Mesajul transmis de Marco Rubio după ce s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, la Munchen

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Secretarul de stat american Marco Rubio a transmis sâmbătă că preşedintele SUA Donald Trump urmăreşte o încheiere definitivă a războiului dintre Rusia şi Ucraina. Mesajul vine după o întâlnire pe care Rubio a avut-o cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, informează CNN, potrivit News.ro. 

„M-am întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a discuta despre securitatea Ucrainei şi aprofundarea parteneriatelor în domeniul apărării şi economic. Preşedintele Trump doreşte o soluţie care să pună capăt vărsării de sânge o dată pentru totdeauna”, a scris Rubio pe X, distribuind o fotografie alături de liderul ucrainean.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Întâlnirea are loc înaintea unor discuţii trilaterale planificate la Geneva, în Elveţia, în timp ce administraţia Trump îşi evaluează următorii paşi în conflictul care durează de aproape patru ani.

Rubio a evidenţiat, de asemenea, o serie de întâlniri cu lideri nordici în cadrul conferinţei, subliniind accentul pus de administraţia Trump pe cheltuielile pentru apărare, securitatea în Arctica şi cooperarea energetică.

Întâlnirile au avut loc la câteva săptămâni după ce Trump a declarat că a ajuns la „un cadru pentru un viitor acord” privind Groenlanda cu secretarul general al NATO.

Rubio a scris că s-a întâlnit cu preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, „pentru a mulţumi Finlandei pentru că ne-a încurajat aliaţii să îşi respecte angajamentele privind cheltuielile pentru apărare. Statele Unite apreciază Finlanda ca partener strategic în NATO şi în regiunea nordică”.

El a adăugat, într-o postare separată, că s-a întâlnit cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, şi că au „discutat despre rolul vital al Norvegiei în securitatea Arcticii şi despre importanţa strategică a Groenlandei”.

„Aşteptăm cu interes să colaborăm cu Norvegia în domeniul securităţii lanţurilor de aprovizionare, inclusiv în ceea ce priveşte mineralele critice”, a afirmat el.

 

Editor : C.L.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *