Inter a deschis scorul în minutul 17 prin autogolul lui Andrea Cambiaso, însă același fundaș torinez avea să egaleze rapid în minutul 26.
Eliminarea lui Pierre Kalulu, din minutul 42, a schimbat meciul. Francesco Pio Esposito a făcut 2-1, dar Manuel Locatelli a egalat, chiar și în inferioritate. Golul victoriei a venit în minutul 90, prin Piotr Zielinski.
Cristi Chivu, nemulțumit după victoria cu Juventus! Ce a spus după meci
La final, Chivu a recunoscut că rezultatul este mai important decât prestația. „Sper ca victoria cu Juventus să fie un punct de cotitură, dar nu mi-a plăcut echipa. Nu am făcut ce am pregătit. Am simțit presiunea meciurilor directe. Am câștigat cu inimă și caracter”, a spus românul pentru Sky Italia.
Tehnicianul a comentat și eliminarea lui Kalulu. „Este un contact ușor, dar este contact. Cu un galben, nu mi-aș fi pus mâinile în acea situație”, a explicat Chivu.
Victoria este extrem de importantă pentru Inter, care ajunge la șase succese consecutive și rămâne lider, cu 61 de puncte. În spate se află AC Milan (53), Napoli (49), Juventus (46), AS Roma (46) și Como (42).
