parte şi de cealaltă încât nu am curajul să spun cine a bombardat sau a distrus o parte din infrastructura petrolieră”, a remarcat Fico la aceeaşi conferinţă de presă.

Editor : Ș.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *